Pot sa-ti scriu?
Pot sa-mi vars potopul de cuvinte peste urechile tale?

De mult nu am mai folosit stiloul, de mult nu am mai impartasit fericirea mea si durerea...
Pur si simplu am lasat raftul sufletului gol si un strat gros de praf s-a asezat pe el...
Deja incep sa ma obisnuiesc cu tacerea, mi se pare normal sa ma inchid in mine... sa tac...
In ultimul timp nici macar mie nu-mi mai vorbesc.
Mereu aceeasi scuza: stresul examenelor, lipsa de timp... solicitarea in lucrare, studiul biblic... misiunea sau nevoia de odihna...
Orice pentru a nu mai sta de vorba cu mine ... pentru a evita sa-mi judec faptele si gandurile... orice motiv pentru a lasa totul pe maine...
Si am descoperit ca sunt plina de praf si goala de viata...
Am uitat si cum sa dau culoare cuvintelor... am uitat cum sa multumesc sau sa exprim liniste...
Acum stiu doar sa ma plang... sa exprim nemultumirea ...

Ei imi spun ca e vremea schimbarii... si precum dupa iarna apare primavara, asa si in suflet dupa pustiu apar ploi si in final din nou renaste viata... insa eu,
eu ma simt pustie... pustie si fara nori care sa-mi anunte anotimp ploios.. sau se poate sa traiesc de mult in furtuni? si primavara sa fie mai aproape decat eu cred?

Sunt atat de prafuita Doamne... atat de goala, incat ecoul plansului dureros rasuna in intreaga-mi fiinta...
Mi-e dor de imbratisarea ta, Nemarginitule!

Daca ti-am provocat izbucnirea lacrimilor, iarta-ma!
Daca ti-am sfasiat sufletul de Dumnezeu... iarta-ma...
iarta-ma daca faptele mele, gandul sau vorbirea au tesut panza de ceata intre noi
si... daca te-am rastignit a doua oara... iarta-ma... Dumnezeule!
Stiu ca m-am obisnuit cu nimicuri care mi-au ramas... nu manifest nici un fel de protest... nu lupt sa fiu mai buna, mai reala, nu ma zbat sa mor eu ca sa traiesti Tu!
Ma multumesc sa-mi gasesc implinirea in chipul meu... nu caut oglindirea Chipului Tau...
si astfel, fata in fata cu propiul meu chip, la sfarsit plec mult mai dezamagita decat eram... si a inceput sa mi se para mai importanta haina decat cel care o poarta, sa dau mai multa importanta semnaturii decat tabloului in sine, aranjamentelor florale decat florilor... hartiei ce impacheteaza cadoul decat continutului...
... Si nimeni nu mi-ar fi banuit fericirea daca, din cand in cand, ridurile si lacrimile nu s-ar fi aratat sub fardul asezat in straturi groase pe fata...

Isuse, tu-mi vezi sufletul inecat in praf, vezi si lacrimile.
Imi stii singuratatea... privesti acolo, in adancul meu si-mi cunosti sufletul si multele-i lupte...
Te rog, trimite norii unei ploi de viata... lasa sa cada atingerea Ta sub forma de stropi... uda-mi inima, mintea, gandul si trairea... ca sa rasara fapte vrednice de Tine!
Vino cu putere asupra peretelui gros ce ne desparte, si deschide in el o fereastra sub forma de cruce!
Imi doresc sa vad limpezimea cerurilor ca inainte...
Scrie in inima mea Legea Ta, Adonai!
Intoarce-ma din directia negasirii... sa ma intalnesc din nou, pe genunchi, cu inima Ta!
Iti mai cer odata sa ma ierti... chiar daca nu merit, fa-o pentru Jertfa Fiului Tau!
Iar.. daca va fi cu putinta, primeste-ma din nou, ca rob...
Voi scrie des despre starea sufletului meu, nu voi mai accepta scuze pentru a nu vorbi cu Tine, pentru a nu ma judeca eu insumi pentru toate actiunile mele...
Voi umple de azi fiecare raft al sufletului de prezenta Ta!
Voi continua sa pastrez tacere, ca sa ascult cand vrei sa ma chemi, sa ma trimiti sau sa-mi vorbesti...
Nu imi voi mai face griji pentru nuantele cuvintelor... voi scrie doar ce primesc de la Tine, (mereu culori de viata)!
Vreau umplerea Ta cu fiecare rasarit, tot mai noua!
Iar daca Tu vei dainui in mine, voi fi reala!
Vreau sa mor, ca sa traiesti in mine!
Sa-ti fiu atat de asemanatoare, incat pe strada lumea sa ma confunde cu Tine, Elioh!
Sa fac din flori, cer, pasari, arta si oameni motiv de bucurie...
iar in toate, Tu sa-mi fi veselia!

Din nou ai dat culoare cuvintelor mele prafuite.. cand defapt am inceput a scrie (dupa mult timp) pentru a-mi exprima nemultumirea...
Din nou mi-ai aratat clar orizontul, cand plangeam intr-o furtuna neagra...
Din nou mi-ai descoperit un crampei din frumusetea Ta... cand cel mai putin ma asteptam!

Iti multumesc vesnic, printr-o declaratie eterna:
" Voi trai mereu, pentru a Te sluji!" .
"Te voi iubi, cu inima, gandul, duhul si fapta!".
"Tu esti Dumnezeul meu, si nu mai exista nici un alt dumnezeu inafara de Tine!".
" Ma voi ruga cu mintea dar si cu duhul; iti voi canta cu mintea dar si cu duhul!"

Multumesc pentru ca, din gandurile prafuite cu care am inceput acum ai crescut flori ... flori pe ruine!