Copilul nou nascut- atat de gingas si fragil! Ce poate fi mai frumos decat un micut dintre acestia , cu ochisorii mai mult inchisi dar care cauta, inca din primele clipe ale vietii, mangaierea mamei , care pentru el insemna materializarea dragostei.

 Atata gingasie, atata dragoste si incredere ofera acest mic dar trimis de insusi Dumnezeu in mainile parintilor. Poti oferi oricui dragoste fara sa primesti nimic inapoi, dar acesti micuti ofera mai multa dragoste decat oricine. De la ei trebuie sa invatam si noi, cei mari, ce inseamna dragostea adevarata, cea care se increde suta la suta, iubeste suta la suta si depinde suta la suta de cineva. Asa ar trebui sa Il iubim si noi pe Dumnezeu!

 "Copiii sunt o mostenire de la Domnul" spune marele intelept Solomon, cel care poate ca a inteles mai bine ca oricine ce reprezinta cu adevarat acest dar, aceasta comoara. Sa fii imparat, si nu unul mic si neinsemnat, ci mare, puternic, intelept si foarte bogat, dar sa intelegi ca un copil reprezinta cu mult mai mult decat orice bun pamantesc.Cu greselile lui ca parinte, ca sot si ca iubitor de Dumnezeu, Solomon ramane profilat in Sfintele Scripturi ca un mare om, nu pentru ca a fost imparat, ci pentru ca a fost un mare cautator al valorilor, un intelept care a cercatat in cele mai mici amanunte lumea creata de Dumnezeu. A cautat iubirea  si intelepciunea, dar s-a vazut la urma ca este dezamagit de multe. Totusi  printre toate desartaciunile vietii a gasit cateva comori, iar copiii au ramas la loc de cinste in sistemul lui de valori; pe ei i-a  considerat cu adevarat de mare valoare.Si nu numai el, ci chiar Dumnezeu i-a considerat si ii considera asa.

 Un frate a spus candva ca este gresit sa numim copiii" binecuvantarea Domnului" deoarece Biblia ii numeste doar "o mostenire". Oare ce este mai valoros? O mostenire de la Domnul este mai mica si neinsemnata decat o binecuvantare?

 De aceea imi place sa numesc copilul  un diamant, pentru ca acesta(diamantul) desi mic, detine in sine o inestimabila valoare, asemeni unei mari mosteniri.

 Vreau totusi sa amintesc ca aceasta valoare se poate pierde daca ajunge pe maini dure sau ajunge la indemana celor care nu stiu sa ii aprecieze corect valoarea.

Diamantul are o duritate aparte, deci nu poate fi distrus cu usurinta. La fel copilul, desi pare plapand, se poate adapta, poate supravietui in conditii mai putin prielnice . Am citit ca un copil in pantecele unei mame bolnave de sida, se poate naste fara sa aiba aceeasi boala. Dumnezeu  i-a creat pe acesti micuti, puternici, chiar daca noua ne par de multe ori atat de fragili.

 Apoi diamantul mai are si o frumusete deosebita, dar atunci cand e scos din pamant, nu pare intotdeauna asa. E plin de praf, acoperit de impuritati.Dar ajuns pe mainile unui bun bijutier, care il va sterge cu grija, il va slefui si chiar ii va aplica si cateva lovituri puternice, dar indelung gandite si calculate, va scoate apoi din el un giuvaer cu o valoare fabuloasa.

 Prelucrarea pietrei brute cere multa rabdare, intelepciune, daruire. De multe ori cere multe ore de nesomn si renuntare de sine, dar toate acestea merita.

Dar daca te chinui atat de mult cu un diamant, nu e destul? Poate fi destul, dar sunt bijutieri care reusesc sa scoata din mana lor multe diamante de mare valoare, iar altii mor fara sa fi slefuit macar unul singur. Altii, din contra, reusesc sa zdrobeasca cateva , dar pana la urma fiecare isi va primi rasplata pentru efortul depus.

Bijutierul care slefuieste un diamant, il pune in negot, iar atunci cand va intalni privirea intrebatoare a Marelui Stapan, ii va arata cu cinste, rezultatul muncii sale. Atunci va fi numit "rob bun", in timp ce cel rau va primi o groaznica pedeapsa.

Ce mare responsabilitate apasa pe umerii parintilor:sa prelucreze cu grija si multa rabdare insusi darul lui Dumnezeu! E mare responsabilitate, dar si rasplata va fi pe masura efortului. Chiar daca am un copil razvratit, sau obraznic sau neascultator trebuie sa scot un giuvaer din el? Da, pentru ca fiecare copil este creat de Dumnezeu, fiecare are in el viata de la Dumnezeu si odata cu ea si calitati pe care trebuie sa invete sa si le puna in valoare. Fiecare are o frumusete aparte, indiferent cat pare de neinsemnat sau de sters.

Dar cum oare? Nu e datoria noastra sa ne ocupam de cele materiale, sa lucram pana cadem jos pentru ca sa aibe si copiii nostri ce au ceilalti copii?Oare asta e scopul nostru? sa le oferim o viata indestulata, plina de jucarii, biciclete, mancare , iar mai tarziu chiar o masina si o casa?

Toate nevoile materiale ale copilului trebuie indeplinite de parinti in limita posibilitatilor, dar nevoile sufletesti, educatia sociala si spirituala trebuie indeplinite in functie de cerintele copilului.De la indeplinirea acestor nevoi nu ne permitem nici o scuza. trebuie sa le oferim copiilor nostri totul in ce priveste invatatura Sfintelor Scripturi, slefuirea caracterului si corectarea greselilor, pentru ca odata, cand va fi mare, copilul sa poata la radul lui sa ii "slefuiasca" pe altii pe care Dumnezeu ii va incredinta in mainile lui. Putem afirma chiar ca, noi, prin educatia pe care le-o facem copiilor nostri , putem amprenta nu numai viitorul copiilor nostri, ci poate a altor generatii care vor urma.

Dumnezeu sa ne ajute sa gandim mai profund si serios la acest aspect si sa ajungem , la sfarsit, sa fim numiti de insusi Creatorul universului, "rob bun" si sa fim invitati alaturi de El la serbarea data in cinstea celor care au stiut sa  slujeasca cu iubire si devotament.