A trecut destul de mult timp de cand nu am mai scris, insa de cand am venit in Patna, am intrat intr-un program bine stabilit si destul de aglomerat, si nu am dispus de prea mult timp liber, iar cand il aveam, de obicei se lua curentul, asa ca ma veti intelege.

            M-am gandit pentru inceput sa va descriu, pe langa ceea ce am scris in jurnal, viata din India, si in mod special ceea ce am observant eu de doua saptamani si jumatate de cand sunt in Patna, la familia Peter, Dani si Ioana.

            Biharul este, asa cum spunea cineva, un stat bogat dar cu oameni saraci, fiind insa al doilea stat ca popularitate din India. Denumit si Cimitirul Misionarilor, Biharul traieste zi de zi sub gheara de fier a superstitiei, idolatriei, saraciei si fricii. Merg pe strada si imi dau seama ca sute de misionari inaintea mea si-au lasat vietile in acest pamant, iar rezultatele au fost mult mult prea slabe ca sa se poata vorbi de o biserica puternica si sanatoasa in Bihar. Diavolul si-a facut mult prea bine slujba, si ma tot intreb cand vom reusi oare sa il intrecem. Mii de temple sunt vizitate zilnic de oamenii care isi duc ofrandele, incercand sa ii multumeasca pe zei, in timp ce mai mult de jumatate din populatie isi continua existenta sub nivelul minim de trai.

            Patna este capitala Biharului, cu o populatie de aproape 2 milioane de locuitori. Viata este foarte buna aici daca faci parte din casta superioara, si buna pentru casta de mijloc. Insa modul de trai pentru casta inferioara nu il pot denumi “viata”. Mai bine spus, ar fi o lupta pentru supravietuire, in timp ce fiecare dimineata este o noua provocare de a mai “prinde” si seara.

            Orasul este destul de curat, as spune, tinand cont de parerea lor, si ma refer doar la centrul orasului. Ca in rest este normal, ceea ce la noi ar insemna focar de infectie. Dar ce sa faci, totul e relativ, chiar si in India. Gunoiul pe strada e o priveliste cu care, in cateva zile te obisnuiesti, si incepi sa sa devii si tu un om “normal”, ca ei. Numai turistii se tot minuneaza de mizeria din cartiere. Asa ca, daca vrei sa nu fi denumit turist, ceea ce pentru un misionar nu ar fi prea placut, inchide ochii, cumva si nasul si urechile. Si totusi, tine-le deschise, pentru ca ai mare nevoie de ele. Aici ai nevoie de absolut toate simturile. Eu de exemplu, stiu cand ajung in dreptul bisericii, dupa miros, deoarece tocmai in fata intrarii este un fel de “pescarie” pe care eu am denumit-o “Vand peste semiviu!”, asta ca sa privim la partea plina a paharului, si sa nu ii spunem semimort. Optimismul este foarte bun pentru misionari. Asa ca pestii sunt depozitati in plase, si cei care se mai zbat pentru supravietuire, in niste lighene cu apa. De fapt sunt lighene cu pesti, apa e prea putina, dar este.

            Cat despre urechi si ochi, n-ai ce cauta fara ele in trafic. Mai ales ca India detine performanta de a fi pe primul loc lume, in ce priveste mortalitatea pe strada. Nu exita legi, dupa cum nu exista trotuare pentru pietoni. Asa ca nu e un lucru anormal sa vezi oamenii stand de vorba in drum, si nu se dau la o parte decat daca claxonezi. Fiecare merge pe unde are loc, si cum loc nu este decat pe drumul pentru autovehicule, fiecare merge pe acolo. Chiar si vaca. O intalnesti la tot pasul. Lupta pentru supravietuire, macar ca este considerata zeita. Chiar azi ma gandeam, ce interesant, sa fi adorata ca zeita, si sa traiesti ca o vaca. M-am intrebat daca ea oare realizeaza ca e zeita, atunci cand oamenii ii mai duc ofrande? Sau macar se simte ca o zeita? Problema e ca indienii au prea multi zei, si nu se pot ingriji de toti. Astfel, vacile care nu mai dau lapte, sunt abandonate pe strada, sa isi caute singure hrana.  Nu departe de unde stam noi, la un colt pe drumul principal, s-au strans mai multe, si am observat ca acolo dorm si acolo mananca, deoarece chiar pe marginea drumului, indienii s-au gandit sa depoziteze gunoiul.

Am facut o poza in momentul cand o vaca trecea pe langa un politist. Dar fiecare a gandit despre celalalt ca nu e vrednic de bagat in seama, asa ca si-au vazut linistiti amandoi de treburile lor. Am atasat si poze, ca sa nu credeti ca exagerez.

            Oamenii de obicei tin la ce au ei, mai ales ca nu prea au nimic. Zilele trecute scria in ziar ca un tanar, grabit fiind, a calcat o rata, sau gasca, ce o fi fost, si a omorat-o. Imediat s-au strans oamenii din sat, l-au prins pe respectivul, si l-au omorat. Aceasta e legea lor, legea junglei, ca “legea strazii” e un nume prea bun pentru ei. Daca te-au prins pe picior gresit, platesti cu viata.

            Ceea ce m-a socat cel mai mult a fost ca aici nu ai voie sa fi bland in trafic, in sensul ca daca ai lovit pe cineva, sa iti ceri scuze. Un misionar din alt stat, venit de curand in India, fiind cu masina, a lovit o alta masina, si macar ca nu fusese el de vina, i s-a facut mila de bietul Indian, si i-a intins niste bani sa isi repare masina. In acel moment, acesta, fiindca vroia mai multi bani, a inceput sa tipe la cei de pe strada, si sa il invinuiasca pe misionar de ce nu a fost atent. Oamenii au sarit toti si l-au batut bine, insa a fost salvat de un sofer care l-a luat cu riksa, si a fugit cu el. Cand au ajuns mai departe, soferul i-a cerut sa ii dea toti banii care ii are la el, fiindca, a spus el, “ti-am salvat viata”. Asa ca daca ai lovit pe cineva, chiar si in cazul in care esti tu de vina, trebuie sa te arati intrigat, iar daca ai lovit un om, singura sansa sa scapi cu viata e sa fugi. Altfel, pana vine politia, probabil vei fi mort.

            La o saptamana dupa ce am venit, mi-a dat Dani sa conduc si eu masina lor, ca sa ma obisnuiesc cu traficul. Sincer, pentru mine in Romania era o relaxare si o placere sa conduc. Aici trebuie sa fi concentrat absolut in fiecare moment, ca sa nu faci accident. Si slava Domnului, pana acuma nu s-a intamplat nimic, si cred ca Domnul ne va pazi si in continuare. Acum am devenit mai constient ca niciodata de versetul care spune: “Pentru ca zici: “Domnul este locul meu de adapost”, si faci din Cel Prea Inalt turnul tau de scapare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, si nici o urgie nu se va apropia de cortul tau. Caci El va porunci ingerilor sai sa te pazeasca in toate caile tale…” Ps 91:9-11. Rugati-va deci pentru protectia noastra.

            Iarasi un lucru foarte interesant este ca la indieni se fura foarte mult curent. Rezultatul este ca se intrerupe curentul foarte des, din cauza suprasolicitarii. Apoi, daca se deconecteaza mai multe sarcini de pe linie, apare un supracurent, ceea ce duce la arderea aparatelor electronice. Asa ca mai toate persoanele au in casa stabilizatoare de tensiune. Dani imi spunea ca inainte sa isi cumpere stabilizator, i s-a ars masina de spalat, calculatorul, si o lampa.            

            Aceasta e India. Cand am venit pe avion, ne-au dat la toti niste fluturasi pe care scria: “Incredible India”, adica: “Wow, India, ce tara incredibila, extraordinara”. Nu mi-am dat seama atunci cat de incredibila va fi India. Si asta mai scrie si pe autobuze, magazine, si in multe locuri. De fapt, pe scurt, India este tara tuturor posibilitatilor.

            Cu mancarea este bine, deoarece Ioana gateste o mancare romano-indiana foarte buna. Mai rau este cu painea, la care a trebuit sa renunt aproape complet, din cauza ca aici nu se gaseste decat un fel de paine dulce, mai mult cozonac. Niciodata nu credeam ca se poate trai asa de simplu, chiar si fara paine, sa nu mai vorbesc de 3 feluri de mancare la o masa. Aici se mananca un singur fel. Nu exista si supa, si felul doi. Ori e felul unu, ori felul doi. Orezul este foarte bun, indienii il mananca cu foarte mult picant. Mi s-a intamplat si mie sa mai plang la masa, dar nu la rugaciunea pentru mancare, ci la ardeii iuti. Nici asta nu o credeam posibila, dar aici i-am vazut implinirea.

            Partea foarte buna este ca sunt multe fructe, si relative ieftine. Banane, ananas, rodii, preferatele mele. M-am gandit ca as rezista destul de bine si numai cu fructe, daca s-ar intampla sa nu am mancare. Ceea ce vreau sa mentionez, in India nu este “fast food” ca la noi. Cu toate ca, sunt multi vanzatori ambulanti de mancare fast food, adica ceva mancaruri de-ale lor, insa eu le-am denumit “infect food”. Sincer sa fiu, inca nu am avut destula credinta sa incerc o astfel de mancare, deoarece cand vezi armatele de muste care se lupta in jurul mancarii, pentru a-si castiga si ele partea lor, iti cam piere pofta. Si mai ales ca, indienii sunt foarte “practici”. Au doua maini pe care le folosesc din plin. Cu dreapta mananca, iar mana stanga o folosesc pe post de hartie igienica. Ultimele statistici date publicitatii arata ca marea majoritate nu folosesc apa si sapului dupa folosirea “hartiei igienice”. Asa ca, iti trebuie o credinta destul de mare ca sa mananci astfel de mancare, credinta de care nu dispun la momentul actual. Mai trebuie sa cresc. Dar cum va spuneam, cu fructele nu mori de foame.

             Caldura in sezonul actual nu este prea mare, in contrast cu umiditatea, care ma face sa transpir si cand ma barberesc. Insa peste tot prin case au foeh-nuri, pe care le folosesc continuu cand exista curent, ca sa ii mai racoreasca. Cei care isi permit, au si AC. Pentru Dani si Ioana, Domnul a trimis un frate din America, caruia i-a fost atat de cald aici incat dupa prima zi a vrut sa plece acasa. Cumva a mai ramas, dar le-a spus ca au neaparata nevoie de un AC, asa ca a trimis bani cand s-a reintors in America, special pentru AC. Si Slavit sa fie Domnul, tare bun este. Deoarece, uneori cand se ia curentul noaptea, e atat de cald incat abia poti sa dormi. Dar pana acuma nimic nu e insuportabil.

            Cam aceasta e asa, pe scurt, viata in India, din punctul meu de vedere. Prin Harul Domnului voi mai sta inca o luna, dupa care ma voi reintoarce pentru ultimul an de scoala. In urmatorul capitol, voi scrie despre lucrarea in care sunt implicat aici, situatia bisericii, si marile nevoi spirituale. Prin ceea ce am scris nu am vrut sa va sperii, ci sa vedeti adevarata fata a Indiei, pe care unii misionari o infrunta de ani si ani de zile. Asa ca merita sa va rugati pentru acesti misionari. Rugati-va pentru ei, pentru familiile lor, pentru protectie si mai ales pentru unitate in lucrarea de echipa.

Salutari Sfinte din Incredibila Indie!

B.B.

~va urma~