Ce suntem noi?

   E o intrebare la care stim cu totii raspunsul. Suntem oameni.

   Dar, ce este omul? Din punct de vedere biologic, este un animal superior, care gandeste si poate vorbi. Insa, omul este Capodopera Creatiunii lui Dumnezeu. Ce inseamna asta? Omul, a fost creat, dupa ce Dumnezeu, a facut cerurile si pamantul. Chiar daca l-a creat dupa intreaga Sa lucrare de creatiune, el a devenit primul in ierarhia creatiei.

   "Cei dintai vor fi cei de pe urma, iar cei de pe urma vor fi cei dintai." Asta a fost, si devenit omul.

   Domnul Isus, dupa ce a creat cerurile si pamantul, a vazut ca toate erau bune si le-a binecuvantat, dar tot ceva, lipsea. A creat omul, dupa "chipul si asemanarea Lui" ne relateaza Biblia in cartea Genezei in capitolul 1 cu versetul 26. Acest cuvant, asemanare, nu se refera doar la partea fizica, ci, si la cea interioara. Ne asemuim cu Dumnezeu! In suflarea de viata, pe care i-a dat-o Dumnezeu omului, i-a dat si asemanarea. Dumnezeu ne-a iubit din prima zi, de la prima suflare; de ce suntem asa de respingatori fata de El, sau de Cuvantul Sau, de mesagerii Lui? De ce mereu tindem sa facem lucruri rele, sa pacatuim mereu?    Biblia spune ca: David, era un om dupa inima lui Dumnezeu. Ce lucru maret! Sa fii dupa inima lui Dumnezeu! Da! Adam si Eva au pacatuit, neascultand de Dumnezeu, luand din pomul cunostintei binelui si raului. In Geneza capitolul 2 cu versetul 9, la crearea raiului, Dumnezeu a pus in mijlocul gradinii doi pomi, pomul vietii, si pomul cunostintei binelui si raului. Si a dat o porunca:

   "sa nu mananci din pomul cunostintei binelui si raului, caci in ziua in care vei manca, vei muri negresit."

   Asa a si fost. Am murit fata de Dumnezeu. Daca pana atunci, Dumnezeu se intalnea cu omul in racoarea zilei, si statea de vorba cu el, dupa ce nu a ascultat, Dumnezeu nici fata nu Si-a mai aratat. Vazand ca omul, s-a stricat de tot, a ales opt uflete, din toata gloata de oameni ce umplea pamantul, iar restul, au murit inecati in potop. A crezut ca Noe si familia sa vor sluji pe Dumnezeu ca si inainte de potop. Dar, cand crestinului i se da libertate, moare o data cu ea.

   I-a parut rau lui Dumnezeu pentru ca a omorat pe om cu apa, si a spus ca nu va mai fi nici un potot, lasand ca legamant, curcubeul. Vazand ca dupa potop, lumea care a iesit din familia lui Noe, tot stricata era, a trimis porunci prin proorocii Sai; jertfele le faceau pentru iertarea pacatelor, obiceiurile, si alte porunci pe care Dumnezeu le-a trimis. Dar degeaba! Pana intr-un final, a trimis pe Fiul Sau, sa moara petru pacatele noastre. Nimeni din cer nu s-a mai gasit, decat El, Printul Pacii, Fiu de Dumnezeu. Ce rege si-ar sacrifica unicul fiu, pentru pacea poporului sau?

   Dumnezeu ne-a iubit si ne iubeste, si niciodata pretul nostru in ochii Lui, nu va fi mai mic ca acel din prima zi cand l-a facut pe om si l-a vazut cum a numit fiecare vietuitoare de pe pamant.

   Ce suntem noi? Doar niste vietuitoare. Ce am fi putut fi? Ingeri. Ce putem fi? Copii de Dumnezeu. Iar acest lucru, ni se pare usor, dar nu e. In continuarie, ne traim viata de crestin, "dedicati" lui Dumnezeu foarte putin, cu impresia ca vom ajunge in cer.

   Gandeste-te la mantuirea ta! Vrei sa fii mantuit ca prin foc? Sau vrei sa primesti cununa? Raspunsul e al tau. Nu suntem nimic altceva decat niste vietuitoare, intr-o lume stricata, cu prieteni din aceasta lume, pe care vrem sa-i facem multumiti.    Nu va dura mult si vom deveni si noi ca ei...