Aceasta reprezintă doar o pericopă dintr-un întreg...

Omul, încă din cele mai vechi timpuri, a fost tentat la a juca un fel de teatru spiritual pentru a arăta că relaţia cu divinitatea e într-o frumoasă dezvoltare în viaţa sa. Îmi amintesc de una dintre discuţiile pe care le-am avut cu tinerii dintr-o biserică în care am petrecut ceva timp. Una dintre tinerele care era angrenată în slujba spirituală a închinării prin cântare îmi povestea cum liderul din acest domeniu le explica cu minuţiozitate gesturile exterioare pe care trebuiau să le facă în timpul cantărilor conduse în faţa bisericii. Ei bine, am devenit îndeajuns de caraghioşi încât nici nu mai ştiu dacă mai avem nevoie de atenţie din partea divinităţii, deoarece Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este uşor, uşor eliminat din bisericile care tocmai de această persoană a Trinităţii au nevoie, şi este înlocuită cu tot felul de artişti spirituali, care cunosc cu perfecţiune momentele în care trebuie să-şi dea ochii pe spate, să ridice mâinile în sus sau să cadă în genunchi, aparent cercetaţi de ceva. Oare de ce anume or fi cercetaţi? Mă gândesc că de liderul de tineret, care cu multă atenţie a aliniat în faţa bisericii nişte maşinării spirituale, care să ne conducă în închinare.

Nu trăiesc fanatismul spiritual, ştiu cu certitudine că în închinare există rolul nostru, dacă doriţi să îl numim aşa, şi rolul Duhului Sfânt, dar, cu tot respectul pentru cei mai perseverenţi slujitori cu tendinţe umaniste, cred că deja se exagerează voit pe o pantă destul de periculoasă şi înlocuim manifestarea Duhului Sfânt cu manifestarea de pregătire a liderilor. Cu siguranţă, dacă e o reuşită ceea ce am amintit adineauri într-o biserică şi la finalul slujbei îl întrebi pe liderul de închinare: "Cum ţi s-a părut seara acesta?", fără nici o reţinere, vei avea un răspuns de genul: "O manifestare extraordinară a Duhului Sfânt." În nici un caz nu îţi va spune că totul a fost o pregătire minuţioasă din spatele cortinei.

Cred că Biserica lui Dumnezeu, botezată cu Duhul Sfânt, nu are nevoie de asemenea acrobaţii spirituale, care te fac să te simţi mai degrabă la o oră de aerobică spirituală decât la o oră de părtăşie spirituală, sub puterea Duhului Sfânt. Merităm mult mai mult şi a sosit timpul să ne recunoaştem toate fabricaţiile înaintea Împăratului, să ne smerim şi să ne întoarcem cu recunoştinţă înaintea Mântuitorului nostru Isus Hristos, pentru că El, când S-a înălţat la cer, nu le-a spus ucenicilor când să ridice sau când să nu ridice mâinile în sus, când să strige în gura mare şi când să tacă, ci El a fost cât se poate de concis: Mergeţi în Ierusalim şi acolo veţi primi o putere şi-Mi veţi fi martori... Cu alte cuvinte, Isus le spune ucenicilor că nu ingeniozitatea lor va da rezultate în lucrarea de pe acest pământ, ci tocmai Duhul Sfânt, pe care mulţi refuză să Îl mai ceară ca şi călăuzire în lucrare, tocmai Acela dă valoare, esenţă şi rezultate în slujire. În esenţă, „puterea" din Fapte arată adevărata manifestare a Duhului şi în nici un caz excesele noastre de manifestare teatrală. Doamne, dăruieşte-ne Tu PUTERE...