Într-o zi, citind în cartea ,,Cum să creşti nişte copii minunaţi” scrisă de Chuck şi Jenni Borsellino, am văzut că printre calităţile pe care ar trebui să le aibe un părinte este şi perseverenţa. A fi părinte nu-i uşor, dar pentru a-ţi duce la bun sfârşit această misiune dată de Domnul, trebuie să ai perseverenţă. Şi nu doar părinţii au nevoie de ea, ci avem nevoie fiecare dintre noi. M-a uimit tare mult exemplul dat de autor, a unui om care, în ciuda faptului că erau piedici, nu a renunţat, ci a mers până la capăt:
"Bill voia să fie un alergător, însă în sensul impropriu al cuvântului, întrucât avea o problemă. În tinereţe suferise o operaţie de anevrism la creier, în urma căreia a rămas paralizat parţial. S-a luptat prima dată să meargă, apoi să facă jogging şi, în cele din urmă, să alerge – dacă o poţi numi alergare.
Bill Broadhurst avea un erou numit Bill Rogers, faimosul maratonist. Într-o zi, Broadhurst a auzit că Bill Rogers avea să vină la Omaho pentru a participa la o cursă ale cărei câstiguri aveau să fie destinate unor scopuri caritabile. Toată viaţa lui, Broadhurst visase să fugă într-o cursă cu eroul lui. Acum, suferinţa lui avea un scop.
Broadhurst voia să facă tot posibilul să ajungă de la vis la realitate. Această cursă îi dădea posibilitatea să-şi îndeplinească ambiţia, să-şi împlinească visul, să-şi umple de sens viaţa.
Ziua cea mare a sosit. Era o dimineaţă ceţoasă de iulie, a anului 1981. La linia de plecare erau 1200 de concurenţi. Cei iuţi erau în faţă, cei mai slabi - în spate, însă Broadhurst parcă visa. În curând avea să stea în faţă cu eroul lui, dacă nu la linia de plecare, peste 9 kilometri, la linia de sosire.
Startul s-a dat dimineaţa, la ora 9:04.
Rogers fugea ca o căprioară, Broadhurst, mai mult ca o raţă. Îşi arunca piciorul stâng, care era ţeapăn, înainte şi pivota pe piciorul drept când acesta atingea pământul. Era evident că plutonul de alergători avea să-l lase în curând în urmă. Ceea ce s-a şi întâmplat. Ceilalţi au dispărut, dar Broadhurst nu s-a lăsat descurajat.
Dupa cum era de asteptat,Rogers a terminat primul cursa,in 29,5 minute.
Maratonistii experinmentati au terminat-o in 35-40 minute.
Cei medii in jur de 50 de minute.
Cei mediocrii au avut nevoie de aproximativ 70 de minute.
Cei handicapati mai alergau inca.
Trecuse o ora si jumatate de cind cursa a incept;Broadhurst era inca pe drum.Nu mai fugise pe o distanta asa de mare inainte si lucrul acesta se vedea.Partea stanga ii era amortita.Avea dureri la fiecare pas,insa suferinta lui avea un scop.In centrul vointei lui era speranta.Bill Broadhurst nu avea de gand sa renunte,sa dea inapoi sau sa merga acasa.
10:55: Politia a luat barierele de pe marginea drumului.Spectatorii s-au risipit.Evenimentul era deja uitat,nu si pentru Broadhurst.
In mintea sa,avea doar linia de sosire.Pe strada,oamenii il tratau cu sarcasm.In timp ce oamenii ii urmareau alergarea,auzea comentariile pustilor de pe trotuar.
,,Hei, dom’le,au luat-o pe acolo!”
Broadhurst se forta mai departe.
,,Ce s-a intamplat,dom’le?Te-ai ratacit?”
Broadhurst se concentra asupra premiului,nu asupra durerii.
,,Renunta ,infirmule!Las-o balta,schiopule!”
Spuna ce-or vrea,Broadhurst avea o misiune.
Bill Broadhurst mai auzise din acestea pana atunci.Dar tu?Ai mai auzit lumea comentand?
La scoala,copilul tau a ramas repetent.
Auzi:,,Ce fel de parinte esti?”
La serviciu esti mustrat de sef.
Auzi:,,Da-ti demisia acum,sa nu fie prea tarziu”.
In oglinda vezi numai ce nu-ti place.
Auzi:,,Erai atat de draguta.Uita-te acum la tine”.
Bill Broadhurst a mers mai departe.Tu ce faci?
Intre timp,masinile au inceput sa umple din nou arterele,insa asta nu l-a descurajat pe Broadhurst.A luat-o pe trotuar,grabindu-se spre tinta.Durerea era insuportabila.Trupul lui spunea sa renunte,insa vointa spunea:,,NICIODATA”.
Brusc,insa,soarta a devenit mai ingaduitoare cu el.Unii din pietoni mai erau inca adunati in cerc in locul unde fusese odata linia de sosire.Ei au inceput sa recunoasca situatia lui Broadhurst.Pe masura ce isi dadeau seama de ce se inampla,au inceput sa-l aplaude pe curajosul luptator.Ei vedeau in hotararea lui Broadhurst o dorinta ascunsa,insa nerealizata,din fiecare dintre ei,de a rezista intr-o cursa in care vantul bate impotriva.
Baticurile s-au transformat in ovatii.Mainile lor au inceput sa aplaude si gurile sa-l incurajeze:,,O sa reusesti! Du-te inainte!Nu renunta acum!”
Inconjurat de noii lui suporteri,Broadhurst era aproape de final.Linia de sosire fusese luata,insa in mintea lui mai avea imaginea ei.Trupul ii era amortit,insa hotararea ii era inca puternica.
Apoi dintr-un mod aproape miraculos,spiritul lui Broadhurst a inceput sa se inalte cand l-a vazut pe eroul lui.Dintr-o alee iesea un grup de oameni in centrul carora se afla Bill Rogers,care se intorcea de la festivitati si purta medalia de aur.Drumurile celor doi oameni s-au intersectat.
Elevul si profesorul au ajuns fata in fata.
Broadhurst a lesinat pe linia de sosire in bratele lui Bill Rogers,care a inteles semnificatia momentului.El si-a luat medalia de la gat si a pus-o in jurul gatului luptatorului obosit.Rogers a spotit la urechea lui Broadhurst : ,,Esti eroul acestei curse.Meriti medalia”.
Bucuta-te de viata cand poti.Rabda viata cand trebuie,astfel incat in toate lucrurile ,,sa alergi cu staruinta in alergarea care iti sta inainte”(Evrei 12:1).
Broadhurst nu a venit sa castige o cursa,el a venit sa o termine”
Uneori, drumul vietii pare un maraton al carui circuit este intr-o continua urcare.Nu mai ai nici o speranta.Stii ca trebuie sa existe cale de iesire din acest desert,dar nu se intrevede nimic la orizont,exact ca in Arizona in timpul lunii august.
Permite-mi acum sa-ti pun inca o data intrebarea:TU CE FACI?
Oricat de grea ar fi situatia in care esti si din care nu mai vezi scapare,oricat de greu ar fi drumul pe care mergi,roaga-te lui Dumnezeu sa-ti dea ajutor si continua sa mergi inainte, fara sa te lasi intimidat de piedici si curse.
PERSEVERENTA ADUCE BIRUINTA FINALA!