Din cand in cand, de-a lungul acestor cugetari m-am straduit sa prezint un adevar definit clar in primul capitol al cartii Apocalipsa. Este esential ca in cercetarea lui Cristos, asa cum este zugravit in Apocalipsa, sa vedem ca aceasta este o descoperire a Lui destinata Bisericii de-a lungul veacurilor. El a fost rastignit si a inviat. El S-a inaltat la Tatal in cer. Acum, apostolul Il vede stand intre cele sapte sfesnice de aur care reprezinta cele sapte Biserici din Asia. Nu exista nimic in Scriptura care sa ne indice ca El Si-a schimbat vreodata aceasta pozitie de atunci si pana azi. El inca mai sta in mijlocul Bisericii Sale ca sa fie vazut asa cum L-a vazut Ioan. Retine, te rog, lucrul acesta, chiar daca celelalte iti scapa. Este un fapt esential, care se repeta de mai multe ori.

   Este convingerea mea personala ca exista o deficienta serioasa in predicarea si invatarea cartii Apocalipsa. Cu siguranta ca deficienta nu se situeaza in zona interpretarilor profetice ale cartii ci in ceea ce priveste persoana Domnului nostru. Din punctul de vedere al cunoasterii lui Cristos, noi progresam trecand de la cele patru Evanghelii la Apocalipsa. Observati, eu spun ca noi progresam din acel punct de vedere. Nu-L ignoram, nu-L dam la o parte pe Cristos din Evanghelii si nici nu vrem sa-I scadem din maretie. Ceea ce sustin eu este o examinare serioasa a lui Cristos din Apocalipsa ca fiind cea mai completa imagine pe care o avem la dispozitie. Este portretul care se aplica in mod particular Bisericii Lui. In timp ce continuam sa cercetam Evangheliile, cartea Faptele Apostolilor si scrisorile diferitilor apostoli sa pastram totdeauna in mintile noastre descoperirea culminanta a lui Ioan.

   Putem noi oare sa citim cu atentie primele capitole ale cartii Apocalipsa si apoi sa ne intoarcem si sa-L tratam pe Cristos ca un fel de conducator cu numele sau ca un musafir tacut al adunarilor noastre? El este implicat in mod decisiv si activ. Nici un detaliu nu scapa atentiei Sale. Dupa felul in care s-a adresat Bisericii din Efes putem sa deducem ca ei aveau nevoie sa li se aduca aminte de prezenta LUI activa: "Iata ce zice Cel ce tine cele sapte stele in mana dreapta, si Cel ce umbla prin mijlocul celor sapte sfesnice de aur" (Apocalipsa 2.1). E i erau vinovati pentru ca au lucrat sub si pentru Numele Domnului Isus, fara interventia Lui directa. Un asemenea pacat se datoreaza unei relatii gresite. Ei isi parasisera dragostea lor dintai iar entuziasmul se redusese la datorie si constiinciozitate.

   In Biserica nu este nici un loc care sa aiba mai multa nevoie de implicarea Domnului Isus decat conducerea ei. Conducerea hotaraste, in mare parte, starea Bisericii si directia in care va merge. Nu-mi pot imagina o responsabilitate mai mare pe fata pamantului. Din acest motiv, apostolii au stabilit in mod ferm practica de a se darui continuu pe ei insisi propovaduirii Cuvantului si rugaciunii. "In mana dreapta tinea sapte stele" a vazut Ioan, si cele sapte stele erau mesagerii celor sapte Biserici. Cuvantul grecesc folosit aici este deseori tradus prin inger. Cuvantul inger inseamna mesager, deci un inger este un mesager ceresc. In unele locuri din Noul Testament, acest cuvant se refera si la oameni. Suntem destul de indreptatiti sa concluzionam ca stelele din mana dreapta a lui Cristos sunt purtatori umani ai mesajului stabilit, pentru fiecare Biserica. Apostolul Ioan este insarcinat sa le transmita mesajul de la Capul Bisericii.

   Apar probleme serioase atunci cand Biserica greseste in a deosebi intre ceea ce este stabilit in cer si ceea ce-si are originea pe pamant. Feriti-va de cel ce se autoproclama. Apostolul Ioan l-a identificat pe Diotref, ca pe unul caruia-i placea sa aibe intaietate. Egoismul este intotdeauna impotriva Duhului si acolo unde conduce egoismul, lucrarile lui Dumnezeu, nu sunt acceptate.

   Ii mai avem de asemeni si pe aceia care sunt stabiliti de o institutie. Ei isi pot atarna pe perete o hartie care sa ateste ca au o pregatire adecvata si ca au indeplinit conditiile pe care le-au impus un mic grup de oameni. Ei sunt calificati sa reprezinte organizatia lor particulara. De obicei, aceasta aduce o decadere lenta pentru ca fiecare generatie viitoare da mai multa crezare intelepciunii umane.

   Avem si pe cei care sunt stabiliti in mod democratic. Ei sunt alesi prin consimtamantul oamenilor. Nimic nu poate fi mai potrivit decat sa-i asiguri pe oameni ca vor asculta numai ce vor ei. Cu siguranta este foarte placut sa ti se "gadile urechile" (2 Timotei 4.3).

   Niciunul din cei mentionati mai sus nu garanteaza o pozitie in mana dreapta a Domnului Isus. Cat de experti suntem ca sa ne convigem pe noi insine ca lucrurile sunt asa cum trebuie, chiar daca am acceptat ceva inferior modelului ceresc. Ca sa identifici ceea ce este ales de Dumnezeu, ai nevoie de o dragoste speciala pentru adevar, de o inalta apreciere a disciplinei lui Dumnezeu si o sensibilitate adanca pentru marturia Duhului Sfant. Bineinteles, chiar si mesagerii pot gresi. Ei se pot smulge din mana Stapanului lor. Orice mesaj trebuie testat in conformitate cu Cuvantul lui Dumnezeu.

   Lucrul de care are mare nevoie conducerea Bisericii de astazi este o recunoastere clara a autoritatii mainii drepte a Domnului slavit. El nu trebuie sa fie numai un conducator cu numele. Daca Biserica din Efes trebuia sa-si mentina locul ei printre sfesnice, fiind luminata si vegheata de lumina vesnica cereasca, Domnul Isus nu putea fi ignorat. El se va implica personal si va pune ordine in preocuparile lor. El va zidi, va adauga si va lucra, altminteri lumina lor se va stinge.

   Timpurile de trezire ne pun la dispozitie cele mai bune exemple ale implicarii lui Dumnezeu in conducerea Bisericii. Cand Duncan Campell, binecunoscutul evanghelist scotian, a sosit pe insula Lewis in 1949, un batran din biserica s-a apropiat de el. Ai tu o relatie buna cu Dumnezeu? l-a intrebat batranul. Campell a raspuns: Cel putin pot sa spun ca ma tem de Dumnezeu. Lucrarile trezirii din insulele Hebride si mantuirea oamenilor pierduti de pe insula au necesitat o asa mare sensibilitate fata de Duhul Sfant incat cel care le-a condus nu a putut fi decat un om al lui Dumnezeu. Cititi relatarile despre acea lucrare puternica si intelegeti exact ce vreau sa spun. NU A  FOST LOC PENTRU MANIPULARE UMANA, PENTRU UN ACORD CU TOT FELUL DE ORGANIZATII SI NICI NU S-AU FACUT COMPROMISURI PENTRU A ATRAGE MASELE DE OAMENI. Insusi MIELUL care a fost injunghiat Si-a adus oastea de lupta din insulele Hebride si sufletele au dat navala in Imparatia lui Dumnezeu.