Tratat asupra diferendelor bisericii:Slujirea
Autor: Bulzan Marian Gigel  |  Album: Tratatele Bisericii  |  Tematica: Controverse
Resursa adaugata de gygelutz in 24/11/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Tratat asupra diferendelor bisericii:Slujirea

Se observă tot mai des diferenţe în cadrul adunăriilor, în ce priveşte partea spirituală şi partea materială.Dacă din punct de vedere spiritual, suntem rezolvaţi de Dumnezeu, prin oameni, din punct de vedere organizaţional, sau mai bine zis, un fel de administraţie, este mai greu!Avem tipul acesta de administraţie bisericească impropriu numit "hibrid".Problema este că încă oamenii nu disting diferenţa laică administrativă de partea spirituală.Este o problemă ce datează de secole, oamenii neştiind să împace activitatea bisericească cu starea spirituală.Dacă faci o slujbă spirituală, de exemplu cânţi o cântare, conform practicii de organizare trebuie să fi numit,adică să ţi se dea loc.Slujba făcută se răsfrânge în primul rând asupra bisericii, apoi asupra lui Dumnezeu.Oamenii te aud, oricum Dumnezeu este omniscient.de aici decurg următoarele: 1-Slujirea se face pentru biserică şi în cadrul ei. 2-Slujirea se face cu acordul bisericii. 3-Slujirea se face de către membrii şi non membrii, adică cei care frecventează biserica. 4-Slujirea are un impact spiritual.5 -Slujirea necesită o pregătire minimală, aş zice, spirituală şi profesională.

De aici se înţelege că în biserică, ca şi în societate, se utilizează modelul profesional.Din acest moment slujirea se structurează pe bază de specializare.

Este normală specializarea în cadrul bisericii???

Adică...Ca sa te specializezi ezistă şcoli şi studii universitare.Unii confundă darurile Duhului Sfânt cu aprofundarea învăţăturii, ceea ce este o diferenţă.Ca să fi păstor, nu contează că eşti hăruit sau nehăruit...dacă ţi-ai făcut studiile, poţi sluji...mi se pare o diferenţă...Dacă ai făcut conservator, eşti un cântăreţ, un levit în biserică...nu contează dacă ai ungere...trebuie să ştii notele...Aici intervin specializările, să le spun profesionale.Pentru mine biserica este sinonim cu adunarea pe plan local, ca să nu creez discrepanţe.Pe plan universal utilizez termenul de biserică.Dacă avem specialişti, în cadrul adunării ei joacă un rol spiritual, ca şi concepţie.Totuşi administrativ, laic vorbind, ei sunt formaţi, utilizez chiar termenul de "drept natural".Ce se întâmplă atunci cu ceilalţi care fac o lucrare mare sau nesemnificativă în adunare?ei ce sunt?ce recunoaştere "profesională" au?Cum sunt răsplătiţi aceştia?Slujirea acestora este una autentică, calificată?Cum sunt trataţi slujitorii aceştia?şi de aici încep o seamă de diferenţe...

Cea mai mare parte din adunare, aş putea sugera că 80% din cadrul ei, sunt neprofesionalişti.Ei fac o lucrare dar fără pregătirea necesară.Sunt muncitori necalificaţi şi sunt trataţi pe măsură.În slujire, termenul de slujire, se rezumă la o singură întrebare:"Eu slujesc cultul,denominaţia,biserica etc... sau pe Dumnezeu?

Din această cauză mulţi se simt folosiţi, ca un pet de unică folosinţă.Din această cauză mulţi renunţă la slujirea lor.Unii îşi pierd crezul, alţii nu mai văd nici un rost în scopul slujirii.

Administrativ vorbind, în biserică deja ne organizăm pe principii laice;şi cum laicul se învârte doar în jurul economiei, a finanţelor, la fel şi noi utilizăm termeni moderni, spre exemplu:specializare,domeniu, merite etc...

Suntem copleşiţi de exteriorul cultural socio-economic care ne invadează habitatul religios şi încearcă să-l modeleze.Iar noi acceptăm cu dezinvoltură.

Aş vrea să privim din perspectiva Bibliei, a scripturii, rolul slujitorului, a slujirii...E mai uşor astăzi să ai aur şi argint decât să spui un cuvânt în numele Domnului.E mai uşor să te specializezi ca să treci înaintea bisericii ca un om neprihănit cu ungere, decât să o ai de la Dumnezeu.Trăim într-o societate de tip Iacov:pretinde că este ceva de calitate, dar defapt nu are conţinut!

Administrativul bisericesc, din propriul meu punct de vedere, are lacune!Eu sunt de acord cu specializările slujirii...dar sunt şi mai de acord cu ungerea unor slujitori specializaţi!"Nu toţi trebuie să slujească"...nu vă supăraţi...de unde nebunia aceasta???are Dumnezeu trântori în împărăţia sfinţilor, şi nu deţin această informaţie?

Toţi trebuie să slujim!E NEVOIE ca toţi să slujim!E BIBLIC ca toţi să slujim!Într-o împărăţie, într-o familie numeroasă sunt multe nevoi şi ele trebuie împlinite.O familie unde nimeni nu are activitate, că până la urmă despre asta e vorba, este o familie cu handicap!Dar...cine să mai identifice potenţialul spriritual şi capacitatea de slujirea astăzi în adunare?

Avem nevoie după acel 1% firesc de specializare şi de 200% de spiritual!Nu toţi sunt chemaţi să cânte, cum nu toţi sunt chemaţi să schimbe o cântare la video-proiector!

Avem diferende care lasă urme în suflet şi creează tulburări bisericieşti din cauză că nu se fac locuri de muncă, vorbesc laic, pentru toată adunarea!Da-ţi de muncă!Este loc în câmpul evangheliei:de la calabalâcuri la Căpetenia oştirii!Unii pot doar să taie lemne şi să scoată apă ca Gabaoniţii!Dacă o să lâncezim...o să fie nu din cauze spirizuale:ele sunt infinite în mâna lui Dumnezeu!O să lâncezim ca adunare=biserică, din cauza erorii umane...că împărţim lucrul,în aşa fel, că nouă nu ne mai rămâne, sau ţinem totul pentru noi, de pocăiţi ce ne pretindem!

Administraţia bisericească să caute soluţii!E NEVOIE de soluţii!E nevoie de slujitori;să se folosească toate păturile sociale din biserică!

Vă poruncesc, ca Domnul, la el nu există "Vă invit",să slujiţi.Un copil a lui Dumnezeu e condamnat veşnic la slujire!

Că o să fie pălmi luate, lacrimi, neâmplinire, neajunsuri, probleme, acuze, defăimări, nerecunoaşterea celor care au fost slujiţi....asta este...face parte din "specializare"!Slujitorii cu ungere dar şi cu "specializarea" o să aibă în plus parte, pe lângă rele, satisfacţii spirituale, o relaţie deosebită cu Stăpânul care porunceşte, şi mântuirea sufeltului...sunt şi foloase materiale...dar nu prea contează pentru pocăiţi..sau nu e aşa???

Fi-ţi slujitori!Este datoria oricărui mântuit!Mântuitul slujeşte...lui Dumnezeu...dar şi oamenilor!

Pentru mai multe detalii despre ce este Biserica și cum funcționează ea în mod normal citeste Efeseni și 1Corinteni14:26.Tot ce nu corespunde cu Cuvântul poate fi comentat și studiat din 10 unghiuri diferite, că nu are nici cel mai mic beneficiu asupra oamenilor în umblarea lor pe acest pământ.Soluțiile nu le au oamenii, ci Dumnezeu, dar El nu se implică decât în lucrarea Lui, și nu în lucrările oamenilor inventate de ei.
Domnul Isus să te binecuvinteze cu mult har!
Adăugat în 24/11/2013 de corneliumirauti
Statistici
  • Vizualizări: 1059
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
Opțiuni