Pavel a suferit până la capăt, însă Dima, din câte informaţii ne-au parvenit nu a făcut la fel (2 Timotei 4:7,10), chiar dacă odinioară a fost tovarăş de predicare (Filimon 1:24). Este o cugetare ce ne trezeşte din beţie pentru că atât de mulţi dintre noi sunt foarte tineri. Dacă ducem sau nu la bun sfârşit un lucru nu ţine de noi, doar de harul lui Dumnezeu. Oare cum vom putea, ca şi Pavel, să suportăm harul lui Dumnezeu?

1) Timp acordat zilnic comuniunii cu Dumnezeu. Acest lucru trebuie să se întâmple zilnic, altfel ne trezim alunecând în direcţia greşită. Dima era iubitor de această lume. Timpul pe care îl petrecem cu Dumnezeu trebuie să trezească în noi sentimentele potrivite astfel încât Dumnezeu să calce în picioare ispitele lumii acesteia. Este de mare ajutor să ne facem planuri, dar aceste planuri trebuie să ne direcţioneze spre însuşi Dumnezeu.

2) Citirea zilnică a Bibliei. Evanghelia este pentru păcătoşi. Înainte de intra în comuniune cu Dumnezeu, trebuie să venim în faţa sa cu atitudinea vameşului care se ruga „Ai milă de mine, păcătosul” şi să ne încredem că doar Dumnezeu ne poate îndreptăţi. Doar acest lucru ne va da încrederea să ne apropiem de Dumnezeu şi să intrăm în comuniune cu El.

Dacă nu citim zilnic Biblia, ne vom baza spiritualitatea pe performanţele noastre, ceea ce mai târziu ne va conduce fie la disperare fie la mândrie. Dar dacă ne amintim zilnic că suntem păcătoşi şi că, prin harul lui Dumnezeu, am fost îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Cristos, acest lucru ne va echipa cu motivaţia adevărată şi pură de a continua să-l urmăm pe Isus şi să renunţăm la dorinţa de a iubi această lume. Trebuie să depunem eforturi, nu pentru a câştiga aprobarea lui Dumnezeu ci pentru că deja o avem.

3) Angajarea zilnică faţă de Dumnezeu ca jertfă vie. Romani 12:1. Vechiul Testament specifică faptul că Pavel face aluzie la jertfa pe care preoţii o aduceau zilnic. El poartă aceeaşi semnificaţie la sfinţii noii alianţe. Trupurile noastre sunt împrumutate de la Dumnezeu, şi trebuie să ne re-consacrăm Lui zilnic. Aşa cum Pavel l-a rugat pe Filimon (Filimon 1:8-10), chiar dacă ar fi avut dreptul să-i poruncească, aşa şi pe noi ne roagă să ne dăruim lui Dumnezeu. Simpla minune a milei lui Dumnezeu ar trebui să ne dăruim în mod spontan, iar acest lucru îl facem dacă plonjăm zilnic în iubirea Lui.

4) O credinţă fermă în suveranitate şi iubirea lui Dumnezeu. Plângerile 3:37-38. Viaţa e plină de dureri, datorită împrejurărilor şi a relei voinţe a celorlalţi. Însă Dumnezeu este suveran peste toate aceste rele, şi—cu ajutorul credinţei—putem să dăm mulţumire pentru ele. Dumnezeu se foloseşte de ele pentru a ne aduce la semănarea cu Cristos şi nu ne va lăsa sau părăsi vreodată. Evanghelia şi promisiunile lui Dumnezeu nu vor rămâne neîplinite, şi nici nu se va întâmpla ca El să le retragă de la noi.