În ieslea sufletului meu...
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Anotimpuri  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de sanda_tulics in 11/12/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 5 voturi
În ieslea sufletului meu...

    În ieslea sufletului meu...

   Le scârţâie zăpada sub picioare, strălucind în  valul serii, colindătorilor ce-şi poartă fericiţi portul poporului din care fac parte, port românesc. Aburi groşi le ies din gurile pline de laude aduse '' Pruncului Născut'', ce ne-a adus salvarea. Căciuli din miel trase pe ochi, felinare purtate de mâini tinere şi bătrâne, în noaptea geroasă... zapada călcată de picioarele vestitorilor... tablou ceresc coborât pe pământ.

   E noaptea sfântă!

   Şi ea a fost ''albită'' de naşterea Pruncului ce aduce Mântuirea.

   E noaptea celor ce-şi unesc cântările şi închinările cu magii de altă data, pentru a I se închina, a-I recunoaşte identitatea dumnezeiască, primind  Mesajul trimis  de Tatăl ceresc, pământenilor.

   Din ţara Luminii a coborât Mesia! Cel mai frumos Dar, cel mai sigur, şi  adevarat-mesaj al împăcării cerului cu pământul.

   S-a născut Pruncul!

   Din Lumină şi fără de păcat!

... întunericul se dă la o parte din faţa cântărilor, felinarelor, bucuriei colindătorilor, vestitorilor de Viaţă veşnică. Cântările lor sunt ca nişte ''torţe vii'' ce proclamă sfânta naştere...

   Uniţi în glas fericit, din pieptul lor, străbate  o... doină ce cuprinde o iesle, un Prunc de Lumina, ce taie înserarea, scoţând la fereste  oamenii, deschizând ''uşi ale inimilor'' ce până acum au fost... închise.

   În genunchi, în plâns de recunostinţă, îmi unesc  glasul cu marea cântare, cu sfânta Veste:

 

În ieslea sufletului meu,

S-a născut, sfânt Dumnezeu;

Îmi e cald şi îmi e bine,

Te-ai născut Isus, în mine,

În ieslea sufletului meu.

Cobor smerit în faţaTa:

Rămâi Isus, în ieslea mea,

Căci e cald, şi este bine.

Te-ai născut Isus, în mine,

În Ieslea sufletului meu;

La ieslea sfântă mă cobor

Cu îngerii, eu cânt în cor:

Ai venit Isus, în lume,

Să purtăm al Tau, sfânt nume,

Salvaţi de Tin'... Mântuitor...

 

 

Să ne alăturam colindătorilor ducând: Vestea iertării, iubirii şi păcii, cântând din inimă. Tuturor, vă urez ''Sfinte sărbători!"

               Alexandrina Tulics

Mulțumesc sora Sanda pentru mesajul deosebit, mulțumim Domnului pentru că s-a născut să ne aducă eliberarea din păcat, Domnul să fie slăvit și lăudat. Domnul să-ți asculte cuvintele din inimă
și să te umple de bucurie, sora Sanda dragă.
Adăugat în 11/12/2013 de ana_haz51
Amin la toate aceste frumoase cuvinte. Domnul să vă binecuvânteze.
Adăugat în 11/12/2013 de Ioanhapca
Fericita imbinare a prozei cu poezia, spre lauda Mantuitorului!
Adăugat în 12/12/2013 de loredanam
De cand ma stiu, pentru mine noaptea de Craciun era ceva aparte; simtaminte deosebite imi cercetau fiinta; mergeam cu placere la toate colindele cu copiii vecinilor - chiar si pregatirea (repetitia lor) era tot ceva aparte pentru mine... mi-ar fi placut sa pot trece dincolo de misterul acelor zile si nopti... acum, acest mister mi-este si mie dezlegat prin harul Domnului si ma bucur intr-o bucurie graita si negraita alaturi de toti care-L lauda pe Domnul si intruparea Sa; fiti binecuvantata, este un mesaj al bucuriei, iertarii, iubirii si pacii asa cum ati scris la final, fiti binecuvantata, multumesc de urari.
Adăugat în 13/12/2013 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1848
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni