Iarna dumnezeiască
... ''a nins din senin'' nervos, agitat, fără albul fulgilor de nea, fără sclipirile steluţelor ascunse în fulgii-dansatori pe muzica cerească...
A nins cu duşmănie... fulgi ce pareau că se războiau în văzduh, lovindu-se unii de alţii, împinşi de un vânt ce-i purta în rotocoale de furtună, împinşi... aruncaţi... speriind în jurul lor pomii dezgoliţi de frunza... care-i aştepta să le acopere goliciunea.
A nins cu ură, duşmănie, cu şuierat de vânturi ce n-au cunoscut niciodată... susurul blând şi subţire.
Rugi înălţate cu lacrimi chiar din mijlocul furtunii, mâini aproape îngheţate şi suflete rănite au implorat cerul... s-o ducă... furtuna să plece, să ia cu ea toată prada ce-o făcuse în minunata aşteptare a unei ierni liniştite.
Luminiţe în noapte şi zori, cântecel de tânguire sau de rugă... se-aude din inima unei femei ce nu încetează a se ruga, văzând cum furtuna aruncă norii asupra Cuvântului Împăratului şi ai copiiilor Lui, ruşine şi ură, copii lăsaţi pentru ''o vreme, pe pământ. ''
A cerut o nouă zăpadă... albă, pură, binefăcatoare. .
Aşa au găsit-o zorii altor dimineţi, cu ochii spre cer şi ruga-i... o pâine al cărei gust nu vrea să-l mai uite... niciodată.
Să ningă-n valuri, mila-Ţi peste mine,
'N troiene albe să m-ascunzi,
Să 'nmugurească sub troieni fiinţa-mi,
În alb-iertări, muguri -plăpânzi.
Să mi se-nchine ''din zăpezi '' iubirea,
În alb să Te sărbătorească,
Să-mi mângâi inima-mi 'n Albeaţă,
Şi... primăvara-Ţi să-mi trăiască!
Să cânte mierle, cuci, în iarnă,
Roiuri de-albine-n parfum să zboare-n mine,
În... Primăvara mea din iarnă,
Să înfloresc... pentru albine.
Să curgă mierea-n stupul cald,
'N genunchi în laude să Te scald
Şi-un liliac să înflorească...
În iarna-mi cea dumnezeiască.
Alexandrina Tulics