Cum să fi bogat în 2014. Și nu numai
Autor: Nicolae Geantă  |  Album: Creștin Adevărat  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de statornicul in 05/01/2014
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

Cum să fi bogat în 2014. Şi nu numai.

 

 

Nişte tineri m-au întreabat la liceu : “De ce nu ne învaţă nimeni cum să ne îmbogăţim?”. “Din două motive, le-am răspuns. Pentru că nici ei nu ştiu, şi pentru că nu vă foloseşte la nimic să aveţi dacă nu sunteţi”. Am încercat apoi să-i învăţ o reţetă de îmbogăţire sigură, învăţată cândva de la John Wesley. Reţeta e valabilă pentru oricine, oriunde, oricând.

1. Câştigă cât poţi
Asta înseamnă să fi mulţumit cu cât ai câştigat.
Un om mulţumit doarme liniştit, mănâncă liniştit, are viaţă de familie fericită.
Luaţi seama la furnică. Îşi pregăteşte hrană pentru viitor. Ea nu munceşte pentru bani, nici din motive egoiste. Furnicii pur şi simplu îi place să muncească!

2. Economiseşte cât poţi
Economia înseamnă viitor. Dacă vrei să ai de unde lua, mai întâi pune.
Economiseşte cu regularitate. Nu mult, dar constant. Pune mereu ceva deoparte.
Fă un buget după resursele şi nevoile tale. Întinde-te cât e pătura!
Nu face împrumuturi. Mai ales când şti că nu poţi să le onorezi. Nu uita că nu poţi anticipa situaţiile neprevăzute.
Nu e păcat să te împrumuţi. Dar nu face datorii. Datoria înseamnă sclavie. În Vechiul Testament datoria este un blestem (vezi Habacuc).

3. Dăruieşte cât poţi
Dăruiţi oameni buni. Deschideţi pungile. Buzunarele săracilor sunt cele mai sigure bănci (Spurgeon).
Dărnicia îndrumă inimile noastre spre Hristos. Cel ce primeşte, îl proslăveşte pe Dumnezeu.
Dărnicia dezvoltă caractere divine.
Daţi fără să gândiţi ce primiţi în schimb. Dărnicia poate îmbogăţi. Şi pe cel ce dă, şi pe cel ce primeşte.
Dărnicia ne permite să strângem comori în cer.

Procedând aşa, nu doar noi, ci Dumnezeu se va îngriji de nevoile noastre. De nevoi, nu de vise!

Scris de Nicolae Geanta 

Multă pace tuturor.
Adăugat în 05/01/2014 de statornicul
Statistici
  • Vizualizări: 1972
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
Opțiuni