La început a fost Cuvântul…

Și Cuvântul s-a făcut trup…

Cuvântul s-a făcut trup pentru că niciun trup nu s-a făcut purtător de Cuvânt…

În întreaga sa putere, umanitatea nu a avut deschiderea, energia şi călăuzirea să-şi transceandă natura, să se urce până la Dumnezeu şi să-L coboare, sub formă de flacără lăuntrică, pe pământ… Intuit, visat, dedus din fapte și experienţe, Dumnezeu a rămas pentru muritor o instanţă inaccesibilă. Sub Lege și condamnat de ea, niciun suflet nu a putut să-i împlinească dezideratele, scăldându-se astfel în neprihănire. Implacabilă, ea a tronat peste inimile oamenilor din care credinţa avramică a fost izgonită, spre a fi un „frânar” al păcatului dezlănţuit. Gardian şi judecător, nu putea fi îngenuncheată decât de Cineva mai înalt decât ea. De aceea, Dumnezeu s-a coborât prin Cuvânt în trup, pentru a ridica trupul, prin cruce, la Dumnezeu.

…şi a locuit printre noi.

În mijlocul multora, dar văzut de puţini, prin ochii vindecaţi ai credinţei. Printre ai Săi, spre care Îşi deschisese braţe ale Luminii, dar îmbrăţişat de străini săturaţi de chingile întunericului. Săvârşind minuni în văzul celor mulţi, dar crezut şi ascultat doar de câţiva în cămăruţe ale iubirii. Respins de înţelepţi ce-şi sorbeau bogăţiile ştiinţei din pahare aurite, dar acceptat de suflete smerite în pocale goale ale simplităţii făurite din lutul dumnezeiesc al primului paradis. Plătind în beneficiul tuturor preţul cerut de Dumnezeu pentru păcat, dar acceptat doar de cei care au iubit moartea spre Viaţă mai mult decât viaţa aducătoare de moarte. Urcând lumea pe altarul crucii, răstignind-o pentru totdeauna şi deschizând porţile unei lumi noi a Împărăţiei în inimi.

Dar care a hotărât ca acum să locuiască în toţi cei care L-au primit prin credinţă.

Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? – 1 Cor. 3:16

Eu şi Tatăl una suntem. – Ioan 10:30