Nu este nevoie de mare filosofie ca să găsești voia Lui Dumnezeu pentru viața ta.
Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Iată esenţa învăţăturilor Lui Hristos şi principiul fundamental al vieţuirii pe pământ.
Voi împărţi această poruncă în cinci elemente esenţiale pentru o mai bună înţelegere:
1. Să iubeşti
2. Domnul Dumnezeu (în primul rând)
3. Toată inima, sufletul, puterea, cugetul (complet)
4. Aproapele (în al doilea rând)
5. Ca pe tine însuţi
Iubirea este, de departe, nu numai cea mai importantă poruncă şi chintesenţa tuturor poruncilor, învăţăturilor şi legilor divine, ci şi esenţa vieţii însăşi. Nu poţi trăi dacă această putere universală, a iubirii, nu se manifestă, deoarece tot ceea ce a apărut vreodată în Univers a luat naştere datorită ei. E în legile fizicii, e în legile chimiei, e în legile inimii, e în biologicul tău, în fiecare celulă. Despică toate firele în patru şi o vei găsi acolo. De aceea a întreține dragostea față de Dumnezeu este similar acțiunii de a întreține dragostea față de dragoste în sine, pentru că „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8).
În primul rând pe El, pentru că El este sursa a toate, Creatorul tău, a tuturor particularităților tale, talentelor, capacităților, a fiecărei părți din ființa ta, fie că o conștientizezi des, fie că nu. A-L iubi „din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău” înseamnă dăruire totală, iar a te dărui înseamnă a te deschide. O deschidere completă crează posibilitatea de a primi complet tot ce ți se dăruiește și, conform legii biblice și universale a reciprocității, dacă I te dăruiești complet în dragoste Lui Dumnezeu, Acesta ți se va dărui complet, în dragostea Sa perfectă, ție. Vedeți, ideea nu este că Dumnezeu nu te-ar iubi deja complet și perfect, ci că această dragoste ne este străină în măsura impermeabilității noastre. Atâta timp cât eu nu mă dăruiesc, prin puterea dragostei, complet Lui Dumnezeu, voi primi din dragostea Sa completa doar o parte.
Adică la modul complet, fără ezitări, fără dubii, fără poticneli.
Aproapele ne este foarte asemănător. Cu toate particularităţile noastre, între noi, oamenii, nu există diferenţe fundamentale. Ne comportăm, gândim și simţim la fel. Multe dintre aspectele vieţii noastre le întâlnim la celălalt de lângă noi. Cele mai multe dintre nevoile noastre fundamentale ne sunt comune. Aproapele este cel cu care ești conectat în fluxul vieții, chiar dacă nu recunoști acest lucru. A-l prejudicia înseamnă a te prejudicia.
Noi nu ne iubim, în adevăratul sens al cuvântului, pe noi înşine. Şi când spun asta, mă refer nu la acel mod egoist, egocentric și pătimaş de a ne căuta propriile interese, cât la faptul că nu ne acordăm acea iubire sănătoasă de care avem nevoie și care determină relația noastră corectă cu noi înșine. De aici și multe boli.
A iubi nu este doar un sentiment. Mulți dintre noi credem acest lucru și, de aceea, un număr atât de mare de căsnicii și relații de dragoste se destramă de-a lungul timpului. Sentimentul a dispărut, ce mai putem face? Ei bine, a iubi este un verb în primul rând. Și, ca orice verb, înseamnă acțiunea născută din voință și decizie. A face ceva…
Indiferent dacă ne referim la propria persoană sau la alta, a iubi presupune un set de lucruri pe care este nevoie să le faci ca să satisfaci cerinţele definiţiei: să respecţi, să apreciezi, să accepţi.
Fă așadar următoarele trei lucruri:
1. Respectă-te – acordă-ţi ceea ce ai nevoie, fereste-te de ceea ce îţi face rău, păstrează-ţi imaginea corectă
2. Apreciază-te – acordă valoare capacităţilor tale, consideră-ţi importantă identitatea, remunerează-ţi reuşitele.
3. Acceptă-te – priveşte-te ca pe o fiinţă umană, preţuieşte-ţi diferenţa față de ceilalți, acordă valoare statutului tău.
Acestea fac coloana vertebrala a verbului -a iubi.