Mama Mariei era foarte bolnavă. Nu se mai ridica de pe rogojina ei din colţ. Acum era responsabilitatea Mariei să aprindă focul dimineaţa şi de ficare dată se lupta cu lemnele jiave. Tot ea mătura duşumelele şi gătea ce aducea tatăl ei de mâncare. Căra apă în căsuţa lor ca să spele hainele şi vasele. Mereu era multă treabă de făcut, iar ea era întotdeauna flămândă. Totuşi, în aceste zile întunecate, putea zări o rază de speranţă. În fiecare dimineaţă, Maria lua cana cea mare a mamei şi mergea la margina orăşelului. Acolo locuia Senora Garcia, care îi umplea ochi o cană de lapte de capră pentru Yesenia. Apoi Maria se întorcea păşind cu mare grijă ca nu cumva să verse vreo picătură. Laptele era pentru mama! Fără această cană de lapte mama ar putea să moară.

   Totul începu într-o zi, când una dintre prietenele mamei se oprise din drumul ei spre piaţă să vorbească cu Maria.

   - Transmite-i salutări din partea mea, a zis ea. Cum o mai duce?

   - Este bolnavă, răspunse Maria. Cred că are o răceală puternică.

   Doamna Garcia a părut să fie tulburată de veste, şi a intrat în casă să-i spună Yesenei urările ei grabnice de sănătate.

   - Maria, spuse ea când se întoarse în curte, mama ta niciodată nu va mai putea prinde puteri fără mâncare bună. Vino la mine în fiecare dimineaţă şi îţi voi da o cană cu lapte, pe are să-l aduci mamei tale. Insistă ca ea să-l bea, continuă ea cu o voce joasă. Vrei să faci asta? Maria dădu din cap.

   Maria punea laptele într-o cratiţă mică imediat ce ajungea acasă şi se lupta să aprindă focul pentru a-l încălzi. Apoi o trezea pe mama. Maria o hrănea, ducându-i linguri cu lapte pline la gură. Uneori rămânea ceva şi pentru ea, iar ei îi plăcea să păstreze puţin şi pentru tata. Erau şi zile când Yesenia se simţea mai bine. Atunci se ridica în şezut pe rogojină şi vorbea cu Maria. O învăţa cum să se roage, nu numai lui Dumnezeu, ci şi fecioarei Maria si sfinţilor ei. Încerca să-i transmită Mariei religia pe care şi ea o învăţase de la părinţii ei, o religie a formelor şi a ritualurilor. Una care oferea prea puţin în schimbul orelor petrecute în rugăciune şi a banilor ceruţi de preoţi, dar era singura nădejde a mamei. Credea în această religie şi dorea ca fiica ei sa creadă la rândul ei.

...................

   Dar Dumnezeu o vedea pe Maria. Vedea cum era amăgită. El dorea ca această mică fetiţă să afle adevărul despre Sine şi despre dragostea Lui pentru ea.

................... 

   Mama arata aşa de diferit în seara aceasta, se gândi Maria. Mă  bucur că m-a lăsat să-i dau nişte lapte.

   În dimineaţa următoare Maria turnă restul de lapte într-un castron, apoi, ca de obicei, se îndrepta spre marginea satului pentru o cană de lapte proaspăt. Dar când se întoarse, Yesenia nu mai vru să audă de lapte, iar Hector o refuză şi el. Pentru prima dată laptele nu mai era ispititor.

   Zăbovi lângă mama ei toată dimineaţa. Podeaua de pământ nu a fost măturată şi nici cărată apă în casă, dar astăzi, acest lucru nu mai conta. Nimic nu avea importanţă decât că mama ei se stingea.

   - Ai grijă de fetiţa mea, Hector, zise ea odată. Mi-aş dori să nu o părăsesc.

   Era spre seară când Hector se ridică încet şi înveli trupul nemişcat al soţiei sale cu un cearceaf. Maria moţăia într-un colţ, însă se ridică în picioare într-o clipită conştientizând realitatea faptului...

   - Chiar... chiar a...

 Dar nu a putut pronunţa cuvintele.

   - Da, zise cu blândeţe tatăl. Avem vreo lumânare? Marie era încremenită.

   - Nu, tata, spuse gâtuit.

   - Atunci trebuie să cumpăr. Am câţiva centavo pe care i-am câştigat ieri. 

   Hector se ridică şi îşi lua palăria.

   - Te rog, tati, implora ea ţâşnind din colţ, lasă-mă să vin cu tine!

   Barbatul se opri.

   - Nu o putem lăsa pe mama singură, zise el blând, nu este nimeni ca să stea cu ea. Ai avut grijă de ea atâta timp, iar acum trebuie să fii lângă ea pentru ultima dată. Să nu-ţi fie frică. E mama ta. Stai aici lângă uşa.

   Hector îşi puse banii în buzunar şi se îndreptă grabit spre piaţă. Când se întoarse avea două lumânări şi promisiunea a patru prieteni că vor veni să o îngropae pe Yesenia în dimineaţa următoare.

   În acea noapte, potrivit obiceiului, veghe trupul neînsufleţit al soţiei sale şi se ruga, cerându-I lui Dumnezeu să aibe milă de sufletul ei. Nu ştia că destinul ei a fost hotărât atunci când sufletul i-a părăsit trupul.

   Maria nu putu adormi mult timp, dar când totuşi aţipi, pătura împăturită pe care o folsea în loc de pernă, era udă de lacrimile ei. (scurte citate sau concluzii generale din capitolul 3)