În dimineaţa următoare Maria mâncă toate tortilele pe care doamna i le dădu şi se uită somnoroasă cum copiii din jurul ei se trezeau pe rând. Aceştia o priveau curioşi, iar Maria se simţi uşurată când auzi afară paşii tatălui ei şi apoi o bătaie în uşă.

   Maria şi Hector au hoinărit prin oraş în acea zi. Maria cerşi ca de obicei, iar tatăl ei căuta treburi mărunte care i-ar aduce câţiva centavo. Nu uită ce i-a promis fetiţei cu o zi înainte şi în dupa-amiaza aceea, cei doi se aşezară jos în faţa unei indience care pregătea fasole la un foc în aer liber.

   Maria adulmecă înfometată mâncarea şi de abia putea să-şi ia ochii de la oalele de lut cu fasole aburinde. Hector ceru câte un castron pentru fiecare, iar Maria aproape că îşi înmuie tortila în el înainte de a-l lua din mâna tatălui. Simţi căldura minunată a mâncării fierbinţi în stomac. Se întrebă câţi bani mai avea tatăl ei. Dacă ea ar mai cerşi câţiva centavo, poate tata ar mai cumpăra fasole şi mâine.

............................

   - Nu-mi place să vând băutura asta rea, zise Hector, dar avem nevoie de bani. Fac  pentru un om care locuieşte în apropiere şi câştig câte puţin la fiecare sticlă. 

  Din seara aceea Hector vându lichior aproape în fiecare zi, iar Maria observă imediat că avea mulţi bani. Deseori îi cumpăra un castron cu fasole sau orez, dar cu toate acestea, fetiţa încă nu primea hrana de care avea nevoie trupul ei. Când veni toamna, Maria cutreiera colinele în căutarea fructelor de cactus care creşteau din belşug. Acum nu mai aştepta cu nerăbdare să se întâlnească cu tatăl ei în fiecare seară, căci îi era silă de oamenii aceia urât mirositori care cumpărau de la el. Ura râsul zgomotos şi cuvintele lor grosolane. Îi era frică de ei. Se ghemuia adesea într-un colţ întunecos, până când tatăl ei vindea ultima sticlă de lichior şi ultimul beţiv se îndepărta clătinându-se. Săptamânile au trecut şi Hector continua sa vândă pulque în fiecare sat prin care trecea.

   - Suntem foarte aproape de Aguascalientes, Maria, anunţă el într-o zi. Daca îmi amintesc bine, e chiar următorul oraş! O să-l caut pe un vechi prieten de-al meu care trăia acolo. Gândeşte-te, Maria, am putea găsi pe cineva cunoscut!

   Maria observă entuziasmul din glasul tatălui.

   - Atunci o sa stăm în Aguascalientes? întrebă ea.

   - Nu.

   - Chiar dacă dăm de prieteni?

   - Vom sta doar pentru scurt timp. Ţin foarte mult să-l găsesc pe fratele meu şi am de gând să-l caut în oraşul unde locuia.

   Hector se îndrepta direct spre casa unde locuia Pablo cu ani în urmă. Nu o recunoscuse pe tânara doamnă care deschise uşa, dar aceasta îl ştia bine pe Pablo şi familia lui. Şi da, ştia unde locuia acum. A fost o seară minunată pentru amândoi. După mai multe săptămâni, Hector putea să se odihnească într-un loc cald. Maria nu mai putea de bucurie. Îşi dădu seama, din momentul când păşi în camera aceea luminoasă, că în acea casă erau fasole. Mirosul îi ajunse la nas şi îi dădu un fior în stomac. Ce durere simţi! Văzu mâncarea aburindă... O doamnă înaltă o ajută pe Maria să se spele pe mâini şi pe faţă, apoi îi puse înainte un castron cu fasole aburindă şi nişte tortila pe masă.

   Niciodată nu am fost într-un loc aşa de frumos, se gândi Maria plină de mulţumire când se aşeză pe rogojină. Picioarele îi erau umflate şi o durea capul.

   - Câţi ani ai Maria? o întrebă doamna Molinar într-o zi.

   - Opt, zise ea. Dar în curând o să împlinesc nouă.

   - Tatăl tău nu se simte prea bine, nu-i aşa? Ce nu-i în regulă cu tatăl tău?

   - Are crize.

   - Ce fel de crize?

   - Nu ştiu. Dar nu vă îngrijoraţi. Vedeţi, el întotdeauna îşi revine şi are destulă putere să vândă pulque.

   - Mă miră că ar face aşa ceva!

   Maria se simţi stânjenită... Seara, Maria îl studia cu privirile. Tatăl ei se schimbase... faţa îi era curată şi hainele îi erau spălate.

   Pablo o întrebă şi el într-o zi pe Maria cum se manifestă crizele lui Hector.

   - Cum se manifestă?

   - Se întinde pe pamânt şi geme, raspunse Maria. Nu-mi place deloc cum face. La început fugeam, dar mi-a spus să stau lângă el. Mi-a dat o bucată de pânză şi mi-a spus să i-o pun pe faţă când are crize. Ştie că nu pot să-i privesc faţa atunci. Arată foarte urâta şi mi-e frică...

   - Ştii de ce are crize?

   - N-nu, n-am idee. Dar... şi Maria se opri. Să le spună ce credea tatăl ei despre boala lui? Se cutremura.

   - Era o femeie foarte rea care dorea să se căsătorească cu tata. Ea i-a spus că va avea mult de suferit dacă nu o face. Adesea tata crede că o vede cum ne urmăreşte... El crede că ea l-a legat cu un blestem... iar tata e bolnav de atunci (A fost într-adevăr blestemul ceea ce l-a făcut bolnav pe Hector? Nu ştim, însă vrăjitoria era practicată în mod obişnuit în Mexico la acea vreme).

............................

   Doamna Molinar este o femeie aşa de bună, se gândi Maria. O iubesc. Ea se roagă în fiecare zi în faţa icoanelor. Oare de aceea e aşa de bună? Merge şi la mesa. Oare îi ascultă sfinţii rugăciunile? O fac fericită?

..............................

   - Aşadar, tot mai ai în minte să-l cauţi pe fratele tău? De ce nu o laşi pe Maria aici? Ai încredere în soţia mea. O să facă tot ce poate pentru fetiţa ta. O să-i dea copilăria pe care o merită.

   - Trebuie să mă duc, zise Hector. Şi dacă o las nu o voi mai vedea niciodată. I-am promis soţiei mele că voi avea grijă de ea şi...

   Maria se ţinu strâns de tatăl ei şi îi simţi lacrimile pe obrazul ei.

   - Tu ai nevoie de mine, tata, zise ea. Vreau să merg cu tine!

   Doamna Molinar îşi şterse lacrimile în timp ce învelea burritos şi le punea în trăistuţa Mariei.

   - Nu uita, Maria, strigă dupa ea, dacă vreodată ai nevoie de ajutor, vino la noi! 

(scurte citate sau idei principale din capitolul 5)