Ciumele, bolile, foametea şi războaiele vremurilor noastre ar trebui să trezească în oameni nu numai dorinţa de slujire sfântă, dar şi pocăinţa de păcate şi întoarcerea la Dumnezeu, în timpul care ne-a mai rămas. Ioan afirmă limpede că aceste nenorociri au rostul de a trezi omenirea la ascultare. Biblia învaţă că naţiunile Pământului îşi aduc singure prăpădul mâniei lui Dumnezeu asupra lor, lăsându-se conduse de o filozofie de viaţă ruptă de principiile biblice, de ură şi de violenţă. Dumnezeu a găsit cu cale să îngăduie ca oamenii să culeagă ce au semănat, cu scopul de a-i învăţa că PĂCATUL ADUCE SUFERINŢĂ.  Dumnezeu nu trece cu vederea avortul, El îl deplânge. Totuşi, El nu intervine sa oprească practicarea lui. Nu Dumnezeu este Acela care trimite peste oameni boli ca herpesul sau SIDA, ci ei singuri se molipsesc, din pricina necurăţiei lor. Dumnezeu doar îngăduie ca păcatul lor să aibe un astfel de efect.

   Aceasta este lecţia celor patru călăreţi. În parte, misiunea lor este de a avertiza omenirea, de a o îndrepta înapoi spre Dumnezeu, pe calea neprihănirii. Dragostea Lui este veşnică. Nimic, în afară de propria noastră neascultare, nu ne poate despărţi de ea. Chiar şi atunci când nu ascultăm, Dumnezeu ne iubeşte, iar binecuvântările Lui ne urmăresc, în ciuda suferinţelor pe care noi înşine ni le provocăm. Mai mult, Dumnezeu doreşte să vadă cum reacţionăm noi în perioada de criză. Împlinim noi voia Lui sau alegem să ne alăturăm mulţimii, pe calea pe care merge ea? Suntem participanţi activi la păcat, sau avem curajul să-l denunţăm, spunând adevărul în dragoste? Dumnezeu ne avertizează în primul rând, pentru a ne ajuta, apoi pentru a ne cerceta inimile.

   Este greşit să credem că tot ceea ce putem să facem este să deplângem crizele prin care trece această lume. Este timpul să încetăm a pretinde ca altcineva să facă lucrurile pe care Dumnezeu ne cere nouă să le facem. Nu mai putem continua să ne automotivăm inerţia prin neputinţa de a lucra pentru pocăinţă şi reînnoire spirituală a lumii. Trebuie să acţionăm în limita puterii noastre, cu energie şi compasiune, chiar dacă ştim că planul final al lui Dumnezeu este de a face un Pământ Nou şi Ceruri Noi. Avem dovezi să credem că sfârşitul veacului este aproape, dar nu avem nici o certitudine cu privire la vremea când va veni.

   În Matei 24.7, după ce Isus le vorbeşte ucenicilor despre religia falsă, numeroasele războaie şi foametea cu care lumea se va confrunta în vremea premergătoare sfârşitului, El atrage atenţia asupra ciumelor care vor bântui omenirea. Acest cuvânt ciumă poate fi tradus prin moarte, adică orice maladie infecţioasă fatală. Istoria lumii a cunoscut războaie sângeroase, foamete şi boli, dar nimic comparabil cu uraganul care va veni. În furia lui, va pustii totul, ucigând o mare parte din omenire.

   Pe neaşteptate, toate programele noastre de statornicire a păcii, de bunăstare şi de longevitate cu ajutorul ştiinţei si tehnologiei vor fi răsturnate cât ai clipi din ochi de un cataclism devastator. Aceasta se va întâmpla dacă omenirea nu se întoarce la Dumnezeu. 

   Dar iată, ciuma se apropie! Mulţi spun Pace, pace! când, în ciuda eforturilor depuse, nu este şi nici nu va fi o pace durabilă, pentru că L-am nesocotit pe Prinţul Păcii, ne-am împotrivit poruncilor lui Dumnezeu care ne-ar fi ajutat să trăim în pace. Şi iată că sabia se apropie. Sunt unii care promit prosperitatea şi belşugul, cu condiţia ca programele lor ideologice să fie aplicate. Dar în final, lumea va cunoaşte cel mai grozav prăpăd din istoria ei, care va aduce o suferinţă teribilă şi moartea. Ceea ce se întâmplă în prezent este doar o umbră a acelor evenimente.