Când ne gândim la prezenţa lui Dumnezeu, ar trebui să ne gândim la două caracteristici ale lui Dumnezeu.

Prima este omniprezenţa lui Dumnezeu care o găsim descrisă în Psalmul 139: ”Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Fata Ta?”, iar a doua este atotputernicia lui Dumnezeu, pe care o regăsim în Isaia 64: “O de-ai despica cerurile 

şi Te-ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta.”  Ciudat, însă, este că în fiecare duminică Dumnezeu este prezent, dar ne întoarcem acasă cu aceiaşi munţi, poate chiar mai mari. Partea cea mai tristă este că ne-am obişnuit doar cu omniprezenţa lui Dumnezeu şi nu mai căutăm acea manifestare a prezenţei lui Dumnezeu, acea care ne frânge inima, care ne arată neputinţa noastră şi ne smereşte.

Dumnezeu este prezent în programele din bisericile noastre, aşa cum este prezent în sălile în care medicii fac avorturi , în sălile de clasă unde preofesorii Îl necinstesc şi aşa cum este în sălile de sedinţă unde este batjocorit. Este aproape imposibil să  simtim prezenta lui Dumnezeu duminică dimineaţa. Nu că El nu ar putea cobori, ci pentru că noi nu am putea suporta cu firea noastră vie şi plină de putere de care am îngrijit toată săptămâna.

Prezenţa lui Dumnezeu se va manifesta întâi în cămăruţă, apoi în biserică, în spitale, în şcoli şi în alte instituţii.