Fugiți!
Autor: Cristi Boariu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de BenHur in 31/01/2014
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 5 voturi
Fugiți!

Fugiti de pocăința ieftină!

Fugiți de pocăința care promite o viață fără necazuri, fără dureri și fără cruce!

Fugiți de pocăința care nu aduce lacrimi pe obraji, ci râsete, glume și bancuri. Fugiți!

Fugiți de pocăința fără post, fără înfrânare și fără cumpătare! Fugiți!

Fugiți de pocăința care nu lasă urme pe genunchi și care te lasă să stai comod pe scaun și să te simți bine la predică!

Fugiți de pocăința care are o ținută în adunare și o altă ținută pe stradă, care vrea între sfinți să fie ca sfinții și în lume, ca lumea! Fugiți!

Fugiți de pocăința fără smerenie și fără renunțare, care mereu cere pentru sine și care mereu arată ce are omul nu ce este omul! Fugiți!

Fugiți de pocăința care are un limbaj voalat în curtea adunării și un limbaj indecent la școala! Fugiți!

Fugiți de pocăința fără odăiță, fără părtășie, fără dragostea de frați! Fugiți!

Fugiți de pocăința care cere minimul, când știți bine ce pocăință a trăit Isus: o pocăință în care a dat totul!

Fugiți de pocăința care pune mereu preț pe exterior, pe aprecieri, pe aplauze și pe laude! Fugiți!

Fugiți de pocăința în care conștiința nu vă mustră când păcătuiți, iar Cuvântul din predică nu vă mișcă când îl ascultați! Fugiți!

Fugiți de pocăința care pătează ochiul și apoi mintea și în timp trupul! Fugiți!

Fugiți de pocăința care dă un leu la colecta și apoi zâmbește fericită ca și cum ar fi făcut cel mai mare favor lui Isus! Fugiți!

Fugiți de pocăința care vă cere doar un program de duminică seara la adunare iar în rest va lasă să trăiți cum doriți, fugiți!

Fugiți, pentru că aia nu e pocăință, ci o religie, iar religia nu te duce în rai!

Fugiți…

… spre pocăința adevărată!

Domnul să te răsplătească, frate Cristi, pentru reperele conturate de acest eseu, în sprijinul credincioșilor. Mesaj clar, valoros, biblic, Dumnezeu să ne ajute să luăm aminte și să împlinim.
Adăugat în 31/01/2014 de ana_haz51
...tine-mi Doamne...fuga !
Fi binecuvintat Frate Cristian pentru alegerea hranei si oferirea ei in semnul ascultarii de Domnul !
Adăugat în 31/01/2014 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 2073
  • Export PDF: 9
  • Favorită: 4
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni