Voi  începe  această expunere  cu o  mărturisire  care nu-mi face prea multă cinste. Cu siguranţă că cele mai multe din femeile pământului nutresc aceleaşi sentimente  ca şi mine faţă de  pasajele biblice  cari zic: “ bărbatul este capul femeii”, “femeia să  nu se ridice mai presus de bărbat”, “dorintele tale (adică ale femeii) se vor ţinea după bărbatul tău şi el va stăpâni peste tine. “  Întotdeauna predicile pe această temă mă deranjau precum şi versetele în sine. Obişnuiam să spun  în gândul meu că accept toată Biblia, mai puţin  versetele  cu pricina. Mă tot întrebam cât de frumoasă ar fi fost  viaţa femeilor fără autoritatea bărbaţilor. Am avut chiar o perioadă de răzvrătire şi luptă lăuntrică  vizavi de această ordine stabilită de Dumnezeu  şi pentru că eram măcinată de gânduri precum “ de ce a trebuit să stabilească Dumnezeu aşa şi nu invers?” sau “nu se putea fără aşa ceva?”  Revolta mea interioară a început să se transpună în viaţa  de fiecare zi şi să fie resimţită de familia mea. Nu mi-am dat seama la acea vreme de ce mă comport într-o anumită maniera faţă de anumite persoane de gen masculin, până într-o zi. Totul până într-o zi cînd  Dumnezeu  mi-a deschis ochii minţii să văd ceea ce nu văzusem şi să pricep ceea ce nu pricepusem pînă atunci. Dumnezeu mi-a dat la o parte  vălul de pe ochi. Binecuvântată fie acea zi.

                Iată cum a început totul. Datorită faptului că  sunt o persoană căreia îi place să înveţe din greşelile altora şi pentru că obişnuiesc să tac şi să stau undeva pe margine şi să privesc la viaţa unora şi a altora cu scopul de-a asimila ceea ce văd că  fac bine şi de a lepăda ceea ce văd că fac greşit, aşa se face că am ajuns la o concluzie tragică şi anume: familiile unde Hristos  nu este capul bărbatului, implicit, fără doar şi poate, bărbatul nu este capul nevestei şi tot implicit, nevasta nu se supune bărbatului şi bineînţeles că nici copiii  nu-şi cinstesc părinţii cu ascultare. Acest tip de familii am văzut că se îndreaptă spre  dezastru spiritual. Bineînţeles, există şi câteva excepţii dar eu fac vorbire aici nu despre excepţii.

Acolo unde Hristos nu este cap nu există autoritate sfântă asupra membrilor acelei familii şi din această cauză se instalează în acea familie nesupunerea şi neascultarea în primul rând a bărbatului faţă de Hristos, apoi a soţiei faţă de soţ şi apoi a copiiilor faţă de părinţi pentru că aceştia din urmă o copiază pe mama şi iată că aşa lanţul slăbiciunilor şi al păcatului începe să înfăşoare atât de lesne familia  că  membrii ei nici măcar nu-şi dau seama ce se întâmplă cu ei şi încotro se îndreaptă. Aceasta este încă o dovadă că atunci când ordinea stabilită de Dumnezeu este deturnată totul începe să meargă pe dos şi nimic nu mai iese aşa cum trebuie, nimic nu mai funcţionează cum ne dorim; totul datorită  unui singur motiv: îl mutăm pe Hristos de la cap şi-L aşezăm undeva la coadă, dacă mai are loc şi acolo cumva.

Cu siguranţă că în calitate de femeie gândeşti în sinea ta că dacă bărbatul nu este în stare să-şi conducă familia atunci trebuie să facă cineva acest lucru şi bineînţeles că acel cineva trebuie să fie nevasta. Numai o femeie poate gândi aşa. Nu ştiu de ce în unele situaţii Dumnezeu îngăduie ca bărbatul să nu fie nici măcar la nivelul mediu al unui IQ normal. Cunosc situaţii de acest gen. Ştiu doar  că  Scriptura spune că pe Calea lui Dumnezeu nici chiar cel fără minte nu se pierde şi mai ştiu că acolo unde nu există  situaţii care fac excepţie de la regulă şi totuşi rolurile se inversează, nu va fi bine deloc.

Stând aşadar pe margine şi luând aminte la câte se întâmplă în jurul meu  am mai constatat o tragedie care îşi face loc în casele unde Hristos  este luat de la cap şi aşezat la coadă. Bărbatul, în speţă soţul, începe să părăsească adunarea  sfinţilor. Când tata nu mai merge la adunare începe şi mama să nu mai fie prezentă pentru că dacă nu se îndeamnă unul pe celălalt la hai să mergem nu le mai rămâne decât să se îndemne unul pe altul la hai să mai stăm puţin şi încă puţin  până când ora e deja prea târzie  şi bineînţeles că nu mai merg deloc că e prea ruşinos să întoarcă toată adunarea capul ca să-i vadă pe întârzâiaţi. Aşa că dacă mama şi tata nu mai merg la adunare  nu merg nici copiii   pentru că părinţii nu mai au autoritate sfântă să-i trimită la Casa Domnului. Ce ar putea să răspundă părinţii la întrebarea atât de pertinentă a pruncilor lor “ da’ voi de ce nu veniţi şi ne trimiteţi numai pe noi? “ Şi situaţiile de acest gen se repetă şi se repetă şi trec aşa săptămâni, luni şi ani. Înţelegeţi că lanţul începe să se înfăşoare tot mai mult precum un piton in jurul unui om leşinat? Of, dacă s-ar opri totul aici ar fi foarte bine dar lucrurile degenerează atât de mult încât în cele din urmă ţi-e ruşine să vezi că la profilul de facebook asemenea persoane fac menţiunea că sunt creştini; mai bine n-ar mai scrie nimic la secţiunea asta.

Copiii care cresc  într-un mediu familial de neascultare şi nesupunere, mediu în care nimeni nu ia de bun  sfatul Scripturii şi toată lumea face ce-i place  precum Samson, aceşti copii pierd orice fărâmă de legătură cu biserica  şi cu Dumnezeu şi pe la vârsta adolescenţei să le vorbeşti despre pocăinţă este ca şi cum ai bate toaca la urechea surdului. Cam asta este situaţia generală, din păcate. După ce am văzut ce ravagii spirituale au loc în familiile unde Hristos nu este capul bărbatului  şi unde bărbatul nu este capul nevestei şi unde nevasta nu se supune bărbatului, Dumnezeu mi-a mai dat o fărâmitură din lumina Sa  ca să descopăr un detaliu foarte important în Cuvântul Său. Un detaliu care m-a cutremurat şi care pentru prima data m-a determinat să spun “ îmi pare bine că nu-s bărbat şi că nu-s în locul lui.” Din păcate bucuria n-a ţinut prea mult. Veţi vedea mai încolo de ce.

Pe baza Sfintelor Scripturi am înţeles clar că bărbaţii în calitate de soţi au o foarte mare responsabilitate privind starea spirituală a familiilor lor. De asemenea şi soţiile. Dar primul tras la răspundere de către Dumnezeu este soţul şi apoi nevasta. După ce Adam, omul, şi Eva, femeia, mănâncă din fructul oprit, în Genesa 3:9 “ Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: unde eşti? ... ”  Omul, adică soţul, este primul care trebuie sa dea socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru neascultarea lui şi abia după aceea în versetul 13 al aceluiaşi capitol “ Domnul Dumnezeu a zis femeii: ce ai făcut? ... ” Bineînţeles că fiecare dintre cei doi încearcă să se scuze aruncând vina de pe unul pe altul şi-n cele din urmă pe diavol. Femeia, soţia, este cea de-a doua care  trebuie să dea socoteală lui Dumnezeu pentru nesupunerea şi neascultarea ei deşi ea este cea care a păcătuit prima. Cunoaştem toţi repercusiunile neascultării asupra primei familii şi cum au afectat acestea pe primii copii de pe pamânt. Dacă mă gândesc la familia lui Acan nu pot să spun altceva  decât acelaşi lucru. Ba chiar mai mult. Acan este tras la răspundere de către Dumnezeu prin Iosua şi se hotărăşte pedepsirea cu moartea a întregii familii  Acan fără ca soţiei acestuia să i se mai dea dreptul de-a se desvinovăţi măcar. Doamna Acan nu are parte de acelaşi “har” ca doamna Eva. Toată familia aceea a fost despărţită de Dumnezeu pentru totdeauna pentru că Acan ca şi cap de familie nu s-a supus poruncilor lui Dumnezeu şi pentru că  toţi, cu mic cu mare, s-au complăcut în acea situaţie de sfidare a rânduielii stabilită de Dumnezeu. Dumnezeu nu a mai fost capul lui Acan ceea ce a însemnat păcat care a generat moartea spirituală a acestor suflete. Mai avem un exemplu în Scriptură: Anania şi soţia lui Safira. Încă un cuplu care L-au mutat pe Hristos de la cap şi care au schimbat ordinea stabilită de Dumnezeu. Cred că este destul de clar ce ne vorbesc aceste exemple din Biblie. Iată de ce bucuria mea nu a ţinut prea mult pentru că în toate situaţiile şi soţiile au fost pedepsite pentru că nu au respectat poziţia stabilită de Dumnezeu în dreptul lor. Vestea bună este că Dumnezeu nu va nimici pe cel bun la  un loc cu cel rău. Adică, dacă unul din parteneri nu mai vrea să se supună lui Hristos va plăti singur pentru deciziile lui atâta vreme cât celălalt partener nu i se alătură în rătăcire ci se ţine de Hristos. Personal, mi-am învăţat lecţia pentru că Dumnezeu mi-a deschis ochii să pricep riscurile la care mă supun dacă nu accept ordinea sfântă şi la care îl supun şi pe copilul meu dacă nu vede în mine un exemplu pozitiv.

Dacă eşti căsătorit sau căsătorită, sau poate că urmează să faci acest pas, doresc să înţelegi însemnătatea ASCULTĂRII sau a NEASCULTĂRII de Dumnezeu şi nu schimba locul niciuneia din poruncile Lui doar pentru că nu-ţi convin ţie, nici nu le ignora, fiindcă ele continua să rămână scrise şi efectele lor se vor rasfrânge asupra ta  funcţie de decizia pe care o iei vizavi de ele. Te sfătuiesc să le împlineşti dacă vrei ca tu şi casa ta să fiţi chemaţi robi buni şi credincioşi.