Frumuseţea vieţii eliberate de păcat

Păcatul a fost şi va rămâne marea problemă a rasei umane până când Dumnezeu va veni să condamne definitiv şi să închidă pentru eternitate Răul. Cel mai adesea păcatul este comparat cu lepra în Scriptură şi în vremea biblică lepra era una din afecţiunile de care se temeau foarte tare oamenii din poporul Israel şi nu numai. Primiseră instrucţiuni clare despre cum să procedeze cu un lepros, având în vedere factorul foarte contagios şi netratabil al bolii.

Dacă ar fi să privim ca amatori, nu ca medici, la asemănările dintre această boală şi păcat vom vedea de ce s-a ales această comparare. Lepra pornea de la pete mici, aproape neobservabile, numite „pată albă” sau „pată roşiatică” la început. Practic puteau uşor trece neobservate o vreme şi de persoana bolnavă şi de cei din jur. Apoi petele erau mai multe sau mai grave şi deveneau vizibile şi porunca era ca imediat ce erau observate să meargă la evaluare la preot. Nu era de joacă, era grav, trebuiau să ştie clar dacă e lepră sau nu şi implicit să acţioneze în consecinţă. Dacă preotul considera că e lepră se declanşa acea procedură de izolare din mediul social apoi chiar excluderea. Leprosul ajungea să aibă tot mai multe pete, tot mai mari, se extindea pe o mare parte din corp, se deforma efectiv zona afectată, devenea greoi la mişcare, în cele din urmă îi cădeau bucăţi din el, rămânea cu părţi din corp lipsă şi murea hidos de-a dreptul. Le era interzis contactul social cu oamenii sănătoşi, trebuiau să se anunţe de la distanţă că sunt leproşi.

O astfel de viaţă nimeni nu îşi dorea. Erai bolnav şi nu puteai fi îngrijit de nimeni pentru că erai exclus. Pierdeai familie, soţie, copii, statut social, părtăşie, prieteni tot. Nu îţi mai rămânea decât un rest de viaţă chinuită încărcată de dorinţa de a fi din nou sănătos dar de imposibilitatea de a fi vindecat. Nu rămânea decât chinul şi moartea.

Cu păcatul tot cam aşa este. Începe de la abateri minore, aşa de mici încât nu le poţi observa bine. Apoi acele fapte păcătoase devin mai vizibile, mai mari, până ce încep să fie vizibile întâi de păcătos apoi de cel din jur. Păcatul încarcă aşa de tare conştiinţa omului credincios încât devine un mare chin. Păcatul separă pe om de Dumnezeu „pune un zid de despărţire”, separă pe om de cei dragi, de comunitate. Păcatul răpeşte liniştea sufletului şi a inimii. Păcatul împovărează şi distruge progresiv şi trupul. (vezi alcoolul, pornografia, tutunul, minciuna, lenea, mândria etc) Păcatul mai mult decât atât, aduce la final moartea şi Scriptura vorbeşte despre „o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi”.

Cu alte cuvinte păcatul ne îmbolnăveşte, ne împovărează, ne distruge progresiv, ne duce spre moarte, ne separă, ne ia ce ne este mai drag, ne răpeşte bucuria, ne ia copiii şi partenerii, ne ia părtăşia, libertatea şi multe alte aspecte ale vieţii frumoase şi binecuvântate.

În acest context capătă sens bucuria cu care leproşii vindecaţi au plecat de au uitat să mai mulţumească. Are sens şi recunoştinţa cu care unul din leproşi se întoarce să mulţumească, aveau voie să-şi strângă copiii în braţe, se puteau întoarce la soţia sau soţul lor, se puteau odihni în patul lor acasă, puteau discuta cu oamenii, merge prin cetate, se puteau bucura laolaltă cu ceilalţi.

Tot în acest context are sens şi recunoştinţa lui Naaman faţă de omul lui Dumnezeu. Era liber de rană, liber de boală, liber de suferinţă, liber la a se apropia, la a îmbrăţişa. Putea să se bucure de victoriile pe care le câştiga. Libertatea câştigată era de nepreţuit, era imensă la fel cum şi libertatea de păcat este de nepreţuit şi e de dorit.

Ştiţi ce experimentează un om eliberat de patima alcoolului sau de patima tutunului, sau de patima curviei sau a pornografiei, sau a necinstei? Ştiţi ce experimentează un om scăpat de povara sufletului? De păcate ascunse care cresc progresiv? Experimentează eliberare deplină, simt efectiv că sufletul le este despovărat, simt pace şi linişte, ceea ce niciodată poate nu au simţit. Simt curăţie, puritate, speranţă, viaţă. Simt că trăiesc liberi.

Scriptura spune că Sângele Domnului Isus ne poate curăţi de orice păcat, de orice vină. Sângele Lui poate spăla orice pată oricât de neagră ar fi. Tot acest sânge poate da viaţă veşnică, poate surpa zidul de păcate, poate distruge patimi cu mare vechime, dependenţe grave, poate restaura vieţi complet distruse. El aduce eliberare şi salvare.

Nu ştiu dacă ai pete pe tine sau dacă păcatul a lăsat deja urme adânci. Nu ştiu cât de grea este povara ta de păcate, cât de separat eşti de cei dragi şi de Dumnezeu din cauza păcatelor. Nu ştiu dacă mai ai bucurie şi libertate sau în ce măsură, dar ştiu că Dumnezeu poate aduce eliberare indiferent de stadiul în care te afli.

El poate să vindece, să împace, să elibereze, să despovăreze, să curăţească şi să aducă bucurie, pace şi nădejde. Dacă ai nevoie acum ştii unde să cauţi.