Am fost bucuros să aflu că această întrebare este pusă şi în Biblie. Chiar şi oamenii sfinţi şi-au pus această întrebare. Chiar profetul Ieremia zice: „Tu esti prea drept Doamne ca să mă cert cu Tine, vreau totuşi să Te întreb asupra orânduirilor Tale. Pentru ce propăşeşte calea celor răi şi toţi mişeii trăiesc în pace? I-ai sădit, au prins rădăcină, cresc, fac rod. Ce-i drept, eşti aproape de gura lor dar departe de inima lor!”(Ieremia 12.1-2). Biblia nu doar că nu ascunde frământarea aceasta. Ea oferă şi răspunsul. Vom afla răspunsul citind Psalmul 73. Vom da citatul din Biblie şi voi intercala explicaţie.

Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată. Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi erau să-mi alunece paşii căci mă uitam cu invidie la cei nesocotiţi când vedeam fericirea celor răi. Psalmul 73.1-3

Ce înţeleg din aceste prime versete? Înţeleg că până şi cei credincioşi lui Dumnezeu ajung la un moment dat să se întrebe: „De ce acei răi o duc bine? De ce nu sunt pedepsiţi? De ce îngăduie Dumnezeu aşa ceva? Nu este drept!” Credem că Dumnezeu este bun cu cei cu inima curată, dar parcă uneori avem impresia că este mai bun cu cei răi. Lucrul acesta ne face „să ni se îndoaie piciorul”, adică să cădem de la credinţă, să ne îndepărtăm de Dumnezeu. Dar tot de aici înţeleg că invidia aceasta ne cuprinde atunci când ne preocupăm prea mult de traiul celor răi. Şi astăzi, trebuie să recunoaştem că televiziunea şi revistele, ziarele, în mod special au ca preocupare să ne înştiinţeze de viaţa destrăbălată şi de risipa în care trăiesc vedetele.

Următoarele versete descriu cum arată „fericirea celor răi.” Deşi Biblia a fost scrisă cu mii de ani în urmă, parcă ar fi fost scrisă în zilele noastre; descrierea ne este familiară.

Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte şi trupul le este încărcat de grăsime. N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni. De aceea, mândria le slujeşte ca salbă şi asuprirea este haina care-i înveleşte. Li se bulbucă ochii de grăsime şi au mai mult decât le-ar dori inima. Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire, vorbesc de sus; îşi înalţă gura până la ceruri şi limba le cutreieră pământul. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?” Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi şi îşi măresc bogăţiile. Psalmul 73.4-12

Da, din păcate aşa îi vedem şi noi de multe ori pe cei răi. Îi vedem ca pe nişte supraoameni care nu cunosc suferinţele cu care se confruntă omul de rând. Pare că nimic nu-i tulbură chiar dacă comit multe păcate şi fărădelegi. Sunt mândri şi ajung să profite de cei săraci. Puterea şi autoritatea este în mâna lor, iar cei slabi aşteaptă la mâna lor. În condiţiile acestea, mulţi ajung să pună la îndoială credinţa într-un Dumnezeu atotştiutor şi atotputernic.

Degeaba dar mi-am curăţit eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate zilele sunt pedepsit. Psalmul 73.13-14

Ce înţeleg de aici? Înţeleg că invidia celor răi ne îndepărtează şi pe noi de la credinţa în Dumnezeu. Ajungem să credem că nu mai are rost să trăieşti o viaţă sfântă şi curată. Credem că nu mai are nici un rost să mergi la biserică, să te rogi, să citeşti din Biblie, să trăieşti în ascultare de principiile lui Dumnezeu. Privind cu invidie la fericirea celor răi văzută fie în viaţa de zi cu zi, fie în filme, emisiuni sau reviste, mulţi, chiar dacă nu rostesc aceste cuvinte, în inima lor zic: „Degeaba!” Adică n-are rost credinţa în Dumnezeu şi de aceea s-au apucat şi ei să înşele, să mintă, să fure. Chiar şi România, care se numeşte creştină, are închisorile pline, suntem printre primele ţări la avort, multe căsnicii sfârşesc în tribunale şi chiar tineri îşi pierd curăţia şi trăiesc în curvie şi desfrâu. De ce? Pentru că ne-am uitat prea mult la filme şi la vedetele care trăiesc aşa şi am văzut că nu li se întâmplă nimic rău. Şi am zis în sinea noastră că putem renunţa la credinţă şi ne putem face şi noi de cap.

Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei...” iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi. M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda până ce am... Psalmul 73.15-16

Aceste versete arată frământarea sufletească a omului credincios care nu ştie ce să mai creadă şi nu ştie ce să mai facă: pe de o parte este atras să fie şi el ca cei răi, să trăiască şi să se comporte ca ei, iar pe de altă parte ar vrea să fie credincios lui Dumnezeu. Problema aceasta nu este una uşoară întrucât chiar Asaf, autorul psalmului, a experimentat frământarea aceasta ca o trudă. Mai grav de atât este faptul că truda aceasta i-a fost zadarnică. Adică, singuri nu vom putea dezlega misterul acesta. Haideţi să vedem când şi cum s-a rezolvat dilema:

...zadarnică mi-a fost truda până ce am intrat în sfântul locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. Da, Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic. Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul Doamne, la deşteptarea Ta! Psalmul 73.17

Când şi unde şi cum a găsit Asaf răspuns la dilema lui? Când a intrat în locaşul sfânt al lui Dumnezeu şi când a luat seama la învăţătura lui Dumnezeu despre sfârşitul celor răi. Dacă cu adevărat vreau să găsesc răspunsul la astfel de dileme, trebuie să ştiu că nu televizorul şi nici google nu îmi dau răspunsul, nici prietenii nu o pot face. Trebuie să merg la biserică şi acolo, trebuie să fiu atent la ce se vorbeşte din Cuvântul lui Dumnezeu. Mergând la Sfântul Locaş, Asaf află despre soarta celor răi. Ştirile TV nu ne spun soarta celor răi ci doar cum trăiesc acum şi cât de bine o duc. Abia la Biserică aflăm soarta celor răi...dar mulţi nu mai merg pe-acolo. Motivul pentru care mulţi nu găsesc răspunsuri la întrebările lor nu este că aceastea nu există ci pentru că ei nu le caută unde ar trebui să le caute- nu le caută la Dumnezeu, nu le caută în Biblie şi la Biserică. Asaf află în sfântul locaş faptul că cei răi nu vor rămâne nepedepsiţi. Dumnezeu este în control.

Suntem în preajma Sărbătorilor de Crăciun şi voi da aici o ilustraţie tocmai ca să înţelegem mai bine fericirea celor răi. Într-un cuvânt, fericirea celor răi este ca fericirea unui porc. Locuiesc în Alexandria şi stăm la casă. Dintotdeauna am avut în gospodărie păsări, am avut şi pisici şi câini. Într-o vreme am crescut şi porc şi îmi aduc aminte că cel mai bine hrănit animal din curte era porcul. În fiecare zi mergeam cu găleata plină cu tărâţe şi alte resturi de mâncare, treceam pe lângă câine şi le duceam la porc. Câinele... mânca mult mai puţin şi mai sărăcăcios decât porcul. Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie:

Un căţeluş era nedumerit şi nemulţumit de faptul că stăpânii lui trec în fiecare zi cu găleţile încărcate cu mâncare şi le duc porcului cel leneş şi parcă plictisit de-atâta „bunăstare.” Căţeluşul se gândeşte că nu este dreptate în lumea asta: el este paznic credincios non-stop, zi şi noapte în condiţii de cazare şi masă jalnice. Frigul pătrunde prin închieturile şi colţurile cuştii, în castron are tot mămăligă în fiecare zi sau pâine uscată iar apă...când mai plouă.

Căldura toridă a verii trece curând fără să aducă un răspuns căţeluşului. Vine toamna cu ploi mărunte..., se apropie iarna....cu sărbătorile de Crăciun şi...

Într-o zi, dis-de-dimineaţă, în curtea căţeluşului se aude gălăgie-un grup de bărbaţi echipaţi şi înarmaţi cu cuţite şi topoare. Oare ce se întâmplă?- se întreba căţelul frecându-se la ochi. Bărbaţii aceia intră în cocina porcului şi deodată un ţipăt asurzitor şi înfiorător...Se aude un ţipăt îngrozitor, un ţipăt deznădăjduit. Nu mai este chip de scăpare. Porcul este luat cu forţa, târât chiar, tras de rât afară din cocină cu o sârmă care-i fusese ascunsă în mâncare. Un cuţit este infipt fără milă în inima porcului şi moare.

Crăciunul trece, vine încă o primăvară. Porcul nu mai este. Nu mai este în viaţă ci în piftie, cârnaţi şi slănină. Căţeluşul este tot în cuşca lui şi se gândeşte: l-am judecat greşit pe stăpânul meu. Este drept, dar eu n-am ştiut tot planul lui. Eu sunt mulţumit acum că sunt cu stăpânul meu şi nu mai invidiez porcul pentru fericirea lui.

Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Psalmul 73.21

Da, este valabil şi pentru noi. Nu este deloc înţelept să credem că Dumnezeu este nedrept doar pentru faptul că vedem acum că mulţi oameni răi o duc bine. Adevărul este altul: eu şi cu tine nu ştim tot planul lui Dumnezeu cu fiecare dar ştim un lucru- Dumnezeu este drept şi nu va lăsa păcatul nepedepsit. Tocmai aici se vede adevărata credinţă- adică să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt.

Dacă Dumnezeu ar face ca în viaţa asta toţi oamenii buni să trăiască bine iar cei răi să o ducă rău, atunci toţi ar asculta de Dumnezeu, dar ar face-o nu de dragul lui Dumnezeu ci de dragul unui trai mai bun. Pe Dumnezeu Îl interesează oamenii care Îi sunt credincioşi nu din interes ci în orice condiţii. Cine iubeşte pe Dumnezeu în sărăcie Îl iubeşte şi în bogăţie dar cine Îl iubeşte doar în bogăţie, de fapt nu-L iubeşte pe Dumnezeu ci bogăţia şi bunăstarea. Aparenta nedreptate din societate este de fapt un test al adevăraţilor credincioşi: aşa se vede cine Îl iubeşte pe Dumnezeu pentru ceea ce este El şi cine Îl iubeşte pentru ceea ce oferă El. Pe tine ce te interesează? Haideţi să vedem ce hotărâre ia Asaf după toate acestea:

Iată, eu sunt totdeauna cu Tine. Tu m-ai apucat de mâna dreaptă, mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier. Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi. Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. Pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost ca să povestesc toate lucrările Tale. Psalmul 73.23-28

Concluzia? O privire plină de invidie la fericirea celor răi te va face curând că cazi de la credinţă, să te îndepărtezi de Dumnezeu şi trăirea ta să copieze viaţa de păcat a acelora pe care-i invidiai. Pentru cei care vor cu adevărat un răspuns la dilema aceasta a aparentei nedreptăţi din lume este un răspuns. Numai că omul nu-l poate găsi decât dacă-l caută la Dumnezeu. Doar aproape de Dumnezeu vei înţelege voia lui Dumnezeu şi vei ajunge să înţelegi că Dumnezeu este drept, El este în control şi El va face dreptate. Aşa vom ajunge să nu mai tânjim după fericirea celor răi (fericirea porcului) ci să descoperim adevărata fericire nu în ceea ce putem obţine de la Dumnezeu ci în El Însuşi.