Reflexii asupra istoriei avionului căzut

      Ca si micile artificii ce se aprind una pe alta, gândurile mele, marcate de tot ce s-a petrecut zilele acestea, in legatura cu caderea avionului din munti, fac tot felul de sinapse in domeniul spiritual.

Zi de ceata, umedă, intr-o zi de iarna mohorâtă. Și eu călătoresc in seara pământului, prin ceața ingnoranței, sau a miilor de informatii contradictorii. Si eu ca si voi am ținte bune spre care tind. De multe ori traversam ceata incertitudinii. Atunci pierdem altitudine, gândul nu poate zbura liber spre inalt si putem lua decizii gresite.

As dori sa va amintesc despre Avraam, omul credintei, care a traversat si el într-un timp, ceața neclarității in raport cu Dumnezeu.

Într-o zi , Acesta, îi ordonă sa ia pe singurul său fiu, spre a-l aduce jertfă.

Dar tot Dumnezeu spusese in lege sa nu ucizi!? (Dorea Dumnezeu să îi dea o lectie despre planul de salvare al omenirii…) El pășește tăcut prin ceața îndoielii cu pasi mărunți spre munte, neștiind intentia lui Dumnezeu. Dar când vede norul acoperindu-i cresta, îți dă seama că Dumnezeu e acolo…

Iov – omul cu care se mândreste Dumnezeu înaintea diavolului, omul pe care contează, deși e plin de răni , are tăria sa strige : Chiar daca mi se va nimici pielea si nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu, il voi vedea si imi va fi binevoitor! Iov 17: 26-27

După cum apreciez decizia pilotului omenesc luată într-o fractiune de secundă aceea de a trage de manșă spre a salva pe cei din spatele său, tot așa mi-as dori să iau din instinct in momente extreme cele mai bune decizii. Dar pentru a lua INSTANTANEU o decizie bună îmi trebuie experientă. Pădurarul, cel care cunostea zona si cu ochii închisi, se părea că a pus cele mai stupide intrebari doctorului Zamfir, răvășit si așa de eveniment si multele telefoane : Cât de inaltă e zăpada acolo? Unde sunt pomi mulți in stânga sau in dreapta?

Îmi doresc sa am si eu experiență in relația cu Dumnezeu ca si acest om al pădurii. Să îi cunosc apelurile reverberate in conștiință ca să Îl pot repera si când vântul necredinței vrea sa  mă trântească si când viforul ironiei sau persecuției mă va lovi. Privind fata lividă a celei care urma sa beneficieze de acest transplant, văzând neputința si durerea ei, m-am gândit cu ce cuvinte aș mângâia astfel de oameni si ce as face când nu e nevoie de cuvinte?!

Privesc cu ochii mintii, plină de respect, la tot ce a făcut doctorul Zamfir…Deși el însuși cu traume, n-a ezitat sa resusciteze , sa ajute colegilor săi la iesirea din acele table contorsionate. Oare ce as fi facut eu cu propriul instinct de conservare? Cred ca m-as fi târât cât mai departe de avionul plin de combustibil ce putea exploda ca o torță.

Gândindu-mă la acea floare de mac fragila , la fata de 23 ani care in loc sa stea la gura sobei citind o carte a ales sa fie voluntar pentru salvarea altora, îmi văd propria nimicnicie.

Gândiți-vă la anonimii din satul Horea, dispuși sa dea căciula, fularul sau haina, fără sa se intrebe dacă ei vor răci!

Permiteți-mi o notă discordantă să putem înțelege prin contrast, nu prin analogie: Ne putem închipui că vreunul din răniți ar fi refuzat căciula sau fularul zicând: Eu nu port hainele nimănui, poate au microbi…eu aveam căciulă de nurcă.

Desigur ca nici prin minte nu ne trece așa un scenariu! Si totuși. Milioane de oameni decid așa când Isus le oferă o salvare așa de simplă! Cât de întristat trebuie să fie cerul când pământenii se bazează pe propria lor înțelepciune si refuză politicos sau brutal să ia legătura cu Salvatorul!

Un text biblic spune: M-i se zbate tot lăuntrul meu de milă, cum aș putea să te dau, ce aș putea să mai fac?!

Și încă un amănunt aparent nesemnificativ: DR. Zamfir vine la aeroport in costumul de motociclist, si nu se dezbracă de el în avion. Poate datorită acestui fapt temperatura corpului său a fost mai mare cu câteva grade față de cea a colegilor ce au așteptat uzi , nemișcați datorita fracturilor o minune care întârzia sa  apară. De aceea Pavel in efeseni cap. 6 ne dă soluția salvatoare: Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu să vă puteți împotrivi in ziua cea rea si sa ramâneți in picioare după ce veți fi biruit totul.

Am toată admirația pentru pilotul ceresc care a luat decizia salvatoare in grădina Ghetsemani! Când paharul plin de venin tremura in mâna Sa, când diavolul îi șoptea: pentru cine vrei sa mori?...Iuda te va vinde!...Petru te va trăda!...El , privind la cele doua alternative: - Aceea de a șterge fruntea de sudoare si de a urca  la Tatăl iar neamul omenesc sa piară a ales a doua variantă sa salveze cât mai mulți oameni cu orice costuri.

Cum ați formula dvs. încheierea acestei istorii triste cu avionul prăbușit? Buna mea învățătoare ne dădea pentru acasă o temă și anume să formulăm noi încheierea unui fragment dat. Dar ne avertiza : Prefer încheiere optimistă!

Iată cum îmi imaginez eu că poate fi în locul accidentului peste 10 -20 ani:

Poienița din marginea pădurii unde a căzut avionul groazei e într-o frumoasă zi de vară plina de flori. În locul copacilor doborâți au crescut zvelt altii…Câțiva copii se joacă zburdalnici cu mingia supravegheați de un bunic așezat pe o buturugă. Deodată trece pe lângă ei un turist frumos îmbrăcat, cu ochelari de soare…

-         O , să traiti domnule Doctor, spune bunicul!

Da, e Dr. Zamfir ce si-a făcut o vilă în sat, loc unde revine cu plăcere vara. Se îndreaptă spre unul din copii mângâindu-i fruntea transpirată:

-         Să fii mândru de bunicul tău, el mi-a salvat viața!

Apoi strângând un alt copil la piept îi spune:

-         Tatăl tău mi-a dat haina lui, nu voi uita niciodată asta!

Extrapolând , zăresc o aterizare lină… Norul ce va ajunge cu Isus si cei salvati in paradisul pierdut…După cum bine știti, de îndată ce rotile unui avion ating cu bine pista, pasagerii aplaudă bucurosi. Cum să nu aplaud si eu aterizarea într-o lume plină de lumină, de iubire veșnică si neprefăcută, de pace?!

        Voi fi acolo nu datorită mie, ci datorită Pilotului meu. Nu îmi smulgeți această speranță! Ea e ancora mea într-o lume cu dezastre si morți, cu invidie si egoism.

Hai sa contemplăm mulțimea de oameni salvați ce se bucură în  împărăția lui Dumnezeu! …

        Mă visez așezată pe iarba plină de flori ce nu se vestejesc, oftând prelung pentru ultima dată. Apoi , cu lacrimi de recunostință năpădind fața voi exclama: - Sunt salvată, in siguranță pe veci!

Doritoare de noi prieteni, mă voi adresa pe rând pâlcurilor de oameni necunoscuși. – Cine sunteți? – zic unei bătrâne zâmbitoare ce va întineri savurând fructele pomului de viață… Maica Tereza – îmi răspunde, ținând la piept câțiva indieni pentru care a fost ca o mamă.

-         Dar dvs de ce sunteți așa entuziastă? Cine sunteți?

-         Elisabet Eliott. Cum să nu mă bucur? Iată aici criminalii ce l-au omorât pe sotul meu! Pentru ei am rămas în tribul auca din inima pădurii amazonului! Nu a fost în zadar să dorm în colibele lor având o fetiță mică . Doar așa le-am învățat limba iar ei l-au primit pe Isus.

Mă voi îndrepta cu sfială spre un domn înalt , înconjurat de multi copii iar el îmi va spune:

-         Sunt George muller ! Pe pământ am îngrijit de cei 9500 de copii, iar unii dintre ei sunt aici…

Pe o poieniță zăresc un grup de negrii cu buze mari ce se întrețin cu dr. Livingstone.

-         Știți cum ați murit?

-         NU , cum o să știu?!

-         Noi locuiam aproape de dvs. dar nu ne lăsa vraciul să venim la coliba în care mereu citeați. Într-o zi am deschis puțin ușa. Erați în genunchi… Am așteptat o ora, doua… văzând că nu vă ridicați… am înțeles … erați mort. V-am îmbălsamat si v-am dus pe umeri până la vapor 1800 km. Ne tot gândeam ce v-a făcut să veniți de la o distanță așa de mare într-o lume săracă si plină de primejdii? Când am înțeles, l-am urmat si noi pe Isus.

Alt grup imens de negrii vorbesc si cântă toți deodată. Dr. Schvaitzer le răspunde pe rând la întrebări:

-         E adevărat că dvs. călătoreați în vagonul de vite când vă duceați prin Europa?

-         Desigur…făceam economie.

-         Dar de ce dădeați concerte la vioara cu plată și pe noi ne tratați gratuit?

-         Tocmai de aceea, zise doctorul zâmbind, mângâind creștetul plin de păr creț al uni curios!

         Văd chinezi mici de statură cum se înclină cât mai aproape de pământ către misionara norvegiana Monsen.

            Îl zăresc pe Carrey înconjurat de indieni. El – fiu de învățător, renunță la o carieră strălucită spre a învăța ani buni limbi si dialecte grele din india. Cine nu ar fi renunțat în locul lui  atunci când soția si-a pierdut mintea la moartea unui copil al lor? Dar acum e cu familia întregită lângă mii de oameni eliberați de prejudecățile castelor si zeităților lor…

       Așa trec anii veșniciei cu noi valuri de iubire si recunostință revărsate spre Isus – Salvatorul cel mare si noi prietenii legate între cei salvați deveniți ei inșiși salvatori din dragoste de semeni.