Probabil că toţi ştim pilda fiului risipitor. Şi cu toţii am fost de acord că se potriveşte foarte bine pentru evanghelizare. Dar să privim dintr-un alt unghi "problema". Dacă acel fiu a plecat o singură dată de acasă cerându-şi ce credea că i se cuvine şi lăsându-şi tatăl într-o frământare apăsătoare, cei mai mulţi facem asta în fiecare zi. Ne trezim crezând că e ceva normal, plecăm în această lume condusă de păcat şi aşteptăm să biruim în lupta care ne stă înainte, încrezători în duminica care tocmai a trecut sau într-o metodă citită prin cărţile americane. Doar prin faptul că nu îngenunchem în fiecare dimineaţă să cerem umili în rugăciune ajutor divin, arătăm ca şi fiul risipitor care a uitat numele ce îl poartă şi purtarea pe care trebuie să o arate. Aşa ajungem la sfârşitul zilei goi şi flămânzi şi căutând prin gunoiul acestei lumi care reuşeşte să ne orbească şi nu mai vedem dragostea Tatălui, ci vedem doar ura "fratelui mai mare", nu mai vedem pe Adevăratul frate care mijloceşte pentru cei de la porci. Tatăl încă aşteaptă, aşteaptă să stăm cu El la masă şi să fim săturaţi, aşteaptă să primească ceea ce El oferă: atenţie, dragoste, sfinţenie. Trist că încă avem creştini la porci şi încă nu au curajul să vină acasă şi rămân acolo până ajung să creadă că aceea e casa lor. Să nu dispreţuim harul lui Dumnezeu prin care suntem mântuiţi şi să ne întoarcem acasă de fiecare dată când ajungem la porci.