Necredincios în lucrul încredinţat: "Va minţi pe aproapele său în ce priveşte lucrul care i-a fost încredinţat".
Un astfel de păcat va întrerupe în mod sigur părtăşia noastră cu Dumnezeu. V-a încredinţat vreodată cineva ceva?
Odată, pe când mă întorceam în Foochow, cineva m-a rugat să duc mătuşii mele de gradul al doilea nişte fructe de mango. Deoarece e un fruct tropical, mango se alterează foarte uşor. Deşi mi-am dat toată silinţa să le păstrez intacte, li s-a schimbat întru-câtva culoarea şi erau pe punctul de a se strica. Aşa că mi-am zis: Până voi ajunge cu ele acasă, probabil se vor strica, de ce să nu dau câteva celorlalţi pasageri de pe vapor sa le mănânce? Astfel că am ales trei dintre ele, care erau mai verzi, ca să le pastrez, iar pe restul le-am dat pasagerilor de la bord. Pe măsură ce mă apropiam de casă am început să simt un fel de nelinişte înlăuntrul meu, deoarece fusesem nedemn de încrederea pe care vecinul meu mi-o acordase, căci fructele de mango nu erau ale mele. Fie că ajungeam cu ele verzi, fie ca s-ar fi stricat, eu ar fi trebuit să le duc mătuşii mele. Mi-era jenă să-i explic totul rudei mele, însă la fel de greu mi-era să tac, căci asta ar fi echivalat cu o nedreptate. În cele din urmă i-am explicat mătuşii mele ce se petrecuse în timpul călătoriei cu vaporul.
Dacă cineva ne-ar încredinţa o sumă de cincizeci de penny, poate că n-am fi la fel de necinstiţi. Deoarece suma este mică, nu am considera-o importantă. Însă a ne purta astfel înseamnă a-i minţi pe ceilalţi, lucru care face să ne pierdem partăşia cu Dumnezeu.
Dacă ni se cere să ducem o scrisoare, deşi nu o vom deschide să-i citim conţinutul, se poate să apară dorinţa de a cerceta plicul pe dinafară... nu-i nimic rău în a arunca o privire fără nici o intenţie, dar ar fi greşit să iscodim lucrurile ascunse ale altora. O astfel de atitudine poate fi o piedică în părtăşia şi în trăirea vieţii noastre cu Dumnezeu.
Mă tem că unii nu sunt în stare să cerceteze Biblia bine, din cauza unui asemenea păcat rămas nerezolvat în viaţa lor. Dacă noi suntem necredincioşi şi nu îl rezolvăm, ne putem pierde libertatea părtăşiei cu Dumnezeu, pe care e atât de vital s-o păstrăm.
Un nume bun face mai mult decât cel mai mare cont în bancă!
Dumnezeu are nevoie şi iubeşte numeipe cel sincernu pe cel ce fură, înşală, minte şi copiază imită ca şi vrăjitorii Egiptului .
Sinceritatea este cununa feţei Mântuitorului!
Fi înoită în harul iubirii sfinte!