Trecutul lui
Autor: Stormie Omartian  |  Album: Puterea rugăciunii unei soţii  |  Tematica: Mărturii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 01/03/2014
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 5 voturi
Trecutul lui

   Michael avea nouăsprezece ani când a făcut un colaps din cauza extenuării psihice. Întreaga zi era la colegiu, iar după-masa şi seara scria, făcea aranjamente muzicale, cânta la pian şi bătea la baterie prin cluburi ca să câştige bani să se întreţină. Era foarte stresat, dormea puţin si se apropia rapid de limita rezistenţei. Medicul de familie a sugerat să fie internat într-un spital de boli de psihiatrie unde şi-ar fi putut găsi odihna de care avea nevoie. Mama lui mi-a spus mai târziu că ea şi medicul au regretat decizia aceea, dar la vremea aceea nu ştiau ce altceva să mai facă. Michael mi-a descris cele doua săptămâni "de odihnă" acolo drept cea mai îngrozitoare experienţă din viaţa lui. Comportamentul straniu şi înfricoşător pe care l-a văzut la ceilalţi pacienţi, l-a traumatizat, făcându-l să fie cuprins de o frică de care s-ar putea să nu scape toată viaţa. A revenit la colegiu cu un program de lucru ceva mai lejer, dar şi cu o mare frică.

   De când suntem casătoriţi, au fost situaţii în care a avut atât de mult de lucru şi a fost supus la o asemenea presiune încât a ajuns în starea aceea de extenuare. Şi de fiecare dată lucrul acesta i-a amintit de ce i s-a întâmplat în adolescenţă. Trecutul năvălea peste el ca o piază rea şi-l ameninţa strecurându-i în minte gândul, Iar vei ajunge într-un spital de boli mintale. În astfel de momente, mi-a spus el, rugăciunile mele l-au ajutat enorm. Întotdeauna mă rugam pentru el să cunoască adevărul, mă rugam ca Dumnezeu să-l elibereze de spectrul trecutului.

   Trecutul nu trebuie să fie un loc în care să trăim, ci ceva din care să învăţăm. Trebuie să uităm ce este în urmă şi să mergem spre ce este înainte, alergând spre ţintă, spre premiul chemării cereşti!

   Dumnezeu este un Răscumpărător şi un Restaurator! TREBUIE SĂ AVEM ÎNCREDERE CĂ EL VA FACE ACEST LUCRU. NU VOM PUTEA IEŞI DIN PREZENT PENTRU A INTRA ÎN VIITORUL PE CARE DUMNEZEU ÎL ARE PENTRU NOI, ATÂTA TIMP CÂT NE AGĂŢĂM DE TRECUT ŞI CONTINUĂM CU EL.

   Dumnezeu spune că noi trebuie să strigăm după eliberare, să umblăm pe căile Lui, să proclamăm adevărul Lui şi atunci vom fi eliberaţi de trecutul nostru. Uneori însă există niveluri de libertate pe care trebuie să le parcurgem. S-ar putea ca soţul tău să creadă că s-a eliberat de un anumit lucru, dar acesta să vina iar peste el, dându-i impresia că a ajuns de unde a pornit. Spune-i să nu fie descurajat! Dacă el umblă cu Domnul, probabil ceea ce i se întâmplă este o trecere la un nivel mai profund de libertate în care Dumnezeu doreşte ca el să trăiască. Rugăciunile tale îl vor pregăti pentru drumul spre o liberatate mai mare!

   Eliberarea de trecut poate fi un proces rapid sau unul care se face pas cu pas, în funcţie de ce vrea Dumnezeu să-l înveţe pe soţul tău. Problema e că tu nu poţi stabili când să înceapă acest proces şi când să se termine. Trebuie să ai rabdare şi să te rogi atât cât ai nevoie pentru a ţine vocile trecutului la distanţă pentru ca soţul tău să poată lua decizia de a nu le asculta.

   Doamne, mă rog ca soţul meu să nu se mai gândească deloc la trecutul lui. Ajută-l să termine cu modul lui vechi de comportament şi cu obiceiul de a se gândi la acesta şi reînnoieşte-i mintea! Dă-i o înţelegere clară a faptului că TU faci toate lucrurile noi. Dă-i gândul lui Hristos pentru a putea deosebi clar vocea TA de vocile trecutului. Dacă a experimentat respingere şi durere, mă rog să nu permită ca aşa ceva să afecteze ceea ce vede şi aude acum. Pune în inima lui iertare, pentru ca amărăciunea, resentimentul, răzbunarea şi neiertarea să nu aibă loc acolo. Mă rog ca ori de câte ori trecutul lui devine o amintire neplăcută TU să-l răscumperi şi să scoţi viaţă din el. Vindecă-i sufletul!

************

Instrumente ale puterii: ISAIA 43.18-19, 2 CORINTENI 5.17, EFESENI 4.22-24, 2 CORINTENI 4.16, APOCALIPSA 21.4: "EL VA ŞTERGE ORICE LACRIMĂ DIN OCHII  LOR. ŞI MOARTEA NU VA MAI FI. NU VA MAI FI NICI TÂNGURE, NICI ŢIPĂT, NICI DURERE, PENTRU CĂ LUCRURILE DINTÂI AU TRECUT".

Evenimentele copilariei pun un accent deosebit de mare in viata celui adult. Psihologii{tratate} spun caci ceea ce ti se intimpla pina la 7 ani in viata ,deci in primii ani ai vietii sunt roadele vietii d e maitirziu. Traumele suferite in aceasta perioada ,se reflecta in acte de refulare a sufletului si sistemului nervos in tot restul vietii. Asta spun specialistii dar cei care l-au intilnit pe Domnul Isus Christos au alta posibiliatate sa-si lase toata viata la picioarele Sale, ''sa arunce asupra Sa '' toate nevoile sufletului. De aceea El cauta pe fiecare dintre noi sa-i lege ranile, sa-i curateasca viata de greu, sa-i elibereze sufletul de tot ce a adunat fara El .
Personal,ramin la increderea caci '' terapia Mintuitoare '' da rezultate deosebit-vizibile, incomparabile cu cele medicamentoase care fac sa se temporizeze ,pasager starea subiectului iar la mici sau mari greutati revine in forma de la care a plecat.
Deci daca El ne va face slobozi vom fi slobozi cu adevarat!
Bun text ,pentru intelegerea multor acte ce e intimpla in viata si la cae nu se gasesc raspunsuri.
Fi innoita in intelepciunea LUI !
Adăugat în 01/03/2014 de sanda_tulics
Va mulţumesc pentru comentariu complementar textului postat, fiti binecuvântată.
Adăugat în 01/03/2014 de floridinmaracineni
Frumos și ziditor mesaj. Glorie Domnului pt. răbdarea ce o are cu noi și pt. îndurarea, bunătatea și dragostea Lui!
Adăugat în 02/03/2014 de Ioanhapca
Amin, frate Ionică!
Adăugat în 02/03/2014 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1972
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni