"Auzisem vorbindu-se despre Tine, dar acum Te-am văzut."

   Totul s-a întâmplat într-o singură zi. Într-o zi a putut alege să-şi bea ceaiul la cel mai luxos club de golf din ţară... în ziua următoare nu mai putea să fie nici măcar băiatul de mingi. Într-o zi îşi putea permite să traverseze ţara în avionul personal pentru a vedea meciul de box de categorie grea desfăşurat la Las Vegas Mirage. A doua zi nu îşi mai putea permite nici măcar un bilet de autobuz...

   Vorbim despre calmul care se transformă în haos...

   Primul lucru care dispare este imperiul lui. Piaţa se prăbuşeşte, bunurile se risipesc, lichidităţile seacă. Ceea ce înainte avea valoare, acum se devalorizează. Acţiunile scad dramatic şi "IOV" rămâne falit. În timp ce şade în scaunul impozant din piele de la biroul de mahon care în curând va fi scos la licitaţie, sună telefonul anunţându-l calamitatea numărul doi: copiii se aflau într-o staţiune, în vacanţă, când s-a dezlănţuit o furtună...

   Şocat şi mut de uimire, "IOV" priveşte pe fereastră spre cerul ce pare să se întunece cu fiecare clipă ce trece şi începe să se roage, spunându-I lui Dumnezeu că lucrurile nu pot să meargă mai rău decât atâta... dar exact asta se întâmplă. Simte o durere în piept ce pare a fi mult mai serioasă decât o indigestie. Următorul lucru pe care şi-l aminteşte este că se leagănă într-o ambulanţă cu o mulţime de fire prinse de piept şi de ace înfipte în braţ. În cele din urmă este conectat la un monitor cardiac în salonul unui spital local, alături de un imigrant ilegal care nici măcar nu vorbeşe engleza.

   Dar lui "IOV" nu-i lipseşte deloc conversaţia. Mai întâi a venit soţia lui. Cine ar putea s-o învinuiască pentru că este supărată din cauza nenorocirii abătute asupra lor în săptămâna care a trecut? Cine ar putea s-o învinuiască pentru că i-a spus lui "IOV" să-L blesteme pe Dumnezeu? Dar să-L blesteme pe Dumnezeu şi apoi să moară?

   Dacă până acum "IOV" nu s-a simţit abandonat, cu siguranţă că se simte în clipa când soţia îl îndeamnă să deconecteze aparatul şi să termine cu viaţa. Apoi, au venit prietenii lui. Au manierele unui sergent de instrucţiune şi compasiunea unui criminal înarmat cu un fierăstrău. O versiune revizuită a teologiei lor ar suna cam aşa: Trebuie să fii făcut ceva îngrozitor! Noi ştim că Dumnezeu este bun, aşa că dacă ţi se întâmplă lucruri rele, înseamnă că ai făcut tu însuţi ceva rău. Punct.

   Acceptă Iov toate acestea fără împotrivire? Nicidecum. "Sunteţi cu toţii nişte doctori de nimic" le spune el. "O, de-aţi fi tăcut, ce înţelepciune aţi fi arătat!" 

   Traducerea? "Luaţi-vă filozofia şi întoarceţi-vă la cocina de porci unde aţi învăţat-o!" "Nu sunt un om rău"  se apără Iov. "Mi-am plătit taxele, m-am implicat activ în viaţa comunităţii, sunt un donator important în multe cazuri caritabile şi m-am oferit voluntar la bazarul spitalului."

   IOV  se considera un om bun. Şi un om bun, gândeşte el, merită un răspuns bun.

   "Suferinţa aceasta e spre binele tău!" spune ELIHU, un tânăr pastor proaspăt ieşit de pe băncile seminarului, care nu are încă suficientă experienţă de viaţă pentru a fi cinic şi nu a suferit îndeajuns pentru a şti să tacă. Se precipită încolo şi încoace prin salonul spitalului, cu Biblia sub braţ şi împungând aerul cu degetul ridicat.

   "Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-l ridice din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii."

   IOV îl urmăreşte aşa cum urmăreşti cu privirea mingea la un meci de tenis - întorcând mereu capul dintr-o parte în alta. Teologia acestui tinerel nu este deloc rea, dar nici nu aduce prea multă mângâiere. IOV nu-l mai ascultă şi alunecă sub pătură. Îl doare capul. Ochii îi ard. Picioarele îl supără. Şi nu mai poate digera asemenea predici găunoase. Dar întrebarea lui nu a primit răspuns: "Doamne, de ce mi se întâmplă toate acestea?"

   Aşa că Dumnezeu îi vorbeşte. Îi vorbeşte din mijlocul tunetului. Vorbeşte din cer. Ne vorbeşte tuturor care gândim ca el şi subscriem la întrebările lui.

...................................

   El vorbeşte din mijlocul furtunii şi în furtună, căci acolo se află IOV. Acela este locul în care Dumnezeu Se face cel mai bine auzit. Vocea LUI răsună ca un tunet într-o încăpere. Elihu se aşează. IOV se ridică. Şi cei doi nu vor mai fi niciodată aceeaşi. "Cine este cel ce Îmi întunecă planurile, prin cuvântări fără pricepere?"

   IOV nu răspunde.

   "Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca EU să te întreb, şi tu să Mă înveţi."

.........................................

   Întrebările se succedă cu repeziciune. Cad ca perdeaua de ploaie ce se revarsă din nori. Inundă încăperile inimii lui IOV cu o sălbăticie, şi o frumuseţe, şi o groază care îl lasă pe orice IOV care a trăit vreodată pe acest pământ secătuit şi mut, văzând cum Stăpânul redefineşte rolul fiecăruia în Univers.

  Întrebarile lui Dumnezeu nu urmăresc să înveţe, ci să uluiască. Nu urmăresc să ilumineze, ci să trezească. Nu urmăresc să stârnească mintea, ci să plece genunchii.

   În cele din urmă, IOV îşi ridică spre cer mâna slăbită şi Dumnezeu Se opreşte atât cât să-i dea timp lui IOV să răspundă: "Iată, eu sunt pre mic, ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură. Am vorbit odată, şi nu voi mai răspunde, de două ori, şi nu voi mai adâuga nimic."

   Mesajul lui Dumnezeu a fost în sfârşit înţeles:

   - IOV este un ţăran care Îi spune Regelui cum să-Şi conducă Împărăţia

   - IOV este un ignorant care îi cere lui e. e. cummings (scriitor american, în poemele căruia nu apar niciodată majuscule)

   - IOV este lutul care îi spune Olarului să nu apese prea tare...

   "Nu datorez nimănui nimic" declară Dumnezeu. "Sub cer totul este al Meu".

   Şi IOV nu avea cum să contrazică aceste cuvinte DUMNEZEU NU DATOREAZĂ NIMĂNUI NIMIC. NICIO EXPLICAŢIE. NICIO SCUZĂ. NICI AJUTOR. Dumnezeu nu are nicio restanţă de plătit şi nici o favoare de returnat. DUMNEZEU NU ARE NICIO OBLIGAŢIE FAŢĂ DE NICIUN OM.

   Tocmai de aceea este UIMITOR FAPTUL CĂ NE-A DAT TOTUL!