Marcu 9:23      

 " Isus a răspuns: Tu zici: "Dacă poţi! ... Toate lucrurile  sunt cu putinţă celui ce crede."

        Vedeţi dumneavoastră, Scriptura este foarte interesantă. Este inepuizabilă. De câte ori citesc din ea de fiecare dată Dumnezeu îmi descopere lucruri noi din aceleaşi versete  pe care le-am tot citit în decursul anilor şi de fiecare dată mă întreb cum de n-am observat detaliul ăsta data trecută? La fel s-a întâmplat şi cu versetul de mai sus. Auziţi cum pune problema părintele acesta înaintea Domnului Isus: "... Dar dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne. "  Se referea la el şi la fiul lui posedat.

       Ce fel de om trebuie să fii ca să te îndoieşti de puterea lui Dumnezeu? Cu siguranţă că ştiţi deja răspunsul. Doar un necredincios  se poate îndoi de Dumnezeu. Ştiţi ce m-a tulburat la acest tablou? Noi, creştinii evanghelici de azi obişnuim să ne amăgim singuri  având despre noi păreri mai înalte decât se cuvine, cum că noi suntem cei credincioşi  şi aceia care nu frecventează adunările noastre  sunt necredincioşii. Situaţia este cam foarte diferită în lumea reală faţă de cea din lumea imaginară cu care ne minţim noi pe noi. Veţi înţelege  în râdurile următoare ce vreau să spun. Bine-nţeles că voi vorbi aici despre situaţia generală care a cuprins biserica pentru că din păcate aceasta predomină, dar dacă citeşti aceste rânduri şi faci parte din aceia care constituie excepţia de la regulă atunci ferice de tine fiindcă înseamnă că la capitolul acesta nu ai probleme  şi poţi sfătui pe alţii. Aşadar, să revenim la subiect.

Bisericile contemporane colcăie de credincioşi  necredincioşi  care se îndoiesc de puterea lui Dumnezeu. Puterea Lui este nelimitată în dreptul acelora care cred orbeşte în ea dar puterea aceasta poate fi totuşi limitată atunci când îndoiala stă în calea ei. Ştiţi cum traduce Scriptura  necredinţa care întreabă " dacă poţi? oare va putea Dumnezeu? Întrebările de acest gen sunt egale cu a-L ispiti pe Dumnezeu. În Psalmul 78:18-20 Cuvântul Sfânt ne face această traducere.

18. Au  ispitit pe Dumnezeu în inima lor cerând mâncare după poftele lor.

19. Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: " Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?"

20. Iată că El a lovit stânca de au curs  ape, şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea EL să dea şi pâine sau să facă rost de carne poporului său?

 Nu ştiu ce reacţie ai la auzul acestor  cuvinte dar eu m-am înfiorat când am realizat gravitatea îndoielii asupra puterii lui Dumnezeu. Poporul nu a păcătuit pentru că a dorit să mănânce pâine şi carne ci pentru că s-a îndoit  că Dumnezeu i-ar putea da ceea ce  dorea. Când cerem ceva de la Dumnezeu după placul Lui, chiar dacă noi cu mintea noastră limitată nu întrezărim nici o variantă de-a ajunge la acel ceva, ceea ce aşteaptă Tati  de la noi  este doar să credem că EL are puterea de a face să se întâmple acel ceva. Nu este treaba noastră cum  face, trebuie doar să credem puternic în EL. EL ne-a  făcut parte de atâtea binecuvântări pe care nu le merităm  şi totuşi ni le-a dat, am văzut de atâtea ori că a lucrat cu braţ puternic în casele noastre, în vieţile noastre şi în anumite situaţii din viaţă mai îndrăznim să gândim în sinea noastră  "oare  va putea Dumnezeu sa lucreze şi cu privire la asta sau la cealaltă?"

Om preaiubit şi scump înaintea lui Dumnezeu, haide să nu mai gândim astfel pentru că Îl ispitim pe Domnul Dumnezeul Atotputernic şi îndoiala de care dăm dovadă are repercursiuni asupra noastră, nu asupra Lui.

Scriptura ne lasă să înţelegem că slăbiciunea umană îşi aduce aportul maxim pentru a alimenta necredinţa  şi îndoiala. Ştiţi că cei 12 apostoli au umblat zi de zi, 24 din 24 de ore cu Domnul Isus. Au văzut cu ochii lor minuni şi miracole  nemaiîntâlnite  şi chiar Biblia mărturiseşte  în nenumărate rânduri  că se mirau de puterea Lui şi de minunile pe care Isus le sărvârşea. Şi totuşi, aceşti ucenici de la care, personal, am avut pretenţia să nu prezinte nici măcar o dâră de îndoială mă frapează cu necredinţa lor. La prima înmulţire a pâinilor  ei văd limpede puterea lui Dumnezeu în plină desfăşurare  iar puţin mai târziu când apare o situaţie similară  ei vin înaintea Domnului Isus cu următorul răspuns: " Cum ar putea cineva să sature  cu pâine pe oamenii aceştia, aici într-un loc pustiu?". Nici nu ştiu ce să fac; să râd sau să plâng? Dar mai degrabă este tragic. Doamne ai milă de noi şi iartă-ne pentru că nu suntem cu nimic mai presus decât ucenicii de odinioară.

În acelaşi capitol 8 din Marcu Fiul lui Dumnezeu îi mustră aspru şi le zice: " aveţi ochi şi nu vedeţi? aveţi urechi şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc? Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită?"

Doamne, să fim noi oare în biserică acei creştini orbi, surzi, amnezici şi împietriţi? Dar Doamne, noi Te slujim, fiecare cu darul primit de la Tine. Cântăm în Numele Tău, predicăm în Numele Tău, recităm, dăm milostenie şi facem atâtea alte lucruri pentru Numele Tău.

Şi totuşi, dacă ai voit  să vorbeşti, Doamne, predicatorului  într-un mod care să spargă tiparele, cu durere Ai descoperit  că şi el nu este decât un orb care călăuzeşte alţi orbi. Dacă Ai dorit de-atâtea ori să vorbeşti levitului prin versurile ce le cântă, cu durere Ai constatat că el nu mai aude acele versuri pentru  că sunt considerate a fi valabile pentru oricine altcineva, mai puţin pentru el. În ciuda necredinţei noastre dacă Ai făcut totuşi o minune, cu durere Ai văzut cum Te-am privit  pierduţi şi Ai simţit cum mărturisirea acelei minuni s-a lovit de blocul de piatră aşezat la intrarea inimii noastre. Abia ici-colo  mai este câte unul care Te laudă  cu lacrimi în ochi şi printre suspine greu stăpânite  pentru puterea Ta nemărginită.

Este un tablou atât de sumbru pe care îl văd şi o realitate îngrijorătoare  a creştinătăţii contemporane.

Aminteam mai sus de repercursiunile îndoielii vizavi de puterea lui Dumnezeu. Ucenicii Domnului Isus au scăpat doar cu o mustrare, însă după cum  bine ştim că Dumnezeu lucrează când într-un fel când în altul, în cazul poporului evreu aflat în pustie  pedeapsa a fost una mult mai aspră. Auziţi: " Domnul a auzit  şi s-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Israel şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui, pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui. (... )A lovit de moarte pe cei mai tari din ei şi a doborât pe tinerii lui Israel. Cu toate acestea ei n-au încetat să păcătuiască şi n-au crezut în minunile Lui. De aceea El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năpraznic." Psalmul 78:21 - 22,31, 32,33.

Este atât de explicit  Cuvântul Sfânt încât nu mai necesită nici un comentariu suplimentar.

Haideţi să ne amintim  de Moise şi de Aron. Erau oameni ai  lui Dumnezeu şi totuşi dau dovadă de necredincioşie faţă de  Sfântul lui Israel şi cu tot palmaresul lui Moise de viaţă trăită cu Dumnezeu, totuşi este pedepsit pentru necredinţa lui şi împreună cu  el şi fratele lui, Aron. Domnul a zis: "... să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă... . Atunci Moise a ridicat mâna, şi a lovit stânca de două ori cu toiagul... . Atunci Domnul a zis lui Moise: " Pentru că n-aţi crezut  în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara  pe care i-o dau." (Numeri 20:7,11, 12)

Iată deci că indiferent cine ai fi, necredinţa şi îndoiala aduce pedeapsă. Dumnezeu nu se uită la faţa omului ci El ne judecă după standardele Sale.

Tot ce am scris aici, în primul rând am învăţat eu din ceea ce  mi-a vorbit  Dumnezeu prin Cuvântul Sfânt şi nu-mi mai rămâne decât să veghez la cum trăiesc. Dorinţa mea este ca oamenii înţelepţi cari vor citi  să ia aminte la umblarea lor şi  vor învăţa să nu repete greşelile înaintaşilor lor. Personal, am hotărât cu tărie în inima mea să nu mă îndoiesc deloc de Tatăl meu ceresc şi de puterea Lui şi să-mi odihnesc sufletul în cuvintele Domnului  Isus care spun că "toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede"  şi în acelea pe care le rostea după fiecare minune săvârşită: " credinţa ta te-a mântuit ". AMIN.