Poate crezi că merg prea departe. Poate spui: "O, da, aceasta poate să fie o ilustraţie bună pentru o predică, dar îmi vine greu să cred că nu exagerezi". Dar atunci când înţelegi cu adevărat cum stau lucrurile, vei spune despre lume, aşa cum spui despre morfină, că există o putere sinistră în spatele ei, o putere menită să seducă şi să subjuge oamenii. Cei ai căror ochi au văzut adevăratul caracter al lumii îşi dau seama că, dacă ating vreun lucru din ea, trebuie să o facă cu frică şi cutremur, privind necontenit la Domnul. Ei ştiu că în orice moment pot fi prinşi în legăturile lui Satan. Aşa cum medicamentul, care prima dată este binevenit pentru a uşura boala, în ultimă instanţă poate deveni ei însuşi o cauză de boală, la fel, lucrurile din lume pe care le putem folosi în mod legitim sub autoritatea Domnului pot deveni, dacă suntem neatenţi, cauza prăbuşirii noastre. Doar nebunii pot fi fără grijă în împrejurari ca acestea.

   Nu este de mirare că ne uităm cu invidie la Ioan Botezatorul! Ce uşor ar fi, gândim noi, dacă ne-am putea retrage, pur şi simplu, ca el într-un loc sigur, departe de lume! Dar noi nu suntem ca el. Domnul nostru ne-a trimis în lume ca să mergem pe urmele paşilor Lui, "şi mâncând, şi bând". Fiindcă Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, porunca Lui este să mergem "în toată lumea" şi să proclamăm vestea bună, şi în mod sigur, acest "toată" include şi pe semenii noştri cu care trebuie să venim în contact în fiecare zi!

   Iată cât de serioasă este problema cu care ne confruntăm. Aşa cum am mai spus trebuie să fie o limită. Dumnezeu a tras undeva o linie de demarcaţie. Să stăm între aceste graniţe şi vom fi în siguranţă, dacă trecem peste ele ne vor ameninţa pericole serioase. Dar de unde să aflăm această linie? Noi trebuie să mâncăm şi să bem, să ne însurăm şi să creştem copii, să facem negoţ şi să trudim. Cum putem face aşa ceva şi totuşi să rămânem necontaminaţi? Cum să ne amestecăm de bunăvoie cu bărbaţi şi femei din lume pe care Dumnezeu i-a iubit atât de mult, încât a dat pe Fiul Său pentru ei, şi să ne păstrăm totuşi nepătaţi de lume?

   Dacă Domnul nostru ar fi limitat cumpăratul şi vândutul nostru la o anumită cotă pe lună, ce simplu ar fi fost! Regulile ar fi fost simple de urmat de către oricine. Toţi cei care ar cheltui mai mult de o anumită sumă ar fi creştini lumeşti, iar cei care ar cheltui mai puţin decât suma aceea ar fi creştini duhovniceşti.

   Dar pentru că Domnul nostru nu a fixat o cifră, noi depindem de EL permanent. Pentru ce acest lucru? Răspunsul cred că este minunat. Nu ca să fim legaţi de reguli, ci ca să rămânem tot timpul în interiorul unor limite de altă natură: LIMITELE VIEŢII LUI. Dacă Domnul nostru ne-ar fi dat un set de reguli şi porunci pe care sa le respectăm, atunci am avea grijă foarte mare să le împlinim. Şi totuşi, sarcina noastră este mult mai simplă şi directă, şi anume de a rămâne în Domnul. Atunci vom putea ţine Legea Lui. Deci nu trebuie decât să ne menţinem în strânsă părtăşie cu EL. Iar bucuria noastră este că, dacă trăim în strânsă legătură cu Dumnezeu, Duhul Său Sfânt, prezent în inimile noastre, ne va spune întotdeuna când am atins limita.