Goală pe dinăuntru! Aşa s-a simţit Hannah. Cu doar un an în urmă, lângă leagănul cel mare se auzeau multe glasuri voioase. Mama fredona în timp ce o legăna pe micuţa Sara. Gânguritul copilaşului se transforma în sforăieli. Chiar la treisprezece ani ai săi, lui Hannah îi plăcea să stea lângă genunchii mamei. În timp ce îi spunea cât de mult o iubeşte, mama îi mângâia părul. Îi povesea lui Hannah amintiri de când era ea mică. Apoi râdeau împreună până ce lacrimi li se prelingeau pe obraji. Când avea nevoie de alinare, Hannah îşi putea îngropa capul în poala mamei şi ea o legăna încet pe Hannah până ce lacrimile i se uscau. Dar acum leagănul cel mare era gol şi rece...

   Totul a început când a auzit urmatoarele cuvinte: Hannah, trebuie să-ţi spun ceva. Mama îi luă mâna, o conduse la balansoar şi începu să se legene încet. Hannah se aşeză pe taburet, iar faţa îi era plină de intrebări.

   -Ce s-a întâmplat, mamă?

   - Ştii că am fost la doctor în dimineaţa asta, spuse mama pe un ton calm.

    - Ei bine, de o vreme am bănuit ceva, dar doctorul m-a asigurat că n-a găsit nicio problemă la mine. Dar în dimineaţa asta mi-a spus în cele din urmă că am cancer. Vocea i se stinse şi lacrimile i-au umplut ochii.

   - Cancer? Hannah făcu ochii mari. Vrei să spui... o, nu! Nu se poate!

   Hannah îşi ascunse faţa în palme. Cancerul era cauza pentru care alţi oameni mureau. Mama nu se putea să aibe cancer, nu-i aşa? Şi chiar de ar avea, nu putea să-i părăsească. Familia era aşa de fericită şi aveau atâta nevoie de ea.

   - Ă...ă...  doctorii sunt siguri? Vocea lui Hannah tremura.

   - Da, e confirmat. Faţa mamei era udă de lacrimile sale.

   - Dar când oamenii au cancer, mor. Tu n-o sa mori, nu? Hannah îşi ascunse faţa în poala mamei.

   - Trebuie să lăsăm asta în mâna lui Dumnezeu. Mama îi mângâie cu blândeţe parul. Luni o sa încep tratamentul.

   - O, mamă, vom mai fi vreodată fericiţi din nou?

   - Desigur, scumpo, o să fim fericiţi pentru că Îl avem pe Dumnezeu şi unul pe altul. Vom preţui momentele pe care le petrecem îmreună. Dar o sa avem întotdeuna această frică de cancer într-un colţ al minţii...

   - Ştiu... Vocea mamei părea departe. Aş vrea să ne putem imagina că nu s-a întâmplat nimic, dar nu putem pretinde că nu există cancerul. Dar asta nu e tot. Trebuie să vorbesc cu tine despre altceva.

   -Despre ce, mamă? Hannah îşi ridică privirea.

   - Doctorul mi-a spus că tratamentul o să mă facă să mă simt rău. Nu o să fiu puternică şi nu o să pot face tot aşa de multa treabă ca până acum. Am nevoie de cineva pe care să mă bizui pentru ca treburile gospodăriei să mearga bine. Pot conta pe tine? Vei prelua tu câteva din lucrurile pe care obişnuiam să le fac eu?

   - Bineînţeles, mamă! O să fac tot ce pot ca să te ajut să te însănătoşeşti.

   - Mulţumesc, Hannah, zâmbi mama, punându-şi mâna pe umărul fiicei ei.

*****************

   Au trecut zile, săptămâni şi luni. Scurgerea timpului face ca viaţa să reintre, cumva, în normalitate. Hannah muncea din greu, încercând să ajute cu treburile pe care le făcea de obicei doar mama.

   - Mamă, se smiorcăi Hannah într-o după-amiază. Copiii nu vor să mă asculte.

   Mama îşi muşcă buza şi oftă.

   - Ştiu că este greu pentru tine. O să vorbesc cu copiii, pentru că ei trebuie să te asculte. Te descurci foarte bine, Hannah. Vreau să să ştii asta.

   - Mamă? Hannah se uită la faţa palidă a mamei. Nu te simţi bine?

   Mama îşi dădu la o parte părul care îi cădea pe obraji.

   - Atât de bine cât se poate. Nu prea am putere, dar Dumnezeu este credincios. Aş vrea din inimă să ai o viaţă normală, Hannah, şi nu-mi face plăcere să ştiu că trebuie să munceşti aşa de mult.

   - Nu-i nimic, mamă! Hannah îmbrăţişă umerii slabi ai mamei. Vreau doar să te faci bine. Fata se întoarse ca să nu vadă lacrimile din ochii ei..

   - Şi  mie mi-ar fi plăcut să fie bine, Hannah, dar poate că Domnul are alte planuri.

   Poate că Domnul are alte planuri... Poate că Domnul are alte planuri... În acea noapte, cuvintele îi răsunau mereu în mintea lui Hannah. Îşi îngropă capul în pernă încercând să nu se gândească la ele.

*******************

   Starea mamei se înrăutăţea pe zi ce trecea. "Doamne, vindecă-o pe mama!"  A DEVENIT RUGĂCIUNEA ZILNICĂ A LUI HANNAH.

   Două zile mai târziu, mama şi tata au plecat la tratament, la un spital din alt sat. Unchiul Trent şi mătuşa Bonnie au venit să stea cu ei, iar Hannah o ajuta la treburile casei.

   Într-o dimineaţă, Hannah îl văzu pe poştaş oprindu-se la ei. Dădu fuga afară sperând să primească vreo scrisoare. Hannah deschise cutia poştală şi scoase scrisoarea care îi era adresată ei Ochii îi trecură repede pe scrisul frumos al mamei sale după ce deschise cu atenţie plicul.

   Dragă Hannah, Duminică, 23 septembrie, 1984

   Este o zi călduroasă, cu un cer înnorat, care îmbie la lenevie. S-a mai răcorit puţin de când am venit aici. Când am ajuns, era aşa de cald!

   Mă gândesc la toţi ai casei şi mă întreb ce mai faceţi. Aş vrea să fiu lângă voi astăzi - nu prea pare să fie o zi de duminică aici. Nu am fost la biserică, dar am ascultat o predică în cameră.

   Voiam să vorbesc personal cu tine înainte să plec, dar din cauza urgenţelor, a împachetării şi a slăbiciunii resimţite, nu am reuşit. Totuşi, în schimb, ţi-am scris o scrisoare.

   Dumnezeu m-a trecut în ultimul an printr-o adevărată cercetare interioară. Simt că Dumnezeu a trimis această boală cu un scop. M-a conştientizat că uneori am eşuat în a fi un exemplu în viaţa de mamă creştină. Vreau să te încurajez să ai o viaţă biruitoareî n Domnul. Aceasta este dorinţa mea cea mai mare - ca ai mei copii să-L pună întotdeauna pe Dumnezeu pe primul loc.

   Vreau de asemenea să-mi exprim aprecierea faţă de tine. Mi-a adus multă bucurie că te-am văzut răspunzând afirmativ voii lui Dumnezeu. Apreciez că vara aceasta teai apucat zdravăn de treabă când eu nu mai eram în stare. Ştiu că Dumnezeu te binecuvintează pentru că nu ai fost împotrivitoare. Ai luat lucrurile ca pe o experienţă din care poţi învăţa şi creşte. Probabil că Sara va creşte văzându-te pe tine ca pe sora ei preferată! A fost o mare încercare pentru mine sa te pun la o muncă mai grea.

   Sper că acasă toate lucrurile sunt liniştite. Ne rugăm pentru voi în fiecare zi. Mâine are loc operaţia. Mă tem, dar ştiu că este voia Domnului.

   Te iubesc, mama.