Dar poate că nu aceasta este cea mai mare ispită. Cea mai mare ispită este cea pe care o voi pune sub forma celei de-a doua porunci negative. Nu te resemna. Deşi există oameni care îşi înmânează demisia spunând Eu renunţ, totuşi, nu majoritatea face aşa. Pericolul majorităţii este să se resemneze, să piardă speranţa şi să-şi piardă curajul. Ei merg mai departe, dar merg într-o stare de desnădejde, de târâire. Ca să spunem mai specific, pericolul în acest punct este să spui ceva de felul următor: "Ei bine, am pierdut acel ceva pe care l-am avut şi este evident că nu-l voi recăpăta. Dar merg mai departe, din loialitate voi merge mai departe, din pură datorie. Am pierdut bucuria pe care am avut-o odată, fără îndoială că ea a dispărut pentru totdeauna, trebuie să mă împac cu situaţia, mă voi resemna cu soarta, nu voi renunţa, nu voi întoarce spatele, merg mai departe, deşi merg mai departe simţindu-mă descurajat, târâindu-mi picioarele, nu mergând cu speranţă aşa cum am făcut odată, dar continuând cât de bine "pot". Acesta este duhul de resemnare, de stoicism, dacă vreţi, de împăcare cu situaţia.

   Acesta este cel mai mare pericol din toate. Din nou sugerez că nu este periculos numai la nivelul spiritual de care suntem cel mai preocupaţi, dar şi la orice nivel din viaţă. Într-un fel, putem lucra aşa în profesiile noastre, ne putem trăi vieţile în acest mod. În realitate, ne spunem :"Orele de aur s-au scurs, zilele glorioase aparţin trecutului. Poate că nu le voi mai cunoaşte din nou, dar voi continua". Desigur că este ceva ce pare minunat în privinţa aceasta, ceva ce pare eroic. Dar observaţi că o expun ca pe ceva negativ. Ba spun chiar că este o ispită din partea diavolului. Dacă îi poate face pe copiii lui Dumnezeu să-şi piardă speranţa, el este mulţumit. Şi, dupa cum văd eu lucrurile în ziua de azi, probabil că este cel mai mare pericol cu care se confruntă Biserica creştină, pericolul de a face un lucru într-un duh formal şi ca pe o chestiune ce ţine de datorie. Mergând mai departe, într-adevăr, dar târâind picioarele de oboseală în loc să mergem aşa cum ar trebui.

   Ajung şi la a treia negaţie, şi pe aceasta o veţi recunoaşte ca pe ceva doesebit de periculos. Acest al treilea pericol este ca atunci când devenim obosiţi şi extenuaţi, recurgem la stimuli artificiali. Cunoaşteţi tentaţia. I-a dus la ruină pe mulţi oameni care şi-au clădit o profesie sau o afacere, şi mai apoi au intrat în această stare de oboseală. Sunt conştienţi că nu mai au vigoarea şi energia de altădată şi că nu se mai simt "în vârf". Nu ştiu ce să facă în această stare, iar cineva le sugerează că au nevoie de un fel de tonice. Pericolul legat de consumul de băuturi alcoolice intervine în acest punct. Mulţi oameni care au început prin a consuma câte puţin alcool pentru a-i ajuta să meargă mai departe, au sfârşit ca alcoolici. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei care se apucă de droguri şi de alte lucruri.

   Însă acest fapt are o aplicaţie spirituală importantă, vitală. Am văzut oameni în biserici tratând problema oboselii spirituale în acelaşi mod. Ei îşi crează un fel de emoţie sau adoptă noi metode. Ei spun că trebuie să se scoată din această stare, aşa că îşi fixează un nou program. Nu aţi observat câteodată acest lucru în anunţurile de pe clădirile bisericilor? Nu vă vin în minte anumite biserici care publică mereu anunţuri noi sau găsesc mereu atracţii noi? Asemenea biserici trăiesc evident cu stimuli artificiali şi totul se face având această idee în minte. Pastorul sau altă persoană responsabilă din biserică a spus : "Suntem în rutină, suntem aproape morţi. Ce putem face? Haideţi să facem aceasta sau cealaltă... va asigura munca şi activitatea, va fi un nou domeniu de interes". Acest mod de gândire în viaţa spirituală şi în viaţa Bisericii este comparabil cu un singur lucru la nivelul vieţii fireşti, şi anume cu omul care se apucă să consume alcool sau să ia droguri pentru a-şi provoca starea de euforie sau pentru a-l face să meargă mai departe. Evident, este o ispită şi un pericol extrem de subtil. Pare a fi atât de plauzibil, pare a fi chiar lucrul de care aveţi nevoie şi totusi, în sens ştiinţific, eroarea teribilă din spatele tuturor acestora este că în realitate te epuizează şi mai mult. Cu cât cineva se bazează mai mult pe băuturi alcoolice sau pe droguri, cu atât mai mult îşi secătuieşte energia naturală. Ba mai mult, pe măsură ce devine mai extenuat are nevoie de şi mai multă băutură sau de şi mai multe droguri, şi astfel procesul continuă într-o manieră cumulativă. La fel se întâmplă şi pe tărâm spiritual.