Pentru mulţi dintre noi cea de-a doua afirmaţie este surprinzătoare (Cine va crede si se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede, va fi osândit). Isus nu spune că cel care crede şi este mântuit va fi botezat. Nu, El spune că cel care crede şi este mântuit va fi botezat. Nu, EL pune lucrurile într-o altă ordine. Cel care crede şi va fi botezat, a spus EL, va fi mântuit. Este numai spre pierzarea noastră dacă răstălmăcim ceva din ceea ce Domnul a spus. Fiecare cuvânt rostit de EL, are greutate, deci trebuie luat în seamă. Dacă este aşa, atunci este adevărat că numai având credinţă în EL şi fiind botezaţi suntem mântuiţi. Unii ar putea să fie miraţi auzind acest lucru. Ce vrei să zici? - vor protesta ei. Nu vă miraţi şi nu mă învinuiţi pe mine! Nu eu am spus aceste lucruri, Domnul meu le-a spus. EL a fost Cel  care a aşezat ordinea: CREDINŢĂ, apoi BOTEZ şi după aceea MÂNTUIRE. Nu trebuie să inversăm lucrurile, punând mai întâi mântuirea şi apoi botezul, oricât de mult am prefera noi ca aceasta să fie ordinea. Ceea ce Domnul a spus trebuie să stea în picioare, iar datoria noastră este doar de a asculta de EL.

   (Nu mă justific pentru faptul de a considera autentice aceste cuvinte din Marcu 16.16, cu toate că sunt conştient că există critici care se îndoiesc că ele ar fi spuse de Isus. Odată, când mă aflam undeva la ţară, am cunoscut un croitor pe nume Chen. El a găsit un exemplar după Evanghelia lui Marcu şi, citind-o, a ajuns şi la pasajul despre care toţi criticii afirmă că nu aparţine acestei Evanghelii, el însă a crezut ceea ce Dumnezeu a spus. Nu erau alţi creştini în locul acela, aşa că nu era nimeni să-l boteze. Ce să facă el? A citit versetul 20. Dumnezeu însuşi va adeveri pentru el cuvântul Lui: aceasta era suficient. Aşa că, în simplitatea lui, s-a hotărât să testeze una dintre promisiunile din versetul 18. Ca urmare, s-a dus să viziteze nişte vecini care erau bolnavi. După ce s-a rugat, şi-a pus mâinile peste ei în numele lui Isus şi apoi s-a întors acasă. La timpul potrivit, mi-a spus el, toţi s-au însănătoşit, fără nici o excepţie. Aceasta l-a satisfăcut. Având credinţa confirmată, el a continuat liniştit să-şi practice meseria şi, în acelaşi timp, să mărturisească cu credincioşie despre Domnul lui, lucru pe care îl făcea şi când l-am cunoscut eu. Dacă el a putut lua în serios Cuvântul lui Dumnezeu, eu să nu îl iau?)

   Deci vă reamintesc cuvintele lui Dumnezeu: "Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit". Vrei să spui, veţi exclama că tu crezi în naşterea din nou prin botez? Nu, bineînţeles că nu cred! Domnul nu a spus Cine va crede şi se va boteza, va fi născut din nou, şi fiindcă EL nu a spus acest lucru, eu nu trebuie să cred aşa ceva. Cuvintele LUI sunt: "Cine va crede şi se va boteza, VA FI MÂNTUIT". Deci lucrul în care cred eu este mântuirea prin botez.

   Atunci se ridică întrebarea: Ce semnificaţie are această afirmaţie? De asemenea ce vrea să spună Luca atunci când afirmă că, la îndemnul lui Petru : "mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos", cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi?

   Pentru a răspunde la aceasta, trebuie să ne întrebăm mai întâi ce înseamnă cuvântul MÂNTUIT. Mă tem că noi avem o idee greşită despre mântuire. Tot ceea ce ştiu cei mai mulţi dintre noi despre mântuire este că vom fi mântuiţi de iad şi duşi în cer, sau că suntem mântuiţi din păcatele noastre pentru a trăi de acum înainte o viaţă sfântă. Dar greşim. În Scriptură mântuirea înseamnă mai mult de atât. Pentru că ea este legată nu numai de păcat şi iad sau de sfinţenie şi cer, ci şi de altceva.

   Noi ştim că orice dar pe care ni-l oferă Dumnezeu ne este dat ca să contracareze un rău. Dumnezeu ne oferă justificare, deoarece există condamnare. Ne dă viaţă veşnică, deoarece există moarte. Ne oferă iertare, deoarece există păcate. El ne oferă mântuire - de ce? Justificarea are în vedere condamnarea, cerul este opusul iadului, iertarea este legată de păcate. Prin urmare, ce rău contracarează mântuirea? Mântuirea, vom vedea, este legată de KOSMOS, de lume.