În ultimii 25 de ani, epuizarea resurselor naturale ale Pământului şi distrugerea mediului au fost chestiuni de maximă importanţă pe agenda politică. La început, rezolvarea părea a fi blocarea dezvoltării economice şi reîntoarcerea la un soi de paradis preindustrial. În ultimii ani, accentul s-a pus pe găsirea unor căi eficiente de înlăturare a deşeurilor menajere, de renunţare la procese tehnologice în care se eliberează cloroflorcarbon, produs ce distruge stratul de ozon, fenomen ce duce la încălzirea planetei, de oprire a despăduririi şi deşertificării în ţările lumii a treia şi de legalizarea a unui program mondial pentru "biodiversitate" - mişcarea pentru conservarea speciilor aflate în pericol.

   Ca în orice altă mişcare de acest gen, şi în spatele acesteia există multe interese speciale si activişti diverşi, inclusiv extremişti. Unii acordă un statut mai înalt insectelor şi moluştelor decât vieţii umane. Deşi numărul acestora este mic, autoritatea lor le asigură o influenţă decisivă. Unii sunt biocraţi sau interprinzători care speră să aibă un câştig de pe urma chestiunii în cauză. Totuşi, alţii sunt cetăţeni oneşti, care doresc să ajute la crearea unui echilibru între diferitele componente ale ecosistemului.

   Fără îndoială că Pământul este în pericol. Grămezi de gunoaie sunt peste tot, tratarea apelor de canalizare a ajuns să fie ineficientă, consumul enorm al societăţii a creat munţi de deşeuri greu de distrus, râurile seacă sau sunt poluate, mările sunt ameninţate de deşeurile ilegale de reziduuri toxice, substanţe nucleare sunt depozitate în spaţii necorespunzătoare, ajungând uneori să se infiltreze în pânza de apă freatică, devenind agenţi cancerigeni şi surse de contagiune pentru generaţia următoare. Pentru ca tragedia să fie deplină, pădurile troicale dispar, defrişările făcându-se într-un ritm de 20 000 acri pe zi. Acestea sunt problemele, în rezolvarea cărora trebuie să stabilim mai întâi priorităţile.

   Un aspect supărator al dezbaterilor cu privire la mediu este tonul pseudo-religios pe care l-am luat uneori, noi cei implicaţi în problemă. Limbajul ecologiei este uneori apocaliptic şi evanghelic în acelaşi timp. Articolul de fond al unei reviste ce comenta conferinţa pe teme ecologice de la Rio de Janeiro, începea cu o aluzie la căderea lui Adam din Grădina Raiului. Autorul se întreba cât de relă este ameninţarea unei apocalipse apropiate. Se pare că, deseori, ecologiştii se închină nu Dumnezeului cerului, ci unui dumnezeu al naturii, aceasta, fiind o formă periculoasă de idolatrie. Mai mult, ori de câte ori considerăm viaţa animală mai sacră decât viaţa umană, pierdem din capacitatea de a evalua corect priorităţile.

   Cu toate acestea, distrugerea planetei noastre pe cale ecologică, posibilă de altfel, nu se încadrează în voia lui Dumnezeu. Biblia spune că: "Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!"

   Să nu pierdem din vedere scopul real urmărit de Dumnezeu pentru planeta aceasta!

   Suntem chemaţi să fim administratori chibzuiţi ai resurselor pe care Dumnezeu le-a lăsat pe Pământ. Eu însă cred că ne-am grăbit, punând astfel în pericol multe elemente ale mediului. Cred, de asemenea, că putem să câştigăm mult prin disciplină şi rugăciune.

   Pământul nu va fi salvat prin legi sau restricţii, ci prin preocuparea oamenilor cărora le pasă de creaţia lui Dumnezeu. Dacă nu ne îngrijim de sănătatea Pământului, acesta va fi o pradă uşoară pentru calul gălbui al morţii.