Falnici şi maiestuoşi, se-ntrec în coloritul nuanţelor de verde-albăstrui... plantaţi sau crescuţi spontan, ne aduc desigur, multe beneficii. Privindu-i cu atenţie sporită, ai putea afirma căci se grăbesc parcă să atingă norii într-o îmbrăţişare tainică...

   ...şi totuşi, Cineva, a mai scos din sertarele Creaţiei şi arbori "plângători"... ale căror ramuri se pleacă-n adâncă reverenţă sărutând pământul. De exemplu, salcia pletoasă sau plângătoare cum i se spune în popor!

   Cu ani în urmă, în faţa blocului meu, cineva a plantat o astfel de salcie... a crescut cu o rapiditate uimitoare, devenind în scurt timp locul de odihnă al câtorva locatari. Era asemeni unei odăiţe protectoare... nu te ploua, nu te ardea soarele... era chiar modest mobilată: o masă veche şi două scaune cu multe urme de vopsea în diferite culori. Adăpostit astfel sub ea, puteai visa, puteai medita... te puteai chiar ruga! Bucătăria apartamentului meu se află chiar pe direcţia perpendiculară de acum, a bătrânei sălcii pletoase, astfel că puteam zilnic vedea cine-şi odihnea trupul sub benefica-i prospeţime.

   Iată-l şi azi! ... (mă aud parcă rostind către copiii mei) ... Dumnezeu i-a mai dat o zi, încă una!  Şi mă surprind rugându-mă pentru acest bătrân... nu-i cunosc viaţa, ştiu doar că este venit cu ani în urmă de undeva de prin partea Ardealului, a lucrat ca şofer şi s-a căsătorit aici... vorbeşte foarte puţin... ochii-i tulburi ce parcă ascund ceva de nepătruns îi ţine mai tot timpul plecaţi spre pământ ca şi ramurile salciei sub care petrece ore-n şir... acolo l-am văzut pentru ultima dată după plecarea mea din ţară.

   ...ştii, vecinul nostru de la etajul doi tocmai s-a stins din viaţă... îmi spunea la telefon o soră de credinţă şi bună prietenă zilele trecute. Cu două săptămâni înainte, şi-a trimis fiul la uşa mea rugându-mă să-mi iau Biblia şi să merg la el. Era palid, vorbea încet şi greu, dar m-a rugat să-i citesc din ea. M-am speriat puţin la început, deoarece nu mai fusesem martora unei astfel de lucrări... sorbea parcă cuvintele Scripturii... L-am întrebat dacă-mi dă voie să o chem alături şi pe cealaltă vecină pocăită, având în vedere că dorea să fac şi rugăciuni totodată. A mişcat capul aprobator, astfel că am început să citim pe rând Din Cuvântul Domnului şi să ne rugăm... treptat, a început şi el să-şi mişte buzele...da, se ruga cu noi! Timp de aproape două saptămâni, zi de zi trimitea după noi... Într-o zi, fiind parcă mai întremat ne-a spus că vrea să facă o mărturisire... ascultam cu lacrimile curgându-ne şivoi... asculta soţia, asculta fiul şi nepotul... ştiam cu toţii căci despărţirea era foarte aproape!

   "M-am născut într-o familie de penticostali, îşi începu mărturisirea. Am primit botezul în apă, am cunoscut Cuvântul Domnului... după căsătorie, venind aici, nu am spus nimănui lucrul acesta... am purtat pâna acum povara... mi-a fost ruşine, mi-a fost teamă..." şi mărturia curgea asemeni unei ape năvalnice, doritoare să întâlnească altele cu care să se reverse-n marele Ocean... "vreau să fiu înmormântat de fraţii din cultul penticostal, vreau o slujbă cu multe cântări şi predici despre dragostea Mântuitorului... vreau ca toţi să se roage pentru iertarea mea..."

   Şi dorinţele i-au fost ascultate, şi împlinite! Iar orele de priveghi şi slujba de înmormântare au devenit o mărturie vie despre dragoste şi iertare, despre credinţa în Isus Hristos! Vecinii noştri toţi, pentru care eu şi celelate două surori ne-am rugat ani la rând, au avut astfel prilejul să audă Cuvântul viu şi curat, care cheamă încă şi azi la mântuire fără părtinire, oamenii de pretutindeni! Căci cu adevarat, Domnul, vorbeşte în multe feluri, slavă LUI!