Verdeața bătrâneții...

... Frânturi de vorbă i se aud, numai de El știute... se desprind din gura bătrânei mărunte la trup, cu fața senină, ce trece pe lângă noi dând din cap, zâmbind luminos dar, fără să se oprească din ruga ce-o poartă în zâmbetul senin.

   Mă uit după ea...

   - E bătrână , {îmi șoptește prietena mea soră}, nici n-o simțim în casă. O văd ca pe o... aripă de pasăre ce-și ştie bine locul, pasul, fără să se abată din drumul ce-l are de făcut, înspre perimetrul bucuriei  ei... grădina.

   Își ține într-o mână Biblia, în alta ochelarii, și-și ''șopteşte pașii'' să nu deranjeze, să nu fie  auzită. Se îndreaptă spre băncuța ei înnegrită de vremi și vreme, se așează încet, își aranjează fusta peste tibiile bătrâne și cu ochii spre cer, rostește hotărât: Amin! Amin, Amin, Slavă, Glorie, Mărire!

   Închide ochii iar lacrimi liniștite îi curg pe obraz, apoi altele, altele... strânge la piept Cuvântul, Îl îmbrățișează cu mâinile-i uscate, Îl duce la frunte, la piept, apoi cu teamă sfântă... abia atinge coperțile Bibliei pe care își așează fața lăudându-Și Împăratul.

... Nu-mi pot lua ochii de la ea, din spatele tufei de tranadafiri... mă-nfior, mă rușinez, mă tem căci n-am adunat "atâta cer" în mine.

   - E bătrână... aud șoptindu-se lângă mine.

   - E: Înțeleaptă, bogată, puternică... mă întorc plină de imaginea Cuvântului oglindit în bătrâna  "plină de suc și verde''.

   Alexandrina Tulics