În lumea de astăzi banul este un standard al valorii. Ce sunt banii? Este foarte greu de spus. Sunt un simbol al muncii, al spiritului întreprinzător şi al deşteptăciunii. De multe ori sunt un simbol al binecuvântării lui Dumnezeu pentru o muncă cinstită. Sunt echivalentul a tot ceea ce poţi obţine în urma efortului minţii sau trupului, al proprietăţii sau confortului sau luxului, al influenţei sau puterii.

   Nu e de mirare că lumea iubeşte banul, îl caută mai mult ca orice şi de multe ori se închină lui. Nu e de mirare că banii au ajuns standardul valorii nu numai pentru lucrurile materiale, dar şi pentru om ca persoană şi de cele mai multe ori, omul este evaluat după câţi bani are.

   Iată însă că numai în împărăţia aceasta a lumii, dar şi în Împărăţia Cerurilor, omul este judecat după câţi bani are, dar conform unor principii diferite.

   Lumea întreabă: Câţi bani are un om? Cristos întreabă: Cum îi foloseşte? Lumea urmăreşte cel mai mult cum să primească bani, Cristos urmăreşte dăruirea banilor. Atunci când un om dăruieşte bani, lumea intreabă: Cât dă? Cristos întreabă Cum dă? Lumea priveşte la bani şi la mulţimea lor. Cristos priveşte la persoana care dăruieşte şi la motive.

   Acest lucru este clar în istoria văduvei sărace. Mulţi din cei bogaţi aruncau mult, dar era din surplusul lor. Nu era un sacrificiu în dăruirea lor, viaţa lor era la fel de îmbelşugată şi confortabilă ca întotdeauna - darul nu-i costa nimic. Dăruirea lor era doar o parte a unei tradiţii religioase uşor de urmat şi nicidecum o dovadă de dragoste sau devotament pentru Dumnezeu.

   Văduva a aruncat un fleac. Cu toată lepadarea de sine, ea a aruncat tot ce avea, chiar şi ce îi mai trebuia ca să trăiască. Ea a dat totul lui Dumnezeu, fără rezerve, fără să ţină nimic pentru ea. A dat absolut totul.

   Cât de mult diferă standardul nostru de cel al lui Cristos. Noi întrebăm cât de mult dă un om. Cristos întreabă cât de mult ţine pentru el. Noi privim la dar, Cristos priveşte dacă darul a fost un sacrificiu.

   Văduva nu a ţinut nimic pentru ea - a dat absolut totul. Darul ei I-a mers la inimă lui Isus, a câştigat aprobarea Lui, pentru că a fost făcut cu acelaşi spirit de sacrificiu de sine cu care El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi, pentru cauza noastră. Ceilalţi au aruncat mult, dar din abundenţa lor, pe când văduva, cu dăruire de sine, a aruncat tot ce avea.

   Dar, dacă Domnul doreşte ca şi noi să facem ca ea, de ce nu ne-a lăsat o poruncă clară? Cu câtă bucurie am fi împlinit porunca Lui! Aici e ideea. Doreşti o poruncă pe care s-o împlineşti. Acesta ar fi doar spiritul lumii în biserică, ce priveşte la cât dăm, dacă dăm totul. Şi tocmai acest lucru Cristos nu-l doreşte şi nu-l vrea. El doreşte ca noi să avem o dragoste generoasă, care dă de plăcere şi nu din obligaţie.

   El doreşte ca orice dar al nostru să fie făcut cu căldură, luminat de dragoste, cu adevărat dar, din toată inima. Dacă doreşti să ai aprobarea Domnului aşa cum a avut-o văduva, nu uita un lucru: trebuie să aduci totul la picioarele Lui, să pui totul la dispoziţia Sa. Şi aceasta, ca o expresie spontană a aceleiaşi dragoste ca a Mariei, care nu a dat ca să dea, ci a dat pentru că iubea.

   Dăruirea de bani - ce test de caracter! Doamne, dă-mi harul să Te iubesc din toată inima şi să ştiu cum să dăruiesc.