Îl învinuiesc pe Dumnezeu pe nedrept că a provocat suferinţa?

   Am întâlnit mulţi oameni care trăiesc torturaţi în urma unor tragedii. Pentru a menţiona un exemplu recent, rata sindromului morţii infantile subite a scăzut cu 40 de procente în S.U. în ultimii cinsprezece ani, mai ales că medicii au început să-i avertizeze pe părinţi să-şi aseze copiii pe spate când dorm, nu pe burtă, altfel se pot sufoca. Mă gândesc la toţi părinţii din anii trecuţi care au strigat la Dumnezeu după ce au pierdut un copil: De ce mi-ai luat copilul? Este, cred, o întrebare greşită. Moartea copiilor mici a intervenit pur şi simplu pentru că nu cunoşteau pericolul la care erau expuşi copiii care dormeau pe burtă.

   În mod similar, în anii cei mai cumpliţi ai Morţii negre, cum mai era numită ciuma bubonică, profeţi cu plete lungi bântuiau pe străzile Londrei - rămase în mod straniu goale după ce o treime din locuitorii ei muriseră, iar o altă treime părăsiseră oraşul - şi vesteau teribila urgie ca pe o judecată a lui Dumnezeu asupra descompunerii morale. Practic, vreme de jumătate de mileniu, profeţii au rostit o asemenea judecată asupra Europei. În cele din urmă, otrava pentru şobolani a reuşit să stârpească îngrozitoarea plagă.

   Un progres similar în cunoaştere a arătat clar pericolul bolilor asociate cu consumul de tutun. Olandezii considerau cândva fumatul un obicei sănătos, un semn de spiritualitate creştină, şi numai rebelii refuzau să fumeze. În prezent, ştim că tutunul dăunează grav sănătăţii. Credincioşii calvinişti olandezi care îşi acceptau cancerul pulmonar şi emfizemul ca pe voia lui Dumnezeu puteau, practic, să le evite, stingându-şi pipele.

   Cunosc un misionar a cărui soţie şi fiică de şapte ani au fost ucise de un singur glonte când un raid aerian din Africa de Sud a confundat avionul lor cu cel al unui traficant de droguri şi a deschis focul asupra lor. "Dumnezeu a ghidat glonţul acela", declara soţul şi tatăl supravieţuitor în faţa presei. Am avut lungi discuţii cu el legate de afirmaţia lui, pentru că eu, unul, nu cred că "Părintele îndurărilor" îndreaptă gloanţele spre trupurile unor copii. Isus însuşi i-a combătut pe cei care puneau tragediile umane în seama lui Dumnezeu.

   La biserica pe care o frecventez, pastorul lasă uneori un timp pentru ca oamenii să vină în faţă la rugăciune. "Cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla este să guşti din experienţa de a fi profund iubit. La urma urmelor, nu-i chiar atât de rău, nu-i aşa? Şi apoi, s-ar putea chiar să auzi glasul Învăţătorului: Credinţa ta te-a mântuit. Du-te în pace, şi fii vindecat de suferinţa ta." De fiecare dată, pastorul subliniază că noi, cei din biserică, ar trebui să oferim dragoste şi sprijin celor care suferă, nu sentimente de vinovăţie şi îndoială cu privire la sine. De-a lungul anilor, mulţi oameni au relatat cum s-au vindecat, nu doar de boala lor fizică, ci şi de anumite dependenţe şi traume în domeniul sexual. Şi noi toţi am plecat de acolo având bine întipărit în minte gândul că Isus e un izvor de mângâiere, nu de chinuri.