Tendinţa îndepărtării de Dumnezeu

   Deoarece fiecare dintre noi am fost odată sub robia păcatului, nu ne ese greu să credem că lucrurile păcătoase sunt satanice. Dar credem în aceeaşi măsură că lucrurile din lume sunt satanice? Mă tem că multi dintre noi au gândurile împărţite în această privinţă. Totuşi, cât de clar afirmă Scriptura că "toată lumea zace în cel rău" (1 Ioan 5.19). Satan ştie bine că, în general, a încerca să-i prindă în laţ pe adevăraţii creştini prin lucruri care sunt în mod evident păcătoase este o acţiune zadarnică. Ei vor sesiza, de obicei, pericolul şi-l vor ocoli. În schimb, el a născocit o reţea ademenitoare, o mreajă care este aşa de îndemânatic ţesută, încât să atragă în capcană pe oamenii cei mai inocenţi. Noi fugim de poftele păcatoase, şi facem lucrul acesta deoarece avem motive înteimeiate, dar când este vorba de lucruri aparent inofensive, precum ştiinţa, arta şi educaţia, cât de repede suntem gata să pierdem simţul valorii şi să cădem pradă ademenirilor lui Satan!

   Însă sentnţa de judecată a Domnului nostru arată limpede că tot ce constituie "lumea" este în afara planului lui Dumnezeu. Cuvintele Lui "Acum are loc judecata acestei lumi" (Ioan 12.31), sugerează kosmosul, iar această condamnare n-ar fi fost niciodată rostită dacă nu ar fi existat ceva absolut rău în legătura cu "lumea". Mai departe, când Isus continuă spunând: "Acum stăpânitorul acestei lumi este aruncat afară", El se referă nu numai la relaţia strânsă dintre Satan şi ordinea lumii, ci şi la faptul că judecata şi condamnarea lumii este legată de judecata şi condamnarea lui Satan. Recunoaştem noi că Satan este cel care stăpâneşte în educaţie, în ştiinţă, în cultură şi arte şi că ele, odată cu el, sunt osândite? Recunoaştem noi că el este de fapt stăpânul tuturor lucrurilor care formează sistemul lumii?

   Când este adusă vorba despre o sală de dans sau despre un club de noapte, reacţia noastră, a creştinilor, este una de dezaprobare instinctivă. Pentru noi, aceasta este "lumea" prin excelenţă. Când însă, trecând de la cealaltă extremă, discutăm despre ştiinţa medicală sau serviciile sociale, nu mai există deloc o astfel de reacţie. Aceste lucruri au aprobarea noastră tacită sau chiar un suport entuziast din partea noastră. Şi între aceste extreme se află o mulţime de alte lucruri, variind larg în ceea ce priveşte influenţa pe care o exercită, în bine sau în rău, şi asupra cărora probabil că nici unul dintre noi nu ar cădea de acord cu privire la trasarea exactă a unei linii de demarcaţie. Totuşi, să ţinem seama de faptul că a fost pronunţată o judecată de către Dumnezeu nu numai asupra unor lucruri care aparţin lumii acesteia, ci imaparţial asupra tuturor lucrurilor.

   Încearcă-te pe tine însuţi. Dacă te aventurezi într-unul dintre aceste larg aprobate domenii şi cineva exclamă către tine, "Aici ai atins lumea", vei fi mişcat? Probabil că deloc. Trebuie ca cineva pe care îl respecţi cu adevarat să-ţi spună foarte sincer: "Frate, aici te-ai lasat antrenat de Satan!" pentru ca să te facă măcar să eziţi. Nu este aşa? Ce ai simţi dacă cineva ţi-ar spune: "Ai atins educaţia aici" sau "Ai atins stiinţa medicală aici" sau "Ai atins comerţul"? Ai reacţiona cu acelaşi grad de prudenţă ca atunci când ţi s-ar spune "Ai atins pe diavolul aici"? Dacă credem cu adevărat că ori de câte ori atingem vreunul dintre aceste lucruri care constituie lumea îl atingem pe stăpânitorul acestei lumi, atunci am trata cu mare seriozitate implicarea noastră în lucrurile lumeşti. "Toată lumea zace în cel rău" - nu o parte din ea, ci toată. Să nu gândim nici un moment că Satan se opune lui Dumnezeu doar prin intermediul păcatului şi al carnalităţii din inimile oamenilor, el se opune lui Dumnezeu prin orice lucru din lume. O, sunt de acord cu tine că lucrurile din lume sunt toate, într-un anumit sens, materie, fără viaţă, fără a avea în esenţa lor puterea de a ne face rău. Însă chiar acest lucru ar trebui să ne sugereze că ele se opun scopului lui Dumnezeu, pentru că sunt lucruri în care nu există atingerea vieţii divine.

   Cuvintele care se repetă în Genesa 1 "după soiul lor" reprezintă o lege a reproducerii, lege care guvernează şi domeniul Duhului. Generaţie după generaţie, părinţii dau naştere la copii după asemănarea lor, dar un lucru este sigur: creştinii nu dau naştere la creştini! Nici când ambii părinţi sunt creştini, copiii născuţi în familiile lor nu vor fi în mod automat creştini, nu, nici măcar în prima generaţie. Trebuie să aibă loc o nouă intervenţie a lui Dumnezeu de fiecare dată.

   Nu este mai puţin adevărat că acest principiu se aplică pe scară largă şi în cazul afacerilor oamenilor. Tot ce aparţine naturii umane continuă să existe în mod spontan. Tot ce aparţine lui Dumnezeu continuă să existe atât timp cât lucrarea Lui Dumnezeu se continuă. Iar lumea este cea care poate continua să existe fără activitate divină, adică, cea care poate exista prin ea însăşi, fără nevoia unor acţiuni specifice ale lui Dumnezeu, acţiuni care să-i păstreze prospeţimea. Lumea, şi tot ce aparţine lumii, face aceasta în mod natural - este natura ei- şi făcând aşa se mişcă într-o direcţie contrară voii lui Dumnezeu. Vom căuta să ilustrăm această afirmaţie atât din Scriptura, cât şi din experienţa creştină.