Rugăciuni fireşti

   Mulţi creştini sunt şocaţi atunci când sunt confruntaţi cu răul pe care îl provoacă prin faptul că vorbesc între ei în mod ofensator la adresa altora. Cu toate acestea, sunt mult mai şocaţi atunci când sunt confruntaţi cu răul mult mai mare pe care îl pot produce atunci când vorbesc ofensator despre alţii în rugăciunile lor înaintea lui Dumnezeu. Ei cred că rugăciunea este întotdeauna corectă şi că efectele ei sunt întotdeauna bune. Totuşi, acest punct de vedere nu este sprijinit de Biblie.

   De exemplu, în Proverbe 28.9 suntem avertizaţi: "Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n-asculte legea, chiar şi rugăciunea lui este o scârbă."

   Dumnezeu a lăsat în Biblie principiile rugăciunii care este acceptată înaintea Lui. Oricine ignoră aceste principii şi face rugăciuni contrare lor, atrage indignarea lui Dumnezeu şi respingerea rugăciunii făcute. Descriind părerea lui Dumnezeu faţă de acest gen de rugăciune, Solomn foloseşte unul dintre cei mai puternici termeni de dezaprobare: scârba.

   Pentru că este atât de important pentru noi să facem rugăciuni potrivite cu voia lui Dumnezeu, nu îndrăznim să depindem de propria noastră înţelepciune. Plin de îndurare, Dumnezeu nu ne-a lăsat să ne descurcăm singuri. El ne-a pus la dispoziţie un Ajutor Divin: Duhul Sfânt. Prin împuternicirea Sa, noi putem face rugăciuni care sunt acceptate de Dumnezeu. Pe de altă parte, despărţiţi de Duhul Sfânt, suntem incapabili să ne rugăm astfel încât să Îi facă plăcere lui Dumnezeu şi să împlinim scopurile Lui. Pavel face referire la aceste subiecte foarte clar în pasajul următor: "Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cerceteză inimile ştie care este năzuinţa Duhului, pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu".

   În natura noastră firească, toţi avem anumite  slăbiciuni. Acestea nu sunt slăbiciuni ale trupului, ci slăbiciuni ale capacităţii noastre de înţelegere. Ele se manifestă pe două căi care au legătură între ele. În primul rând noi nu ştim pentru ce anume trebuie sa ne rugăm. În al doilea rând, chiar şi atunci când ştim pentru ce sa ne rugăm, nu ştim cum să ne rugăm pentru lucrul respectiv. De aceea suntem meniţi să ne aflăm într-o dependenţă totală de Duhul Sfânt. Numai El poate să ne arate ce anume şi cum să ne rugăm.

   În două pasaje din Efeseni, Pavel accentuează mai departe dependenţa noastră de Duhul Sfânt pentru a face rugăciuni corecte înaintea lui Dumnezeu. În Efeseni 2.18, el subliniază că numai Duhul Sfânt este Acela care ne poate deschide calea înaintea lui Dumnezeu: "Căci prin El (Isus) şi unii şi alţii (evrei şi neamuri) avem intrare la Tatăl printr-Un Duh". Două condiţii sunt combinate aici pentru ca rugăciunea să fie primită: prin Isus şi prin Duhul Sfânt. Amândouă sunt esenţiale.

   Nu exista nicio forţă naturală care să poată purta vocile noastre plăpânde de la pământ până la urechile Dumnezeului care stă pe tronul Lui în cer. Numai partea supranaturală a Duhului Sfânt poate face acest lucru. Fără El, noi nu avem acces la Dumnezeu.