Converirea mea

   Într-o zi, pe când locuiam în Bucureşti, am fost invitată de un unchi să-l însoţesc pentru a vizita familia Wrumbrand pe care el o vizita adesea. Când am ajuns în dreptul clădirii, mi-am aruncat privirea spre balconul apartamentului. Din balcon mă privea cu o privire mânioasă un tânăr. Aproape că am vrut să mă întorc acasă fără a mai urca scările blocului, atât de mult mă descurajase privirea aceea a tânărului. Dar el ne văzuse deja pe amândoi şi acum cobora pe scări pentru a ne întâmpina. După ce ne-am recomandat reciproc, el îmi destăinui motivul proastei sale dispoziţii: "Mama mea vrea cu tot dinadinsul să mă vadă însurat şi are o fată pentru mine. E bogată, singura moştenitoare a părinţilor ei, oameni de afaceri cunoscuţi în oraş. Îi vor da de zestre două case şi un milion de lei.

   - Şi de ce ai refuza o ofertă avantajoasă?"

   - Într-adevăr, mi-a spus, n-aş avea nimic împotrivă să mă îmbogăţesc aşa, dintr-o dată. Singura parte din acest târg care nu-mi surâde e... fata. Mama insistă însă, spunând că aceasta ar fi unica ocazie pentru familia noastră să iasă din sărăcie. Or, chiar în momentul când am ieşit pe balcon să-mi calmez frustarea şi să mă răcoresc, te-am zărit pe dumneata.

   Apoi, adâugă, glumind:

   - În acel moment m-am gândit că, dacă aş putea găsi o fată ca dumneata, care să-mi fie soţie, aş renunţa să mă mai gândesc la milionul celeilalte.

   Pe scurt, din ziua aceea ne-am împrietenit, şi nu m-am mai întors la Paris să-mi continui studiile. Mi-am găsit apoi un post în Bucureşti şi am rămas acolo. Ne întâlneam în fiecare seară. Aveam, în adevăr, multe în comun. Eram amândoi evrei, eram copii orfani şi aveam vederi liberale, devenind indiferenţi faţă de religia poporului nostru. Richard era tânăr şi talentat în afaceri, folosind toate mijloacele pentru a câştiga bani frumoşi pe vremea aceea. Apoi tot atât de repede îi şi cheltuia, ieşind cu mine seară de seară pe la teatre şi cluburi de noapte şi trăiam fără grija zilei de mâine.

   Într-o seară mi-a mărturisit ca din senin:

   - Vreau să ştii că eu nu sunt un om uşor de mulţumit şi vei avea o viaţă nu prea uşoară cu mine. Dar eram prea îndrăgostiţi pentru a ne gândi mult la viitor, şi ne-am căsătorit.

   Fericirea noastră a fost însă de scurtă durată. Richard începuse să fie asaltat de atacuri de tuse din ce în ce mai îngrijorătoare. Când s-a întors de la doctor unde fusese la consultaţie, era foarte palid şi mi-a spus: "Am tuberculoză".

   Unul din plămânii lui era atacat, şi era imperios necesar şi obligatoriu să se ducă îndată la un sanatoriu pentru tratament. Tuberculoza pe atunci era o boală grea şi lungă, adesea fatală. Gândul că soţul meu, chiar de pe acum, era osândit la moarte de verdictul nemilos al sorţii, mă obseda tocmai acum, în perioada cea mai fericită din viaţa mea.

   În timpul şederii lui la sanatoriu, am locuit cu mama lui. Femeia era bună şi înţelegătoare, dar durerea îmi era prea mare, şi gândurile negre care mă frământau necontenit nu-mi dădeau linişte nici noaptea. Plângeam , plângeam întruna. Sanatoriul se afla în munţi, într-un decor pitoresc şi cu aer proaspăt, iar Richard se arăta chiar resemnat după o vreme, acolo.

   - Ştii, îmi zicea el, este pentru prima oară în viaţă când mă odihnesc cu adevărat.

   Îl vizitam la fiecare două săptămâni, luând trenul de la Bucureşti spre acea localitate îndepărtată, de munte. După o vreme, starea sănătăţii lui se îmbunătăţi.

   Odată, cu prilejul unei noi vizite, am remarcat că avea o stare de spirit neobişnuită pe care nu o cunoşteam la el. Întrebându-l, mi s-a destăinuit:

   - M-am gândit mult în ultima vreme la felul meu de viaţă de până acum. Am dus o viaţă atât de egoistă. Am îndurerat pe mulţi, mai întâi, pe mama. Apoi, pe alte fete tinere despre care tu nu ştii nimic. Pe scurt, îmi dau seama că am trăit numai pentru propria mea plăcere pâna acum.

   - O, dragul meu, de ce îţi faci griji pentru aceasta? Oare n-a fost şi viaţa mea la fel? Dar asta e tinereţea, nu-i aşa?

   Cu alt prilej l-am găsit citind dintr-o carte despre viaţa fraţilor Ratisbonne.

   - Închipuie-ţi - îmi zise el- că aceşti fraţi au fondat o misiune pentru convertirea evreilor. În timp ce eu îmi risipeam anii în căutarea plăcerilor, alţii se rugau pentru mine.

   Şi începu să-mi vorbească despre Isus Hristos, ceea ce a fost un şoc pentru mine.