Aveam pe atunci saisprezece ani ma plimbam cu un prieten prin autogara, la un moment dat atentia mi-a fost atrasa de un tanar ce mergea ajutat de carje pentru ca avea un picior in ghips era insotit de doua fete, una era sora lui iar cealalta cred ca era prietena lui. Una dintre ele ne-a intrebat daca stim o strada ce era prin apropierea autogarii si in mod neasteptat prietenul meu care era mai mare si mai puternic decat mine incepu sa-i raspunda cu cuvinte vulgare iar tanarul cu carje spuse: ,,Ai grija cum vorbesti, ca pun carja asta pe tine.” Dintr-o data mi s-a facut rusine mi sau inrosit obrajii l-am tras pe prietenul meu de acolo si am plecat. Apoi m-am oprit si i-am spus: ,,Pleaca lasa-ma in pace nu este bine ce ai facut imi este rusine de comportamentul tau.” ,,Ce conteaza sunt tare si smecher,” imi spuse el. ,,Atunci dute si lasa-ma in pace,” am strigat eu la el. ,,Cum tu ma alungi pe mine, am copilarit impreuna, jucam fotbal amandoi mergem la cinema, ne simtim bine impreuna si acum ma alungi ai sa ma cauti tot tu, cine te crezi.”

Nu l-am mai ascultat i-am intors spatele si am pornit spre casa cu fata inca acoperita de rusine. ,,Tu ai fost acolo cu el, l-ai auzit, ai luat parte la tot acel episod rusinos, si cum de te simti bine in preajma unui astfel de prieten nu vezi ca te distruge,” imi spuneam. Zilele treceau si de cate ori imi aminteam de acel episod ma umpleam din nou de rusine  mustrandu-ma singur: ,,Cum ai putut sa cazi atat de jos, nu vezi ca aceasta prietenie a ta te taraste in mocirla.” Insa timpul trecea si am inceput sa uit intr-o oarecare masura acea rusine. Dupa un timp eram din nou in compania acelui prieten plin de farmec. Insa atat de vulgar deschis fata de oameni nu se mai manifesta in schimb, influenta sa asupra mea era distructiva, aceasta prietenie ma cobora tot mai mult.

Anii treceau prietenia noastra continua neschimbata pana intr-o zi cand mai aveam putin si implineam douazeci de ani, incepusem in acea etapa a vietii mele sa citesc Noul Testament, atunci am avut curajul ca in ciuda harismei sale, a modului cum ne domina pe toti din cartier sa-i spun: ,,De astazi inainte vreau sa rup cu tine definitiv, prietenia cu tine ma distruge.” ,,Cum ai spus? Dupa tot ce am facut pentru tine, dupa toate clipele frumoase petrecute impreuna acum ma lasi imi  intorci spatele?” ,,In realitate nu ai facut nimic bun pentru mine doar m-ai afundat in bezna spirituala cum faci cu atatia altii,” i-am replicat eu. ,,Te crezi mai destept decat ceilalti, nu crezi ca poti scapa de noi toti si de tot ceea ce eu te-am invatat, si ma rog cine sunt noii tai prieteni pentru cine ma parasesti daca cel putin se poate stii?” imi spuse el.

,,De ceva timp citesc Noul Testament si am descoperit imparatia harului, de aceea vreau sa ies din imparatia pacatului sa traiesc aceasta noua si frumoasa dimensiune a vietii prin har.” ,,Ha, ha, ha intotdeauna ai fost un fanatic, deci este vorba de har, nastere din nou, mantuire,  pentru toate aceste lucruri ma parasesti si crezi ca in dimensiunea asta vei fi fericit, iti spun eu ca nu, te vei intoarce inapoi la mine ma vei cauta, ma vei ruga sa te primesc iar in echipa mea de fotbal, fara mine esti un nimic, fara pasele mele nu esti in stare sa dai nici macar un gol in toata partida, sunt curios si eu unde vei ajunge cu tot entuziasmul de care dai dovada acum, abia acum te nenorocesti cu adevarat, esti atat de inconstient ca nu iti dai seama,” imi spuse el.

Nu l-am mai ascultat i-am intors spatele pentruca descoperisem ceva atat de frumos ca imparatia harului ce merita efortul de a ma rupe de mediul in care traisem in copilarie si adolescenta eram prea convins de cine avea dreptate. Insa toti acei ani traiti in imparatia pacatului lasasera urme asupra mea aveam nevoie de o reorganizare a valorilor, a ideilor, a gandurilor. Imi luam carti si ma retrageam vara in natura cate o zi intrega meditand, citind, rugandu-ma, aveam nevoie sa ies din acel mediu sufocant, dur. Cand imi aduc aminte cata bucurie am experimentat in acele zile era tot acel nou inceput atat de frumos. Iar usor imaginea lui Hristos asa cum il descoperisem in Evanghelii se imprima tot mai mult in mintea mea, iubirea Sa ma facea tot mai fericit. Imi dadeam perfect seama ca facusem o intoarcere de 180 de grade in viata mea. Dar nu era decat inceputul si trebuia sa merg prin viata pe noul drum descoperit, sosise momentul sa rup prietenia cu pacatul si ma imprietenesc cu Dumnezeu. Cat de gresit gandim noi oamenii ca pacatul este prietenul nostru cel mai bun pentruca ne impinge sa facem tot ce dorim, iar Dumnezeu nu ne este un bun prieten pentruca ne invata prin intermediul Sfintelor Scripturi sa nu mai practicam raul, nu suntem constienti ca raul ne poate distruge. Avem nevoie sa invatam, sa iubim oamenii asa cum descoperim pe paginile Noului Testament ca ii iubea Iisus. In toti acesti ani ai umblarii pe calea credintei am ajuns la o conluzie si anume ca noi oamenii nu putem fi fericiti decat doar cand contemplam aceasta minunata iubire ce ne poate transforma si salva.

,,Totusi, macar ca pacatosul face de o suta de ori raul, si staruieste multa vreme in el, eu stiu ca fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu, si au frica de EL. ,,Sa cunoastem, sa cautam sa cunoastem pe Domnul! Caci El se iveste ca zorile diminetei, si va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primavara , care uda pamantul.” (Eclesiastul 8:11; Osea 6:3 )