În ultimul timp are loc un exod masiv al oamenilor ce pleacă din Spania spre a căuta un viitor mai bun în țări precum: Olanda, Germania, Anglia, Norvegia, Suedia etc. Trist este faptul că pe lângă emigranții care pleacă din Spania și se îndreaptă spre țările lor de origine, fie spre țările amintite sunt și mulți spanioli ce emigrează de asemenea, am observat că tinerii spanioli ce au terminat o facultate și nu găsesc serviciu în Spania învață engleză sau germană și apoi emigrează. Spania a devenit o țară ce nu mai oferă un viitor sigur celor mai mulți. Acest exod m-a prins și pe mine, și am hotărât ca încă o dată să emigrez pentru a începe de la zero în altă parte, am ales Germania fiind pe deplin convins că este ultima dată când mai emigrez, asigurându-mă pe mine însumi că mă voi întoarce în România cu banii câștigați, îmi voi termina casa, îmi voi plătii datoriile și gata cu străinătățile voi face ceva util în România.

Pe peronul autogării din Barcelona în timp ce așteptam autocarul pentru Germania atenția mi-a fost atrasă de discuția dintre un bărbat înalt, puternic, ce era din Bulgaria și o femeie acel om spunea: , , Am lucrat în diferite locuri în Spania timp de opt ani, munci dure, am rămas cu probleme la spate, însă cel puțin altădată era de lucru aici și totul era bine, însă acum nu mai este de lucru de aceea plec spre Germania, băiatul meu este de ceva timp acolo lucrează, este mult de lucru însă principala problemă este limba germană trebuie să o învăț altfel șansele sunt mici de a lucra și a reuși. Ce bine ar fi fost dacă în toată Europa s-ar vorbi o singură limbă nu ar mai fi atât de greu de emigrat ne-am descurca altfel.” Iar acea femeie ce era din Brazilia a spus: , , Eu lucrez de mai mult timp în Germania la un restaurant, am învățat puțin limba, este adevărat că se poate prospera în Germania dar trebuie să muncești.”

Interesant că acel om după cei opt ani de Spania încă mai era plin de entuziasm, de elan de a emigra mai departe de a începe din nou in Germania în ciuda tuturor obstacolelor ce le avea in cale. Erau în acel autocar oameni din diferite părți ale pământului arabi, africani, am observat că erau și din diferite țări ale Americii de sud, de asemenea chiar și o familie de țigani români ce aveau bani i-am surprins când îi numărau iar pe la toate popasurile cumpărau ce era mai scump de mâncare. Spanioli nu erau de obicei ei caută cu mult timp înainte de a pleca ofertele ce sunt pe internet și călătoresc cu avionul la un preț destul de mic. Din toate frânturile de dialog ce am prins de la acei oameni, din ceea ce li se citea pe față am înțeles că aproape toți plecau spre Germania în căutarea unui nou început în lumea prosperității. Stând între acei oameni în timp ce călătoream cu autocarul mi-am adus aminte de un film ce l-am vizionat în ajunul plecării este vorba de filmul, , La nave del destino” (Corabia destinului ) în care era vorba de un grup de puritani din Europa ce emigrau în secolul XVII din cauza persecuției religioase spre lumea nouă așa cum se spunea pe atunci despre America, însă cu ajutorul tenacității căpitanului ei ajung la destinație unde pot să-și înceapă viața ca și coloni. Însă deși trec prin multe peripeții până la destinație în tot timpul drumului în film este foarte bine redat acel freamăt, acel zbucium, acea dorință a celor ce emigrează de a începe de la capăt și apoi unele priviri și atitudini din film le regăseam printre noi cei din autocar, ideea prezentată în film era că până la urmă unii au reușit alții au murit din cauza molimelor ce apăreau la bord, însă și noi cei ce emigram din nou eram conștienți că ne așteaptă triumful sau eșecul însă pentru noi era doar o problemă de ordin material și nu o problemă de viață sau de moarte ca pentru acei coloni.

La unul din popasuri atenția mi-a fost atrasă de un tânăr african ce era înalt, slab, cu acele trăsături specifice senegalezilor, stătea foarte retras cu gluga hanoracului își acoperea capul, am observat că nu mânca nimic, nu cumpăra nimic, așa că am dedus că nu are bani m-am apropiat de el și i-am oferit ceva de mâncare și am rămas surprins de ceea ce am văzut imprimat pe fața lui. Obrajii și buzele îi tremurau, întreaga fața îi era încordată, crispată, avea probleme în a articula cuvintele, am crezut la început că este bolnav și că am în față un om suferind însă mai târziu aveam să aflu toată drama lui. Avea doar un singur ochi celălalt îi fusese spart și cine știe în ce împrejurări dramatice. Am vorbit puțin cu el abia articula cuvintele mi-a spus în câteva cuvinte: , , Sunt din Senegal mă duc la Dortmund pentru a căuta ceva de muncă, acolo mă așteaptă un prieten.” Îi tremurau obrajii și barba în timp ce îmi vorbea nu putea contenii acel tremur iar cu acel singur ochi privea atât de disperat nu mai avea destulă forță nici măcar să vorbească așa că l-am lăsat în pace.

La intrarea în Franța jandarmii francezi au oprit autocarul și cu niște priviri iscoditoare cu care ne cercetau în timp ce ne luau pașapoartele de parcă ar fi vrut să ne citească în suflete. Însă când au ajuns la tânărul african surpriza a fost mare nu avea nici un act de identitate doar biletul de călătorie ce probabil l-a putut cumpăra cu pașaportul unui prieten de al său. Am observat fața lui în acele momente era expresia autentică a prăbușirii, abia atunci am înțeles de ce era așa de stresat pe parcursul drumului. Cu o răceală și o duritate ce nu aveau nimic uman, jandarmii l-au dat jos din autocar oprindu-l la frontieră poate pentru al retrimite în Spania sau cine știe mai rău de al deporta direct spre Senegal. Bietul tânăr african cu gesturi încete din cauza neodihnei și a foamei era extenuat așa a coborât din autocar ca un animal încolțit și vânat în cele din urma. După plecarea lui unii din autocar îl compătimeau, altora pur și simplu le era indiferent din privirile lor pute-ai citi că ar fi zis: , , Treaba lui nu știe că fără pașaport nu se poate călătorii să își suporte consecințele.”

Analizând această întâmplare poate nesemnificativă pentru unii, am înțeles că drumul unui om spre lumea prosperității a fost întrerupt, de asemenea cine știe ce visuri avea și el, ce datorii în spate acolo în Africa, sau câți de-ai să-i nu depindeau de reușita lui pentru a supraviețui. Iar el era încolțit la granița Spaniei cu Franța, oare ce era în acele momente în inima lui, iar acei jandarmi mi s-au părut duri cu un aer de superioritate în comportamentul lor. Știu că o anumita clasă de oameni mi-ar putea replica astfel. , , Trăim într-o societate ce are unele legi bine stabilite ce trebuie respectate altfel totul s-ar transforma într-un haos. Nu se poate călători ca la loterie prin Europa fără acte și cu speranța că nu te vor prinde.” Am auzit aceste voci în Spania și cunosc aceste argumente atât de bine tâlcuite, de asemenea am urmărit documentare despre cum unii africani ajung în Europa, apoi am văzut acele imagini cum o întreagă avalanșă umană se năpustește la frontiera de la Melilla pentru a sări peste acele garduri înalte unde în ultimul timp le-au pus și un fel de cuțite ca să se rânească însă acei oameni plini de disperare le sar înfășurați cu cârpe la mâini iar unii se rânesc și înaintează așa nu se opresc și ce bucurie au când ajung pe pământul spaniol sau în centrele de ajutorare pentru emigranți ce strigăte, ce entuziasm, unii se închină, sărută pământul pentru că știu că cel puțin ajunși în Spania mai au o șansă de a începe o nouă viață, însă este adevărat există și riscul repatrierii.

O astfel de voce împotrivitoare îmi spunea: , , De ce vin și ne năvălesc nu pot să stea în țara lor, rău nu o duc ei nici acolo pentru că unii sunt așa de grăsuți să-si vadă de treburile lor și să ne lase în pace?” Am înțeles că acești africani până a ajunge în acele ambarcațiuni fragile ce uneori se scufundă provocând adevărate dezastre au de străbătut un lung drum pe uscat ce de cele mai multe ori îl străbat cu picioarele fără alte mijloace de transport. Iar apoi ajunși la țărm se îmbarcă, plătind sume mari sperând că ei vor reuși, tot drumul lor spre Europa ce pentru ei este drumul spre lumea prosperității este făcut în condiții foarte vitrege și numai faptul că știu că unii au reușit și trăiesc în condiții decente umane îi motivează pentru a înainta și pentru a lupta până la capătul puterilor.

Deși după cum am arătat există multă răceala și respingere pentru acest gen de emigrare, însă cel puțin în Spania există și o categorie de oameni ce au un umanism autentic și se poartă omenește cu acești emigranți africani. Sunt păreri și atitudini pro și contra însă dincolo de orice graniță sau lege eu am înțeles că și acești africani sunt oameni ca și mine ce au vise și aspirații la fel ca mine și luptă să le împlinească, este adevărat pe o cale ilegala însă de ce nu am recunoaște că nu toate legile pentru emigranți sunt bune, unele ar trebui anulate iar altele schimbate. Însă dincolo de orice altă lege există o poruncă divină de a ne iubi aproapele, de al trata cu bunătate ce nu poate fi absolvită de nici o altă lege dată de vreun parlament. Nu poți ca om să calci în picioare o categorie de oameni și să fii bun și generos cu o altă categorie, acest mod de a gândi și acționa este total împotriva idealului creștin.

Există legi pentru teroriști, vânzători de droguri sau pentru cei ce aduc fete din Europa de est și le obligă apoi să se prostitueze în Spania. Este normal ca într-o societate civilizată să se ia măsuri în asemene cazuri. Însă atunci când un om bate pur și simplu la poarta Europei pentru o șansa de a munci și a câștiga cinstit o bucată de pâine lucrurile se schimba și astfel de oameni au nevoie de o oportunitate fie cât de mică. Nu există nici un contra argument care să mă determine să gândesc altfel pentru că în primul rând am cunoscut mulți africani de aproape, am lucrat cu ei. Cu ceva timp în urmă i-am închiriat o cameră unuia într-un apartament cel aveam pe atunci prin Valencia și știu cum sunt acești oameni, dincolo de diferențele culturale sau culoarea pielii sunt asemenea nouă, au sentimente, valori, amintiri, vise și dorința de a lupta în viață pentru un viitor mai bun.

Poate am dramatizat prea mult aceasta mică întâmplare însă am fost mișcat de drama acelui tânăr și m-am gândit că astfel de oameni merită să li se întindă o mână de ajutor aici în Europa, poate trebuia să fiu mai rațional și să nu mă las prea purtat de sentimente umane însă nu am putut altfel. Nu am scris de la nivelul unui om perfect ce vrea să îndrepte o societate imperfectă pentru că îmi dau seama că am destule imperfecțiuni în caracterul meu însă nu pot tace când văd astfel de lucruri. Din toată această întâmplare am învățat că lumea prosperității se poate deschide în fața unui om ca și acele teritorii unde intrau colonii pentru a se stabili și prospera sau te poate respinge în mod foarte dur și ce greu este pentru natura umană acceptarea acestei respingeri, dar dincolo de orice circumstanță nefavorabilă după cum afirma Nicolae Steinhardt în cartea sa, , Jurnalul fericirii”, , Dumnezeu poate transforma imposibilul în posibil.”