Dragii mei, atâta timp cât ne declarăm a fiind ceva sau cineva, trebuie să dovedim, să înfăptuim şi să trăim ca atare! Ceea ce suntem reiese din acțiunile noastre, timpul petrecut într-un anumit mod, spune ce preocupări avem şi oricât am încerca să demonstrăm contrariul, realitatea primează. Trupul se trece dar duhul e veşnic. Dacă nu eşti sigur de veşnicia ta, fă o introspecție rapidă, cât mai e timp! Fă revizia, înlocuieşte piesele stricate, curăță, spală şi aşteaptă chemarea. Tic-tac-ul nu stă pe loc, fii întotdeauna pregătit, pentru că nu ştii când bate poştaşul la uşă! Ar fi prea trist să crezi că viața ta nu are valoare, că aici pe pământ se termină totul. Credinciosul trăieşte bucuros chiar şi în cele mai mari necazuri, pentru că are speranța într-o viață viitoare desăvârşită. Sfințiți-vă, cereți binecuvântarea lui Dumnezeu şi cu fiecare zi primită în dar, încercați atât cât vă stă în putință, să fiți oameni! Dumnezeu este Dragoste, este bun dar şi drept! Iubeşte omul dar nu iubeşte păcatele lui, El are puterea şi voința de a ierta dar, nu constrânge pe nimeni. Alegerea e a omului şi...nu vă amăgiți! Nu va permite niciodată ca un sfânt să stea alături de un păcătos! Judecata e a Domnului, alegerea este a omului....

   Alegeți Viața, cât mai este Har...Fiti binecuvântați!

 

(INFAILÍBIL, -Ă, infailibili, -e, Care nu poate greşi, care nu se poate înşela; perfect, desăvârşit, fără cusur.)

 

(CREŞTINÍSM s. n. Religie universală constituită pe temeiul credinţei în persoana şi scrierile care conţin cuvintele şi învăţătura lui Iisus Hristos (Evanghelii). Creştinismul se afirmă ca religie relevată, de origine divină. Fondatorul Creştinismului, Iisus Hristos, nu este un simplu intermediar între Dumnezeu şi omenire, ci Dumnezeu însuşi venit printre oameni în vederea mîntuirii lor şi pentru a predica (propovădui) iubirea lui Dumnezeu şi aproapelui. Creştnismul a apărut în sec. 1 d. Hr. în Palestina, ca o sectă iudeo-creştină. A fost predicat apoi de către apostoli în cuprinsul Imp. Roman, constituindu-se, chiar în sec.1 d. Hr., într-o comunitate de adepţi numită Biserica creştină. După ce a fost persecutat de împăraţii romani, începînd cu Nero (64 d. Hr.) pînă la Diocleţian (303), creştinismul a devenit religie de stat sub Constantin cel Mare (Edictul din Milan, 313). Constituirea creştinismului, din punct de vedere dogmatic, este caracterizată de conflicte care au dus la schisme şi fărîmiţări sectante. Începînd cu sec. 3 au apărut diverse erezii: arianismul, iconoclasmul, nestorianismul, monofizitismul etc. În 1054 s-a produs Marea Schismă între Biserica bizantină (răsăriteană) şi Biserica romană (occidentală), care se anatemizează şi se excomunică reciproc, actul fiind anulat abia în 1965. Prin reforma iniţiată de Luther, în 1517, şi continuată de Zwingli, Calvin şi Knox, s-au separat de catolicism bisericile protestante sau reformate: luterană, calvinistă, anglicană, presbiteriană. Ulterior, au apărut şi alte culte reformate şi sectante: adventiştii, baptiştii, unitarienii, mormonii, penticostalii, martorii lui Iehova ş.a.){[ DEX]}

 

25/09/14, Barcelona