Mărturisire, proclamare, mulţumire, laudă

   Isus este Marele Preot al mărturisirii noastre. Acest principiu ar trebui să guverneze relaţia noastră neîntreruptă cu Domnul. În orice situaţie pe care o întâlnim, trebuie să răspundem cu o mărturisire biblică pentru a invoca slujirea continuă a lui Isus, de Mare Preot, pentru noi.

   În cele mai multe situaţii avem trei posibilităţi: să facem o mărturisire biblică, pozitivă; să nu facem nicio mărturisire; să facem o mărturisire negativă, nebiblică. Dacă facem o mărturisire pozitivă, eliberăm slujirea lui Isus de a ne ajuta şi de a ne împlini nevoile. Dacă nu facem nicio mărturisire, rămânem la mila circumstanţelor. Dacă facem o mărturisire negativă, ne expunem forţelor demonice, rele. 

   Este important să facem deosebirea între mărturisirea biblică corectă a credinţei autentice şi alte lucruri cum ar fi dorinţele noastre, sau motive necuviincioase, sau vreun gen de filozofie "mintea mai presus de materie". Există trei diferenţe principale.

   În primul rând, mărturisirea în sensul biblic e limitată de afirmaţii şi promisiuni din Biblie. Ea constă în a spune cu gura noastră CEEA CE DUMNEZEU A SPUS DEJA ÎN CUVÂNTUL SĂU. Mărturisirea nu poate trece dincolo de acestea.

   În al doilea rând, ea e limitată de condiţiile ataşate la o promisiune anume. Marea majoritate a promisiunilor din Biblie sunt CONDIŢIONALE. Dumnezeu spune de fapt: "Dacă faci aceasta, atunci Eu voi face aşa". Dacă noi nu am făcut ceea ce trebuia să facem, atunci nu avem dreptul să ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă cu CEEA CE A PROMIS. Mărturisirea e validă numai dacă au fost împlinite condiţiile corespunzătoare. Ea nu e niciodată un substitut pentru ascultare.

   În al treilea rând, mărturisirea nu poate fi redată printr-un sistem convenabil, care să fie operat prin voinţa umană. Conform textului din Romani 10.10, mărturisirea e eficientă numai dacă porneşte DIN CREDINŢA DIN INIMĂ. ESTE O DIFERENŢĂ RADICALĂ ÎNTRE CREDINŢA DIN INIMA ŞI CREDINŢA DIN MINTE. Credinţa din minte e produsă de propriile noastre procese mentale; tot ceea ce poate produce sunt cuvinte lipsite de putere. Pe de altă parte, credinţa din inimă e produsă numai de Duhul Sfânt, şi ea produce CUVINTE ÎNCĂRCATE CU PUTERE pentru a realiza ceea ce este mărturisit. Ceea ce a promis Dumnezeu credinţei din inimă nu e la îndemâna unei credinţe pur intelectuale.

   Oferind credinţă inimii, Duhul Sfânt Îşi veghează cu gelozie propria Sa suveranitate. El nu e supus "vrăjitoriei". Nimeni nu-L poate manipula, intimida, sau determina să facă ceva contrar voinţei Sale. Despre acest fel de credinţă, Pavel ne spune în Efeseni 2.8-9. Credinţa intelectuală tinde să se laude, să se impună. Credinţa autentica din inimă îşi recunoaşte cu smerenie totală dependenţă de Dumnezeu.

   Totuşi, cu aceste calificări, mărturisirea - corect înţeleasă şi aplicată - poate fi un factor decisiv în viaţa creştină. În Iacov 3.4-5, apostolul compară limba cu cârma unei corăbii. Deşi este mică în comparaţie cu întreaga structură a corabiei, cârma determină cursul pe care-l va urma corabia. Folosită în mod corect, ea va călauzi corabia în siguranţă spre portul ales. Folosită în mod greşit, ea va cauza naufragiul.

   Acest lucru se aplică modului în care ne exprimăm credinţa. Mărturisirea corectă ne poate aduce toate binecuvântările pe care Dumnezeu le-a promis. Mărturisirea greşită ne poate duce tot mai departe - în mările neexplorate, primejdioase unde ne aşteapta naufragiul de un anumit fel.

   Credinţa din inimă devine pe deplin eficientă numai când e mărturisită cu gura. Acest lucru e adevărat şi în cazul necredinţei. Când ne exprimăm necredinţa în cuvinte, eliberăm puterea sa negativă să lucreze împotriva noastră şi să oprească binecuvântările pe care Dumnezeu le-a promis credinţei să ajungă la noi.

   Scriitorul cărţii Evrei oferă alte două avertismente referitoare la importanţa mărturisii corecte. În Evrei 4.14, el scrie: "Astfel, fiindca avem un Mare Preot Care a străbatut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - să rămânem tari în mărturisirea noastră". Din nou, în Evrei 10.21, 23, el scrie: "Şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu ...  să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa."