DEPLINA CUNOAŞTERE, IUBIRE, BUCURIE, CREDINŢĂ ŞI NĂDEJDE

   Un copil al lui Dumnezeu crede că în fiecare zi are nevoie de îndurare şi că nu poate trăi altfel, decât prin har. Eu nu pot trăi din fapte, ci din har trăiesc în fiecare zi şi din îndurarea Lui. Auzim pe unii fraţi spunând - şi eu am spus lucrul acesta înainte - că ei au cunoscut pe deplin cutare sau cutare lucru. Dar noi nu am cunoscut încă nimic pe deplin. Putem să vedem şi să experimentăm multe lucruri; dar a cunoaşte pe deplin, înseamnă a cunoaşte perfect. Dacă primesc lumină asupra unui verset, nu pot spune că am claritate deplină asupra lui. "În Hristos sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei". El locuieşte în ai Săi şi ne este dăruit, dar este încă ascuns. Este o insondabilă bogăţie în toate direcţiile. N-aş putea să mai spun că am deplină claritate, ci că mai sunt încă multe ascunse aici.

   Uneori, se spunea: "Noi am cunoscut şi am crezut, iubirea pe care o are Dumnezeu faţă de noi". "Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el". Eu, când am citit aceste cuvinte voiam să rămân în iubirea mea şi în iubirea mea să cred. Dar a rămâne în iubire înseamnă a crede oricând în lucrarea iubirii, a conta pe ceea ce a făcut Dumnezeu; că Domnul Isus a venit la noi din dragoste şi tot din dragoste a luat asupra Sa vina noastră, a purtat pedeapsa şi ne-a înfăţişat pe noi, înaintea Tatălui, fără vină. Atunci suntem aşa cum scrie în Efeseni 1.4. "În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de înteimeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, în iubire". Aici s-ar putea spune: "Deci eu, trebuie să iubesc într-un mod desăvârşit". Dar nu aceasta înseamnă căci, dacă ar depinde de iubirea noastră, n-am putea sta nicăieri, înaintea lui Dumnezeu. În iubire, înseamnă: ÎN IUBIREA SA! Ce a făcut El şi face El este IUBIRE! Iar noi, dacă rămânem în iubirea LUI, suntem fără vină.

   Adesea, eu m-am străduit să iubesc dar nu am reuşit. Iar când mă rugam pentru iubire, deveneam chiar nemulţumit, mânios uneori. Aproape că nici nu mă mai puteam ruga pentru iubire deoarece nu vedeam nimic schimbat... Dar Dumnezeu mi-a arătat să merg la cruce când eram mânios şi să cred că a purtat şi acest păcat al meu. Am citit cuvântul din Isaia 54.9: "El a jurat că nu Se va mânia şi nu va mustra" şi atunci am primit IUBIRE. Trebuie să luăm înainte iubire de a o putea oferi şi să îmbrăcăm iubire înainte de a avea. Noi înşine, nu o putem fabrica! În timp ce ne încredem în iubirea Lui, aşa cum e descrisă în 1 Corinteni 13, putem să o primim. Iar apoi, să ne încredem în ea. Cel care a primit iertarea de păcate, crede că Dumnezeu este iubire, că El e îngăduitor şi prietenos. Dacă e luat prin surprindere de vreo greşeală, se pleacă, se pocăieşte la scaunul harului. Atunci capătă mărturia: Dumnezeu nu pune la socoteala răul! Astfel, toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu. Cel care recunoaşte iubirea lui Dumnezeu e umplut de toată plinătatea Lui. Cum Îl vedem pe Mântuitorul, aşa suntem şi noi. Aceasta ne face bine. Noi ştim că Duhul lui Dumnezeu a fost turnat în inimile noastre. La fel a fost turnată şi iubirea. "Iubirea desăvârşită izgoneşte frica". Aici, e vorba de frica de judecata viitoare. Dacă nu mai e nimic de osândit în om atunci nu mai este nici frică acolo, nici osândire. Dar, lucrul acesta e posibil numai dacă cineva se încrede deplin în iubirea Lui Dumnezeu.

   Îninte, eu mă gândeam: "Câtă vreme totuşi cad aici sau acolo, nu există totuşi bucurie deplină; ci doar atunci voi avea bucurie deplină când nu voi mai face nici o greşeală pe toată linia." Dar eu nu vedeam şi nu înţelegeam că am partăşie cu Tatăl şi Fiul. Dacă am părtăşie cu un brutar, nu mai nevoie să mă îngrijesc de pâine căci pot avea pâine destulă de la prietenul meu brutar. Dar eu credeam că părtăşia cu Dumnezeu îmi cere în tot timpul doar gânduri dumnezeieşti. Dar Tatăl ceresc ne spune: "Fiul Meu, tot ce am Eu e şi al tău!" Iar făgăduinţa aceasta minunată mi-a adus bucurie deplină. Să ai părtăşie cu Dumnezeu Tatăl înseamnă: Părtăşia răbdării, Părtăşia dragostei, Părtăşia îndurării, Părtăşia puterii, Părtăşia vieţii. Ce bogăţie şi ce odihnă ni se descoperă în Evanghelia după Ioan capitolul 17! Omul încearcă şi se străduieşte dar este cu totul altceva când se poate odihni în puterea şi tăria lui Dumnezeu, căci aici este biruinţa! Atunci, şi umblarea este o umblare în lumină. Cine nu are siguranţa mântuirii, umblă încă în întuneric!

   Bucuria este deplină doar atunci când credem că tot ce este al lui Dumnezeu, este şi al nostru. Şi credinţa este deplină dacă în toate împrejurările, în toate necazurile, în toate ispitele vom conta doar pe jerfa lui Cristos veşnic valabilă şi desăvârşită; prin ea, El ne-a aşezat înaintea Tatălui ca pe nişte sfinţi fără de vină, fără de păcat, fără de cusur. Este credinţa pe care o lucrează Dumnezeu!

   Să ne punem nădejdea deplină căci în toate prin câte trecem El ne va păzi, ne va aşeza în faţa slavei Sale fără vină, cu bucurie.