Educaţia pentru a crede cum spune Scriptura

"Ei stăruiau în învăţătura apostolilor"

"Căci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu"

   În Biblie se vorbeşte numai despre două categorii de oameni: despre oameni drepţi, şi despre păcătoşi (nedrepţi). Din fire, nici un om nu e drept, nici unul. Numai prin credinţă omul devine drept şi rămâne drept. ("Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă"; "Cine crede în El, este drept. Hristos, a fost făcut de Dumnezeu, pentru noi, dreptate"; "Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El"; "Cine nu e drept, nu are pace cu Dumnezeu"; "Bucuraţi-vă în Domnul, voi cei drepţi!") - aceştia toţi au motiv să se bucure! Au scăpat de o conştiinţă rea, au trupul spălat cu apă curată, sunt spălaţi de păcate, nu în păcate! (e o mare deosebire!). Isus ne-a spălat de păcate cu sângele Său. Pe cine a spălat Isus? Pe cei drepţi! Da, tu eşti drept!

   Dar tu, cititorule, cum stai? Eşti drept? Când ai fost făcut drept? Cine crede în El, este drept! Cât de drept? "Drept, după cum El este drept". Sunt oameni care au căpatat mărturia că sunt drepţi, dar nu îndrăznesc sa creadă că sunt drepţi aşa cum El este drept. Totuşi, nu există o altă dreptate; trebuie să avem dreptatea lui Isus, şi acesta e un dar de la Dumnezeu. O altă îndreptăţire înaintea lui Dumnezeu nu este; El, Domnul, este dreptatea noastră. E nevoie de timp, desigur ca un credincios să înţeleagă şi să mărturisească "Da, sunt drept aşa cum El e drept!" Luther spunea că un copil al lui Dumnezeu trebuie să mărturisească slobod şi deschis că "el este drept, sfânt şi e copilul lui Dumnezeu din Neamul Celui prea Înalt". Cei din neamul lui Cain spun: "Noi nu vrem să fim aşa de mândri, vrem să murim ca nişte bieţi păcătoşi." Şi eu credeam la început că voi fi drept atunci când voi reuşi să nu mai fac greşeli... Dar, ajungi să fii drept dacă ai crezut făgăduinţele lui Dumnezeu. Avraam a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire. Mulţi totuşi spun că aceasta e mândrie. Dar este mândrie atunci când vii şi contrazici Cuvântul lui Dumnezeu.

   Dacă suntem neprihăniţi, avem neprihănirea lui Isus! E un dar şi este cea mai de preţ haină. Cine crede în Isus, e drept în chip desăvârşit. În alte privinţe, un astfel de om nu este perfect, adică nu e matur; el trebuie să crească şi să se maturizeze; să crească în har, în dragoste, în pace, în credinţă. ("Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea faţă către faţă. Acum cunosc în parte; dar atunci voi cunoaşte pe deplin, cum şi eu am fost cunoscut pe deplin"). Biblia ne învaţă ce fel de oameni sunt copiii lui Dumnezeu. Eu, nu văd la mine lucrul acesta, dar, Îl cred pe Dumnezeu ce spune despre mine. De aceea, să luăm bine seama la ceea ce spune Dumnezeu, la ceea ce ne-a făcut El ca să fim prin Isus Hristos; atunci vom crede, ne vom bucura şi vom şti că suntem recunoscuţi de Dumnezeu! Cuvântul DREPT îi înspaimântă mult pe unii, şi chiar mai mult sunt înspăimântaţi de cuvântul SFÂNT. Omul stă liniştit înaintea lui Dumnezeu şi se cerceteaza, se întreabă: "Sunt eu un om sfânt?"... şi el îşi aduce aminte atunci de anumite fapte ale trecutului, de unele greşeli ale prezentului... şi apare întrebarea: "Cum, eu să fiu un om sfânt?"; Un om ca mine, sfânt?" La începutul întoarcerii mele la Dumnezeu, eu auzeam predicându-se: "Nimeni nu e sfânt!" Dar, citind Romani 3 am înţeles ce înseamnă omul firesc care se schimbă după naşterea din nou; fiindcă omul, capătă alt chip care e înfăţişat în Romani 3 v.24 şi Romani 8.1. În Vechiul Testament, vedem ca oamenii temători de Dumnezeu erau sfinţi când se predau lui Dumnezeu; în Noul Legământ, nu mai sunt sfinţi prin predarea lor ci prin jertfirea trupului lui Isus Hristos. Dar şi acum trebuie să aibe loc, desigur o predare. Cine nu se leapădă de tot, nu poate fi ucenicul lui Isus. Predarea înseamnă întoarcere. Atunci, Dumnezeu, Se descoperă! În acest fel am recunoscut eu că sunt sfinţit prin jertfa trupului lui Isus Cristos. Şi azi, nu îmi mai fuge pământul de sub picioare când citesc "Urmăriţi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul". La început am înţeles greşit şi credeam că eu trebuie să lucrez pentru sfinţirea mea; eu voiam să lucrez o sfinţenie, în loc să urmăresc sfinţenia. Aici apar neînţelegeri; unii primesc sfinţenia, iar alţii vor să o lucreze ei. Ei cred că pot lucra sfinţenia prin fapte, prin viaţă evlavioasă; dar Dumnezeu nu spune să o lucrăm noi; trebuie ca în toate greutăţile şi furtunile vieţii să ne bazăm pe făgăduinţele din Biblie, căci cine a căpătat siguranţa că păcatele îi sunt iertate şi şi-a pus viaţa în rânduială, acela e gata cu toată inima pentru revenirea Domnului Isus.

   Da, sunt vremuri când unora li se pare un păcat să creadă  că se pot numi sfinţi. Dar, aici trebuie să ne bizuim pe Stâncă, pe har! Dacă nu ne punem nădejdea în har, pierdem sfinţenia. Sfinţenia nu este lucrarea omului, ci ea este o faptă a lui Dumnezeu, chiar Mântuitorul ne spune: "Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţi în adevăr", E adevărat căci se accentuează căci NUMAI DUMNEZEU E SFÂNT; da, e adevărat! Dar dacă EL locuieşte în noi, şi noi devenim ca El! Chiar şi trupul devine sfânt căci e scris că noi suntem temple ale Duhului Sfânt. Dacă nu ar fi sfinţi pe pământ atunci de ce scrie în Biblie să avem grijă de nevoile sfinţilor? "După cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată umblarea voastră" - cuvântul acesta trebuie să locuiască în noi. Căci Isus Se luptă pentru noi, El e sfinţirea noastră, înţelepciunea noastră; El e calea şi adevărul care ne face slobozi.

   Cine e sfânt în toată umblarea, mărturiseşte pe ISUS cu fapta. Credinţa trebuie să fie înteimeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu ne schimbă şi face în noi o fiinţă cinstită şi ne face destoinici pentru orice lucrare bună. "Astfel, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare!" (Aici se vede că sfinţii nu sunt încă oameni desăvârşiţi).