Ce minunat eşti Doamne! Tu eşti atât de nemărginit în  dragoste, bunătate şi dreptate. Eşti desărvârşit în tot ceea ce faci şi în Tine însuţi. Nimic nu Te ia prin surprindere căci totul există prin Tine şi nimic bun nu poate exista departe de Tine. Îţi mulţumesc pentru tot ceea ce eşti şi pentru ceea ce faci!

Îţi muţumesc pentru ceea ce ai ales să fiu. Tu m-ai creat cu atâta dragoste şi ai pus în mine atâta sensibilitate. Fără acest dar minunat, niciodată nu aş fi ştiut să mă bucur de ceea ce Tu ai creeat şi de tot ceea ce Tu mi-ai dat. Numai Tu m-ai învăţat să îmi satur sufletul privind stelele, să savurez parfumul florilor , să mă prind în zborul fulgilor şi să mă bucur în mijlocul încercărilor.Ce dar minunat mi-ai oferit!

După ce m-ai creat cu atâta migală, mi-ai turnat iubire în fibrele neştiunte ale inimii. Apoi ţi-ai luat timp să mă înveţi zi de zi cum să iubesc ceea ce Tu iubeşti şi să mă feresc de ceea ce Tu urăşti. Descoperind iubirea , Te-am descoperit pe Tine, dar încă nu Te înţelegeam. Atunci ai ales să îmi faci cel mai frumos dar: darul să mă faci copilul Tău. Ai turnatul harul Tău peste fiinţa mea şi M-ai născut din veşnicie. De atunci a încept inima să îmi ardă de dor, iar focul acesta sfânt  nu se stinge şi nici nu se mistuieşte, ci încălzeşte necontenit. Focul acesta este prezenţa Ta care, atunci când se domoleşte, sufletul îmi tânjeşte.

Ca să îţi desăvârşeşti lucrarea Ta cu mine, ai ales cel mai minunat loc în care să mă nasc: România comunistă. Căci ce putea fi mai minunat pentru ceea ce ai pus în mine decât farmecul pădurilor fremătând de trilurile păsărelelor,gingaşele flori de câmp din luminişurile pădurilor, apele cristaline de izvor care şipotesc  curgând la vale, prospeţimea aerului de munte şi modestia celor ce Te urmau pe Tine prin viscolul comunismului? Alegerea Ta a fost desăvârşită!

După ce ai pregătit acele locuri desăvârşite în frumuseţe şi după ce m-ai trimis pe mine să locuiesc atât de aproape de ele, ai continuat să stai lângă mine. De câte ori am plâns, Tu mi-ai şters lacrimile şi de câte ori am căzut,  m-ai ridicat cu atâta bunătate. Chiar loviturile cele mai năpraznice abia m-au atins, pentru că Tu le-ai luat întâi asupra Ta.

Când mă temeam de leul care răcneşte, mi-ai şoptit  să mă încred în Tine, că Tu l-ai biruit. Tu mi-ai întins o masă îndestulată în mijlocul urii celor din jur şi m-ai îmbrăcat cu putere ca să rabd în încercare, să sper atunci când nu mai văd nici o rezolvare şi să cred în Tine atunci când toţi sunt împotriva Ta. Iar mai presus de aceste daruri mi-ai dat harul să iert şi să iubesc. Ce suflet schilodit aş fi avut fără aceste două mărgăritare: iertarea şi iubirea!

Când am descoperit merschinăria lumii, tu mi-ai arătat cerul şi m-ai invitat să explorez acea lume fascinantă. M-am cufundat atunci în nemărginirea lui şi am început să descopăr bob cu bob adâncimea dragostei şi înţelepciunii Tale şi fiecare bob era un nepreţuit mărgăritar aducător de pace fără margini, fericire copleşitoare şi har dumnezeiesc. În fapt eu descoperisem doar o fărâmă din veşnicia învăluită în atâta mister. Dar ştiu că mai apoi, dincolo de timpul care ne ţine azi, există un mâine fără sfârşit în care vom descoperi lucrarea Ta în întregime. Acum vedem totul ca într-o oglindă, nedesluşit, dar atunci vom privi toate lucrurile în faţă. Atunci mă voi minuna de tot ceea ce eşti şi îţi voi mulţumi mai mult pentru ceea ce ai făcut pentru mine.

Eu am avut harul să gust o picătură din dulceaţa dragostei Tale şi de atunci un dor s-a aprins în mine, iar dorul acesta minunat mă face să visez la Tine, să vreau să fiu ca Tine, să Te simt în inima mea, să mă umplu de prezenţa Ta şi să iubesc fiinţa Ta. Doar dorul acesta mă face să cred, să sper şi să iubesc.

Îţi mulţumesc, Isuse, că exişti! Chiar numai gândul că există ceva desăvârşit în bunătate, dragoste şi dreptate, m-ar fi făcut fericită. Dar Tu ai făcut mai mult de atât: ai venit în lume. A fost deja prea mult să Te faci om şi să vii în lume, ca să ne arăţi drumul spre cer. Iar Tu nu Te-ai oprit la atât ci ai acceptat să mori pentru mine!

Îţi mulţumesc, Isuse, pentru iertarea Ta; fără ea , eu nu aş fi ştiut să iert.

Îţi mulţumesc pentru dragostea Ta; fără ea, eu nu aş fi ştiut să iubesc.

Îţi mulţumesc pentru jertfa Ta, căci fără ea eu nu aş fi gustat nemurirea.

Îţi mulţumesc pentru toate clipele de fericire efemeră pe care mi le-ai oferit pe pământ şi pentru cele de fericire eternă pe care mi le-ai pregătit în cerul Tău desăvârşit!

Acum sunt aici, pe drumul prăfuit de prea multă indiferenţă, întunecat de prea multă lipsă de milă şi plin de gropile mândriei, dar nu mă tem căci Tu eşti cu mine. Tu îmi luminezi drumul cu lumina candelei Tale şi mă întăreşti. Cu Tine pot face chiar minuni: pot schimba praful indiferenţei în pulberile de aur ale compasiunii şi pot răspândi lumina Ta în cele mai întunecate unghere ale apăsării. Trebuie doar să mă aplec la margine de drum lângă cel căzut aşa cum ai făcut Tu pe drumul Ierihonului.

Eu nu fac nimic prin puterile mele, ci Tu eşti Cel ce faci totul frumos în jurul meu. Tu poţi schimba apa în vin, praful în pulberi de aur şi cuvintele în mărgăritare.Eu stau şi Te privesc exclamând:” O, Doamne, cât eşti Tu de mare şi cât de mari şi minunate sunt lucrările Tale!”