Parcă mai ieri, eram cei mai buni prieteni...Ne vorbeam duios, încurajator şi de fiecare dată, simțeam fiorii Duhului Sfânt mângâindu-ne creştetele. Inimile vibrau de dragoste sfântă, curată, ne bucuram şi ne veseleam în Domnul oridecâte ori ne auzeam. Dădeam slavă Domnului pentru comuniunea sinceră, altruistă creată. Nici nu îmi venea a crede, era ceva de vis! Două suflete ce nu s-au văzut niciodată, ale căror inimi băteau la unison, pentru Dumnezeu. E har, îmi zic! Dau slavă Domnului pentru că El, rânduieşte atât de minunat lucrurile. Mare şi minunat Dumnezeu avem!...M-am bucurat de fiecare clipă, mi-am deschis sufletul, în ideea unei apropieri fără bariere, mi-am expus viața cu toate aspectele ei şi cu deplină sinceritate. A fost bine un timp...Îmi amintesc lacrimile de bucurie, lacrimile de tristețe plânse împreună, îmi amintesc de zâmbetele din colțul gurii, de îmbărbătări, de îmbrățişări virtuale. Apoi, ca într-un vis urât, totul s-a năruit! Nu am înțeles nici până în ziua de azi, de ce! Am încercat să descifrez misterul şi din păcate, m-am adâncit şi mai mult în tainele de nepătruns ale inimii. M-am rugat Dumnezeului Atotputernic să pună pace acolo unde e război, să aducă iertare acolo unde este vrăşmăşie, să pună iubire acolo unde este ură..."Şi Domnul a ascultat glazul meu cererile mele!"... Dumnezeu Şi-a făcut partea, dar ce este trist, este că omul, declarat copil de Dumnezeu cu toată convingerea, îşi ia propria soartă în mâini şi încalcă cele mai elementare condiții de trăire şi mărturie creştină. El spune că iubeşte, dar iubirea se îndreaptă doar spre cei ce îl iubesc, spune că a uitat dar continuă să amintească şi să reamintească tuturora ce ofensă i s-a adus de cutare "x". Spune că a iertat dar, cu fiecare apus, se mai adaugă o cifră la "n"-ul zilelor fără îndurare. Mă întreb aşa, într-o doară....dacă Domnul Isus S-ar fi suparat pe cei care L-au scuipat, bătut, biciuit şi răstignit, dacă Şi-ar fi întors fața de la noi oamenii, (adesea părtinitori, egoişti, plini de sine, gâlcevitori, defăimători, doar cu o formă de evlavie, înceți la minte şi iuți la mânie...) ce şanse de a mai ajunge în cer am avea?