Vremuri de trezire şi de prigonire

   "Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit Cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi"

   Mai înainte, când eram chemat de fraţii dintr-o localitate să ţin adunări, aveam, de obicei, multe ispite. Am început să nu mă mai duc în nici o adunare, dacă nu eram cerut de fraţi, despre care se putea crede căci cu adevărat şi în mod sincer, doreau după Cuvântul lui Dumnezeu să mă duc. Trebuia să am şi siguranţa lăuntrică de la Dumnezeu, că e voia Lui să merg acolo.

   Aşa era şi în regiunea F. Aici ţineam deja adunări ca agent al Crucii Albastre. Acolo a deschis Domnul inima unui frate şi a unei surori şi au început să se străduiască pentru Domnul. Fratele R. m-a invitat să ţin adunări. Vreme de doi ani am ţinut diferite adunări, dar întoarceri la Domnul nu au fost. În cele din urmă, am ţinut încă o evanghelizare, cu gândul că, dacă nu se hotărăsc oamenii pentru Domnul, să nu mai vin. S-a organizat una. Într-o seara, am vorbit aşa de serios şi de cu râvnă pentru lucrarea Domnului şi pentru adevăr, că trei femei s-au hotărât pentru Domnul. Fraţii s-au înviorat şi Domnul adăuga mereu la adunare pe cei care credeau. La început, am ţinut adunările în case particulare. Mai târziu, un frate a construit o sală în mansarda casei sale şi ne-a pus-o la dispoziţie. În sală încăpeau circa trei sute de persoane şi a fost plină încă de la inaugurare. Ne-am bucurat împreună de Cuvântul Domnului. La amiază, un frate s-a rugat aşa: "Doamne, dă-ne Duhul primilor martori!" Eu am spus că dacă această rugăciune va fi ascultată, atunci vor fi şi prigoniri, şi într-adevăr au şi venit. După inaugurarea sălii, am ţinut o altă evanghelizare ce avea să dureze o saptămână. Chiar din prima seară au venit mulţi; luni seara, a venit şi un preot cu nişte credincioşi de-ai săi ca să protesteze. După ce am vorbit eu, el a dorit să vorbească; ca preot al localităţii avea acest drept. Se părea însă că el nu ştia că în Elveţia, avem libertatea de credinţă. Când a terminat de vorbit eu am zis: "Eu cred în sângele lui Isus Hristos" iar adunarea mi-a răspuns într-un glas: "Şi noi am văzut puterea Lui!" După câteva observaţii dezaprobatoare şi dispreţuitoare, preotul a părăsit sala; eu am încheiat adunarea de seară.

   Aşa zişii evlavioşi din toate părţile s-au năpustit asupra mea şi a adunării; dar prin aceasta, a crescut astfel numărul vizitatorilor curioşi ce doreau să verifice sau să pună chiar capăt lucrării; eu eram tot timpul întrerupt din vorbire cu vorbe dispreţuitoare; dar şi Dumnezeu era prezent acolo! În ciuda împotrivirii lor existau totuşi oameni care se hotărau pentru Domnul. Cineva a strigat odată spre mine: "Arată-mi-L pe Dumnezeul tău minunat!" Duminica următoare, acest om a murit electrocutat... Joi seara erau aşa de mulţi de credeam că se prăbuşeste sala... În timp ce vorbeam despre Creaţiune, a venit peste mine o putere, deşi unii ameninţau şi făceau mare zarvă prin sală dorind să ne facă să plecăm; câţiva m-au aşteptat la ieşire dar în mijlocul credincioşilor nu au reuşit să mă vadă. Domnul le-a acoperit ochii! Am ajuns teafăr şi sănătos în casa unde găzduiam. Furia duşmanilor creştea căutând să pună capăt lucrării; întreg satul era într-o agitaţie... Vineri seara un grup de oameni au intrat, au spart lămpile şi au început să lovească cu ciomege în cei credincioşi. Stăpânul casei unde se ţineau adunările a chemat poliţia dar ea nu a voit să vina. Atunci mi-a vorbit Domnul: "Eu voi lupta pentru voi, dar voi să staţi liniştiţi". Cineva mi-a pregătit chiar o căruţă care stătea în faţa casei gata pregătită să mă ia şi să mă ducă într-un loc necunoscut ca să fiu maltratat.

   Dumnezue însă a ţinut mâna Sa asupra mea şi asupra credincioşilor; eu eram totuşi gata să-mi dau viaţa cu bucurie. Sunt recunoscator Domnului din inimă pentru minunata Sa păzire. Lui I se cuvine toată lauda şi mulţumirea!