...Într-o zi, deasupra acestei lumi minunate, cerul s-a înroşit. O cortină grea şi impenetrabilă s-a lăsat, o cortină creată de oameni fără ocupaţie. Ei au început să viseze la o lume a egalităţii în care oamenii vor trăi fericiţi. De fapt era un rai din care îl excludeau pe Dumnezeu. Ideea lor era o utopie pentru că nu poate exista o lume a binelui creată din oameni înclinaţi spre rău din care excluzi tocmai sursa binelui....Aşa a apărut comunismul în Europa de Est, iar oamenii au numit această plagă care s-a abătut peste lume, "Cortina de Fier."

....

Ceea ce ne rămăsese bun şi frumos în acele vremuri erau Dumnezeu şi natura. Când simţi nevoia să stai singur să îţi asculţi gândurile, natura îţi oferă un mediu perfect. Acolo, departe de agitaţia lumii cotidiene şi mai aproape de Dumnezeu, poţi sta în linişte şi poţi gândi cu intensitate. În zgomotul societăţii de azi nu îţi mai auzi nici gândurile...

Dar să vorbim despre comunism şi omul nou. Comuniştii doreau să creeze un om nou după un plan diabolic preluat de la parinţii socialismului: Marx şi Engels, doi oameni care se doreau a fi deschizători de drumuri, când în fapt au devenit nişte instigatori la nebunie. Ei au făcut teorii, adică îşi scriau visele. Să fii gânditor nu e mare lucru. În fond trebuie să nu faci nimic, ci să stai şi să scrii ceea ce visezi, cu singura condiţie să găseşti proşti care să te ia în seamă şi să te mai şi plătească pentru asta. Să gândeşti realist şi să experimentezi ceva înainte de a face teorii, asta e cu adevărat ceva.

Comunistul este un ateu convins. El se crede inteligent şi este exagerat de încrezător în puterile lui. Comunistul râde de credincioşi, se simte auto-suficient şi stăpânul universului. El priveşte spre înălţimea cerului şi se vede stăpân peste întreg universul.Este de fapt o găină neouătoare care se crede vultur.

...

Dar noi, cei care Îl aveam pe Dumnezeu de partea noastră, am fost fericiţi. Eram poate mai săraci, dar niciodată lipsiţi, pentru că Dumnezeu ne-a promis că El, care le poarta de grijă păsărilor şi animalelor, ne va purta de grijă şi nouă. Şi aşa a fost!

...

Unii se plâng că au zburat în spaţiu şi tot nu L-au descoperit pe Dumnezeu, iar alţii L-au descoperit pe Dumnezeul cerului şi al pământului în temniţele întunecoase ale închisorilor.

...

Un exemplu în acest sens este Valeriu Gafencu.

Lumea vorbeşte despre iubire, dar nivelul cerut de Dumnezeu este mult superior celui lumesc. Dumnezeu cere iubire agape, iar etapele trebuie să treacă de la iubirea aproapelui tău, la iubirea de fraţi, apoi la iubirea de oameni şi se sfârşeşte cu iubirea duşmanilor. Acolo iubirea atinge desăvârşirea.

După ce a trecut testul şi a atins cerul, sufletul lui Valeriu Gafencu a părăsit trupul lui chinuit de boala şi poate de remuşcări şi s-a înălţat la Dumnezeu...

M-au impresionat ultimele cuvinte consemnate a fi fost spuse de Gafencu înainte de a trece la cele veşnice:" Doamne, da-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul."

Valeriu Gafencu a cuprins în aceste cuvinte esenţa creştinismului. A trecut dincolo de graniţele confesionale, devenind un copil al Dumnezeului Cel viu.

...

Ce minunat eşti Doamne!Tu eşti atât de nemărginit în dragoste, bunătate şi dreptate!Eşti desăvârşit în tot ceea ce faci şi în Tine însuţi.

...

Iţi mulţumesc Isuse, pentru iertarea Ta; fără ea eu nu aş fi ştiut să iert.

Iţi mulţumesc pentru dragostea Ta; fără ea eu nu aş fi ştiut să iubesc.

Iţi mulţumesc pentru jertfa Ta căci fără ea eu nu aş fi gustat nemurirea.

Acum eu sunt aici, pe drumul prăfuit de prea multă indiferenţă, întunecat de prea multă lipsă de milă şi plin de gropile mândriei, dar nu mă tem căci Tu eşti cu mine.